In fiecare prematur final de iarna, la 16 februarie, de Sf. Juliana, condusi de tata, faceam o excursie din Valea Borcutului, via valea Bartosa, la baltile Trapacelului, sperand sa descoperim, sub inca bogata patura de nea, verzile sabiutele verzi si lucios-chitinoase ale luscutelor (Leucojum verum).
.jpg)
Buchet pentru tine – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi GALERIA FOTO (click aici…)
Cateodata, atunci cand zapada nu era foarte mare si umeda, ne continuam aventura pe lung-inseuata culme ascendenta, spre un loc, la inceput doar de noi stiut, pe valea Bartosa (capat), aproape de poalele vestice ale Poienii Plestioare, unde descopeream la radacina fagilor ori gorunilor monumentali sau printre ruiniformele stancarii andezitice intunecate, delicati si imaculati ghiocei (Galanthus nivalis), gingasii vestitori ai primaverii.
Uneori, cand iernile erau mai grele, cei dintai ghiocei ii descopeream suind valea Wilhelm (in amonte), pana la vechea mina cu acelasi nume si de acolo, in sus si la dreapta, pe paraul Alunis, pana spre poalele varfului Tocastru. Acolo, pe versantul abrupt, pietros, expus est-sud-estic, la radacina monumentalilor fagi, paltini dar si a ciresilor salbatici, dislocand in derapaj imensele calote de nea inghetata, printre jilavele frunze depuse-n gros covor protector toamna, se iveau palid-icterice, ori tonic-verzi, tecile intre care, ca intre doua tandru mangaietoare palme, se ivea alungitul capsor al cate unui ghiocel. Se intamplase si minunea ca la intoarcere, in dupa-amiezele insorite, galben-pal fluturi sa ne inveseleasca cu zborul lor frivol, saltat.
Acele prime excursii, filtrate prin candida minte a unor inocenti copii de scoala primara, capatau conotatiile unor veritabile aventuri. In noaptea dinaintea plecarii abia de puteam adormi apoi, in zori, ne sculam mereu prea devreme, pentru a nu rata cumva magia explorarii in necunoscut. Pregatirile aveau ceva aproape ritualic, sacru, de la imbracamintea nepretentioasa dar adecvata, la rucsaceii cocheti, totul manufacturat de bunica-n casa.
Ce infiniti ni se pareau cei vreo 5 km de parcurs de la Borcut, pe langa Castelul lui Pocol, spre Statia de compresoare si Colonia muncitoreasca intinsa de la confluenta vaii Neamtului la aceea a vaii Iojica cu Valea Borcutului!
Ce teribila aventura urma de-acolo-ncolo (alti vreo 3-4 km), spre confluenta din valea Bartosa cu valea Wilhelm, de regula impresionanta datorita apelor tumultuoase consecutive topirilor incipiente si precipitatiilor primavaratice. Pe-atunci, pe pintenul abrupt acaparat cu lastaris, desfasurat intre valea Wilhelm (versant stang) si valea Bartosa (versant drept), tata ne arata ciopoare de caprioare savurand muguri cruzi ori lastarii verzi de mur, alteori cate un falnic si solitar cerb, rar intamplandu-se sa vedem si ciute alaturi de cerb. Deplasarea capata ceva misterios, desfasurandu-se-ntr-o smerita liniste menita sa ne prelungeasca fantasticul spectacol faunistic.
In primii ani, drumul tehnologic, mai intai forestier si apoi destinat accesului la galeriile de prospectare ale IPEG de pe valea Bartosa, nu fusese amenajat si eram obligati sa facem circa 1 km in amontele accidentatei si impresionantei vai, nu o data trebuind sa traversam de pe un mal pe altul pentru a prinde poteca precara sau, nu-i exclus, tata ne obliga la asta pentru a spori emotia excursiei, magia aventurii, dar si pentru a ne cali in vederea marilor ture montane de mai tarziu.
Deseuri si poluare pe-atunci? Nici vorba. Doar nu existau pet-uri, pungi de nylon si atatea ambalaje. Puteai cel mult da, la locul de debitare si incarcare-n carute a lemnelor pentru foc, cel mult de cate o cutie de conserva sau o bucata de ziar in care fusese invelita pita cu ceapa si slanina a borcutenilor, a celor din Sasar sau Mocira, veniti cu carul sau saniile dupa lemne, in rest paduri si vai curate.
Ieseam din valea Bartosa cam pe acolo unde azi mai exista o parte din halda de steril a galeriei de prospectari miniere, suind din greu spre stanga, admirand in curand un filiform paraias pravalindu-si fuiorul de ape intr-o splendida cascada. De-acolo-n sus, spre Trapacel, suia de-a coasta, sustinut, un sleau de carute care, dupa cca 100 m atingea o prima culme si traversa albia unui modest parau. Pe malurile acestuia, odinioara, alaturi de tufele de soc obraznic inmugurite, frunzulitele dantelat-crude sfidand gerul noptilor din ce in ce mai scurte, puteam admira tufe de liliac salbatic (Piperul lupului -Daphne mezereum). Erau impresionante minusculele floricele violete parfumate dulceag-exotic si intinse precum niste delicati cercei pe ramurelele de-altfel nude, fiindca frunzele se iveau mult dupa inflorire.
Aici misterul si teama noastra sporeau, mai ales atunci cand tata, ori fostul nostru profesor de naturale-geografie Josif Covaci, ne aratau cate o urma de mistret, malos-intunecatele scaldatori ale acestora, teribilele scurmaturi din micile luminisuri in care cautasera larve si savuroase radacini. Aici ne-a speriat odata un minunat caprior care se ivi la cativa metri de noi, inaltandu-si gratiosul cap incoronat deasupra lastarisului dens, apoi, speriat, imediat zbughind-o, spre marea noastra tristete.
Intram acolo in imparatia plopilor albi si mestecenilor apoi continuam o vreme pe sub linia electrica care alimenta mina Wilhelm, urma o traversare la dreapta si iata ajungeam la prima balta, alungita spre sud, o turbarie activa pe malurile careia, cu putina sansa, puteam descoperi primele sabiute lucioase ale luscutelor. Uneori, profitand de cate un trunchi sau o ramura groasa doborata de vijelii, ne hazardam spre centrul baltii, acolo unde se fuduleau cele mai robuste si frumoase palcuri de luscute. Nu o data a trebuit sa ne resemnam ajunsi aici, dupa ce turbatii mistreti arasera cu puternicele lor raturi, de-a lungul si de-a latul, intreaga balta, lasand la suprafata bulbii albi si mari, ca de cepe, ai bietelor luscute.
De acolo suiam spre nord, cu un sleau de carute la dreapta (coborand in valea Bartosa), dupa circa 300 m ajungand la cea mai mare turbarie a Trapacelului, circulara, cu diametrul de 35-45 m, cu centrul tipic inaltat, amintind de fundul unei farfurii rasturnate, cu un lat inel circular, de aproximativ 2-3 m, debordand de manunchiuri de luscute abia imbobocite, alteori abia itite prin neaua cu glazura de gheata. Aici erau vreo trei traditionale scaldatori de mistreti si s-a intamplat ca ajunsi acolo sa vedem intunecatele siluete diavolesti luand-o la goana, lasand in urma hidoasele araturi, baltile mocirloase purtandu-le multa vreme amprenta greoaielor trupuri si neaua maculata de stropii malosi improscati care-ncotro.
Continuand spre nord traversam un parau sporovaitor ale carui maluri erau acaparate de colonii de luscute an de an tot mai jos antrenate de ape, apoi o coteam treptat spre stanga, la nord-vest, reajungand la culoarul liniei electrice si de acolo la cea de-a treia balta, cea mai impresionanta desi era cea mai mica. Cu un fel de izbuc ruginiu-mocirlos, cu ape feruginoase, de jur imprejur o turbarie in care te puteai lesne afunda pana-n brau. Aceasta balta, cel putin in zona centrala aducand unui vulcan noroios, nu ingheta niciodata, motiv pentru care aici apareau cele mai splendide, ultratimpuriu inflorite, luscute. Fagetul tanar inconjura zona dominata anterior de un magnific mestecanis. Plantatia de molid sucombase la cativa ani dupa instituire.
Balta a patra, aflata mult spre vest si pe o culme cu nivatie afunda acaparata de tufe de loza debordand de catifelati matisori, precum si salba celorlalte balti mai mici si inlantuite ale Trapacelului dinspre est-sud-est, catre valea Bartosa, le vom dscoperi si cauta, in primaveri mult mai tarziu, pe cand eram studenti sau dupa ce deja absolviseram, reluand ciclic aceste ultraprimavaratice aventuri turistic-florale cu alti si alti amici.
Astazi, in aceasta noros-intunecata duminica de 2 martie 2008, de la ora 14, micul circuit al baltilor Trapacelului il voi parcurge in trap fortat de ploaia mocaneasca, diluviana la un moment dat, in doar 1 ora si jumatate (de la confluenta valea Bartosa–valea Wilhelm) in timp ce tata, pasind spre cea de-a-i 86 primavara, impreuna cu geologul, amicul nostru de ture, au nevoie de aproape 2 ceasuri.
Abia trec podul de dincolo de bariera silvica si dau peste minunatii boboci sfiosi de calugari ciclamen (maseaua ciutei-Erythronium dens canis) aciuati in frunzisul gros de fag si carpen mocirlit de ploi, alaturi de un pastelat in tonuri de verde covor vast de iedera.
Aici inca nu se ivisera, precum altadata, floralele brose galben-pal de ciubotica cucului (Primula veris). Nici vorba sa putem admira vreo caprioara, ciuta sau cerb insa, spre bucuria noastra, dam peste crotine de cervide si amprente de mistret ceva mai sus, depasind filiforma cascada. Ploaia a pornit din startul excursiei apoi, in loc sa se curme, se inteste din ce in ce, murandu-ne treptat, flagelandu-ne de parca acesta ar fi trebuit sa fie pretul individualului sacrificiu rasplatit cu descoperirea superbelor buchete de luscute inflorite, altele abia imbobocite, la traversarea albiei primului parau mocirlos si in mica turbarie clisoasa din jur. Numeroasele ramuri doborate de furtuni par sa protejeze, macar de mistreti, acesti gingasi vestitori ai primaverii.
Suim usor spre est, continuam prin fagetul tanar si ajungem la prima balta in care sute si sute de buchete de luscute isi oglindesc trupsoarele ori inflorescentele, solitare, micute clopote, uneori ingemanate, in apa nu mai afunda de doi lati de palma.
Ploua atat de turbat si din ce in ce mai rece, din pricina rafalelor de vant subit intensificate care genereaza stranii sonoritati infiorante, aducand cu cavalcada nebuna a unei hoarde de mistreti
Nu mai continuam pe traseul clasic spre cea de-a doua balta ci pe culmea din stanga. Mi se pare ca cea de-a doua balta, prin indelunga fermentatie a turbariei, are acum centrul ceva mai inalt, acaparat cu lastaris de carpen, fag, loza si plop alb, mocirla nefiind atat de pregnanta ca-n anterioarele primaveri, un aproape circular brau umed, lat de 2-3 m, fiind invadat decorativ de manunchiurile abia ivite si imbobocite, de luscute.
Ortacii au rams mult in urma si-atunci decid s-o iau de unul singur, ca-ntr-un galop de sanatate, spre cea de-a treia balta, cea cu alura de vulcan noroios cu ape feruginoase, brun-ruginii. Meritase efortul!
Doua mici holde de luscute inflorite drapeaza paradisiac turbaria plina de putregaiuri si trunchiuri doborate de mesteceni. Acum ploaia toarna cumplit dar nu pot sa plec de-acolo fara imagistica marturie a cert sositei primaveri. Odata hatarul facut, ud leoarca precum un motan, pornesc in tromba la vale, chiuind, sperand ca ortacii sa-mi raspunda si apoi sa ne regrupam.
Dar n-a fost sa fie. Vantul nebun agitand fagetul, paraiele tumultuoase alergandu-si involburatele ape spre valea Bartosa, frunzisul gros si jilav, imi inghit parca glasul. Banuiam ca ei au luat-o spre halda-platforma de steril a minei IPEG Bartosa (dezafectata) si de acolo pe drumul tehnologic in jos, spre confluenta vaii Wilhelm–Bartosa. Si fiindca mai aveam de gand sa admir vuinda vale Bartosa, o iau direct, coborand in slalom precipitat si ajutat de betele de trekking, versantii abrupti si clisos-alunecosi, ajung in albie, mal drept.
Ploaia parca se mai linistise asa ca trag cateva cadre foto repezisurilor, pragurilor, lungilor coveti simple sau bifilare sapate-n andezite alterate, chizos-ruginii. Pe mal, initial cred ca au aparut aici(atipic) ghioceii, mi-a fost dat sa descopar cele dintai exemplare de viorele (Scilla bifolia) cu florale magelute minuscule, albastre.
Urmez spre aval valea Bartosa (mal drept) apropiindu-ma de confluenta cu valea Wilhelm, dau peste alti frumosi boboci ciclamen, de calugari.
La pod cobor in talveg pentru a imortaliza sur-albicioasa covata larga a vaii Wilhelm (final) apoi, printre picaturile ploii, in cele din urma obosita, am imortalizat obarsia navalnica a Vaii Borcutului.
Ne incheiem circuitul precipitat, datorita ostilitatii meteo, admitem resemnati ca am alergat inca o data, nu in cautarea acestei noi primaveri si a celor dintai sprintare simboluri florale ale sale ci, de fapt, in neghioaba speranta a redescoperirii si retrairii celorlalte, tot mai numeroase, ireversibilele vreodata primaveri apuse in noi.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
