Vezi VIDEO
In ce priveste investitiile in unitatile de invatamant din Baia Mare, consilierii locali au decis ca este necesar ca lucrarile sistate din lipsa de fonduri sa fie terminate. Cei mai multi bani se vor indrepta in acest an spre Liceul de Arta si Gradinitele 7 si 25. Pe lista de investitii mai exista alte patru gradinite si o cresa. Din cauza bugetului de criza, celelalte proiecte, cum ar fi realizarea de campusuri scolare, vor trebui sa mai astepte.
Comisia de buget-finante, din cadrul Consiliul Local Baia Mare, a hotarat cum vor fi impartiti banii in 2011. La capitolul invatamant, la scolile din Baia Mare se vor finaliza lucrarile care au fost intrerupte din cauza lipsei de bani.
Cea mai mare suma se va acorda Liceului de Arta si Gradinitelor 7 si 25, unde blocarea fondurilor a taraganat finalizarea lucrarilor. Totodata, vor fi alocati bani si pentru extinderea Gradinitelor 9, 30 si 36 si reabilitarea Cresei Nr. 3. Insa, lucrarile de la Gradinita Nr. 28 vor fi realizate din fonduri exclusiv guvernamentale.
“Sper sa ramana sumele care sunt prevazute de lege. Suma alocata pentru Gradinita Nr. 7 este de 11 miliarde (n.red. 1,1 milioane lei), cea pentru Liceul de Arta, de 15 miliarde (n.red. 1,5 milioane lei), iar pentru Gradinita Nr. 25, 5 miliarde (n.red. 0,5 milioane lei)”, a declarat pentru eMaramures.ro Mariana Pop, inspectorul general la Inspectoratul Scolar Judetean.
La Liceului de Arta, lucrarile demarate in 2008 s-au realizat doar din bani de la bugetul local, desi Ministerul Educatiei s-a angajat la plata unei confinantari.
“Am inteles ca dansii se straduiesc foarte tare. Am primit unele vesti ca s-ar putea sa primim anul acesta banii, pentru ca anul scolar urmator, in toamna, sa putem incepe cursurile in cladirea care are mansarda noua si pe care o asteptam extraordinar de mult, pentru ca suntem in mare deficit de spatiu”, a afirmat Cristina Nemes Bota, directorul Liceului de Arta Baia Mare.
Din ultima transa de bani alocata de Primaria Baia Mare a fost pus la punct unul dintre corpurile in lucru de la Liceul de Arta.
“Peste doua-trei saptamani o sa ne putem muta toata catedra de suflat-percutie-canto definitiv, dupa 35 ani, in salile Liceului de Arta. In total, 18 cadre didactice si 126 elevi”, a spus Vilmos Ambrus, seful catedrei de suflat-percutie-canto din cadrul unitatii de invatamant.
Printre proiectele pe care autoritatile locale le mai au in vedere se numara: realizarea unei gradinite la Colegiul Tehnic “Carmen Sylva”, dezvoltarea unui campus la Colegiul Tehnic “Transilvania” si extinderea Liceului Teoretic “Nemeth Laszlo”. In vreme ce ultimele doua proiecte vor astepta vremuri mai bune, primul s-ar putea materializa in acest an.
Sursa: Catalin Tineghe