Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române: „Unii mai cred că patria lor este limba română. Mi-o spun câteodată în alte limbi…”

Dacă nu învăţăm bine şi suficient la şcoală Limba şi literatura română, rămânem cu un mare handicap. (…) Şi spun asta intenţionat, să audă şi Ministerul Educaţiei.
Nu se poate discuta vreodată într-o entitate a ministerului reducerea orelor de Limbă şi literatură română, cum aud că se întâmplă acum, ca să poată introduce o materie de o oră pe săptămână, vreo năzbâtie care i-a trecut prin minte cuiva de, să zicem, educaţie antreprenorială, ca şi cum românii ar trebui să devină toţi antreprenori şi să nu muncească nimeni.
Se discută la nivel de minister aceste probleme. Limba şi literatura română pe teritoriul României, al Republicii Moldova şi în alte părţi trebuie să rămână o disciplină sau disciplina de bază.
E foarte bine că ne vorbim limba şi că o preţuim declarativ, dar nu e destul. E nevoie să o şi cunoaştem corect şi mai e nevoie să o apărăm. Limba, ca şi poporul care o foloseşte, are nevoie să fie conservată, protejată, ferită de intruziuni nefireşti, ocrotită chiar părinteşte. Sunt ţări civilizate şi respectabile care dispun de legi de apărare a limbii, de limitarea poluării limbii, (…) de încurajare a specificului ei genuin. Noi nu avem aşa ceva şi poate că nici nu-i bine să avem.
Limba maternă o primim cu toţii, din fericire, de la mamele noastre sau de la bunici, dar faptul acesta nu e suficient pentru prosperitatea şi perenitatea ei şi nu e suficient nici pentru exprimarea noastră corectă.
Colegii mei şi cu mine facem periodic scurte comunicate legate de corectitudinea exprimării şi scrierii în româneşte, dar nu vedem nicio îmbunătăţire a situaţiei. Sunt multe entităţi, periodice, edituri, persoane care scriu în continuare cum vor, că doar în România e democraţie.
Secţiunea de specialitate a Academiei, de Filologie şi Literatură, se străduieşte şi ea, fără un vizibil succes, să impună respectarea normelor ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii noastre.
În aceste condiţii, fiecare face cum vrea. Îmi pare rău că sunt câteodată cinic, dar dezamăgirea se accentuează pe zi ce trece. Exemplul Academiei este de aceea foarte important şi în funcţie de aceasta se ghidează celelalte instituţii.
Erorile noastre, fiindcă le facem, au ecou negativ imens. Sunt comentate ironic şi fac mult rău instituţiei. Comentariul cel mai frecvent este ‘Academicienii sunt proşti’ pe reţelele de socializare.
De la începutul anilor 1990 s-au schimbat multe în bine în republica moldova. Se văd roadele celor peste trei decenii de şcoală românească, de mijloace de difuzare în masă în româneşte care, fără să le întreacă pe acelea în limba rusă, totuşi răzbat acum bine la suprafaţă.
Se văd şi roadele declarării, după mai bine de trei decenii de la căderea Uniunii Sovietice, a limbii române, prin Constituţie, drept limba oficială a Republicii Moldova, în locul acelei invenţii politice ridicole numită limba moldovenească.
În anii din urmă, prin drumurile mele, întâlnesc tot mai des români care nu mai ştiu româneşte, chiar dacă au nostalgia locurilor de obârşie sau chiar dacă mai cred unii că patria lor este limba română. Mi-o spun câteodată în alte limbi.
Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române