Conducerea CJ sustine ca s-a bazat pe cifrele avansate de sindicalistii din invatamant pentru ca multi dintre primarii maramureseni nu au trimis o situatie concreta la timp. “Mi s-a spus ca e nevoie de 75 de miliarde pentru plata lefurilor si a celui de-al 13-lea salariu si am facut demersurile ca sa ii obtinem”, a precizat presedintele forului, Marinel Kovacs.
Surpriza autoritatilor maramuresene a venit cand reprezentantii ministerului educatiei au sunat si i-au luat la rost. “Ne-au spus ca suma e mult prea mare si ca nu are cum sa fie nevoie in Maramures de mai mult de 45 de milioane. Am sunat la Rozavlea, unde primaria spunea ca are nevoie de bani si, intr-un final, mi s-a zis ca nu ii mai trebuie cele 13 miliarde pentru ca, de fapt, le avea, dar a vrut sa vada cum face… E o nebunie. Ma fac si de ras uneori”, a spus Kovacs.
Acesta sustine ca lipsa de comunicare nu e numai intre primari si CJ, ci si intre autoritatile locale si directorii de scoli, respective inspectoratul scolar. “Banii de la guvern trec doar pe la noi. CJ nu gestioneaza sumele si nu le imparte. Nu avem de unde sa stim de ce fonduri e nevoie daca persoanele responsabile nu fac aceste calcule. Eu trebuie sa aflu de la primar care sunt nevoile, dar primarul nu imi spune. Sindicatul vine si el pe ultima suta de metri. Am ajuns pe post de marioneta!”
Liderii Sindicatului Liber din Invatamant (SLI) Maramures reproseaza si ei lipsa de comunicare, dar spun ca aceasta e in primul rand intre alesi si conducerea de la judet. “Primariile nu trimit la timp necesarul pentru plati la CJ. E o colaborare care lasa mult de dorit. Un exemplu sunt localitatile Borsa, Rozavlea si Baia Sprie, unde sunt probleme cu salariile dascalilor tocmai pentru ca executiile bugetare nu au fost comunicate la timp”, a aratat presedintele SLI, Liviu Marian Pop.
Niciuna din parti nu vede deocamdata o iesire din impas. Primarii pretind ca intarzierile apar din cauza directorilor de la unitatile de invatamant in timp ce, la randul lor, managerii scolilor arunca pisica in curtea primariilor.
Din pacate va mai trece multa apa pe Iza si pe Mara pana cand alesii din Maramures vor invata sa isi rezolve la timp problemele pe felia de care raspund. Poate ca niste sanctiuni de la centru i-ar pune mai repede pe fagasul bun.
Sursa: Larisa Tivadar