Printre cei care poartă numele de Dimitrie/Dumitru în calendarul ortodox, doi se bucură de o evlavie aparte şi sunt sărbătoriţi unul după altul: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi Cuviosul Dimitrie Basarabov, zis şi „cel nou”, care prin faptele lor au dobândit sfinţenia şi sunt inspiratori şi modele de urmat pentru credincioşi.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorătorul de Mir
Mucenicul Dimitrie a trăit la sfîrşitul secolului III, în vremuri nefaste pentru creştinii care era forţaţi să renunţe la religia lor, dar părinţii lui, cu toate riscurile, au ales să îşi crească copilul în această credinţă.
După moartea lor, Dimitrie a fost ales prefect al Thesalonicului, dar pentru că era un înfocat propovăduitor al valorilor spirituale creştine, împăratul Maximilian a dispus arestarea şi întemniţarea lui şi o mai vie prigoană a creştinilor.
Nestor, un creştin convertit de Dimitrie, a fost pus să lupte în arena cu barbarul Lie, gladiatorul favorit al lui Maximilian, temut de toţi adversarii pentru impresionanta sa statură şi ferocitate.
Creştinul Nestor a primit binecuvântarea înainte de a intra în arena: Du-te şi lupta! Pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos îl vei mărturisi, i-ar fi spus Dimitrie.
Luptând cu Lie, mărturisirea lui Nestor – Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mă! – a fost urmată de victoria creştinului şi uciderea barbarului, spre disperarea împăratului care a ordonat imediat uciderea lui şi a lui Dimitrie. În timp ce se ruga în temniţă, la 9 aprilie 304, tânărul Dimitrie a fost ucis, dar în jurul moaştelor sale au continuat miracolele.
În 26 octombrie 413, după mai mult de o sută de ani de la martiriul mucenicului Dimitrie, prefectul Leonţiu al Illiricului a dorit să ridice în cinstea lui pe locul micului lacaş de cult zidit deasupra mormântului o biserică mai mare.
Moaştele lui Dimitrie au fost găsite întregi, iar din ele a izvorât mir care a umplut toată cetatea de mireasmă. Leontie a ridicat în acel loc o biserică în care a fost pusă racla cu osemintele sfântului, pentru a fi cinstite de credincioşi.
Moaştele Sfântului se află în Biserica Sf. Dimitrie din Salonic, ridicata pe locul unde a fost martirizat bravul oştean greco-roman şi creştin
Tradiţii populare de Sâmedru – patronul iernii pastorale
Împreună cu Sângiorzul, din 23 aprilie, Sâmedru împarte anul pastoral în două anotimpuri simetrice: vara şi iarna.
Tradiţia spune că Dumnezeu le-a încredinţat celor doi sfinţi-fraţi cheile vremii. Sfântul Gheorghe deschide vara, iar Sfântul Dumitru închide vremea caldă. Popular, anul este aseamănat cu o casă care are două uşi ce dau afară: una stă descuiată o jumătate de an şi este păzită de Sfântul Gheorghe, pe cealaltă o deschide Sfântul Dumitru, de ziua lui.
Toamna, de Sâmedru, este ziua soroacelor, momentul socotelilor pentru învoielile şi afacerile tocmite în primăvară, la Sângiorz. Ciobanii coboară de la munte şi lasă oile în gospodăriile stăpânilor lor, se încasează dobânzi, se achită datorii, se închiriază case şi pământuri, se fac tot felul de astfel de neguţătorii şi toată lumea se pregăteşte pentru iarnă.
Aşa cum s-a înţeles cu Sfântul Gheorghe, Sfântul Dumitru trebuie să desfrunzească pădurea şi să-i adune pe toţi gospodarii de la muncile câmpului la ziua recoltei ca să se bucure de roadele acumulate.
Bucuria recoltei este marcată prin Focul de Sâmedru, obicei păgân cu multe variante locale.
Se focuri rituale fie într-o poiană de la marginea satului, unde se adună lumea în jurul unui rug imens, la răscruce de drumuri importante sau se dau la vale roţi cu foc.
Răsună chemările Hai la Focul lui Sâmedru / Că mănâncă lupii iedul ! şi după ce focul se stinge fiecare ia acasă câte un tăciune, căci se crede că dacă sunt aruncaţi în livadă, cărbunii vor face ca pomii să fie sănătoşi şi să rodească şi în primăvara viitoare.
Şi în satele din Oltenia şi din Muntenia se aprind focuri rituale, iar femeile dăruiesc copiilor covrigi, mere, nuci sau fructe uscate.
Credinţe şi obiceiuri despre această divinitate agrară precreştină sunt atestate în special în zonele crescătorilor de animale. Sâmedru concentra acte rituale de fertilitate, purificare, de divinaţie, practici de îmbunare a sufletelor morţilor, care părăseau la această dată mormintele, de tundere rituală a coamei cailor şi era data când se făceau pronosticuri pentru iarnă ce urmă să înceapă.
Tradiţional, ciobanii aruncă în mijlocul oilor o sarică sau un cojoc ca să afle cum va fi vremea: rea, dacă pe cojoc se aşază o oaie neagră şi bună, dacă oaia este albă.
Este sărbătoare mare la români şi mai ales în Bucureşti, unde, în ziua următoare se prăznuieşte Sfântul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor.
– Servicii de creare site web
