Pezent luni in Baia Mare cu prilejul meciului dintre Stiinta HCM Baia Mare si Oltchim Rm. Valcea, antrenorul finalistei Ligii Camionilor, Radu Voina, a poposit o vreme in studioul eMaramures TV, in cadrul emisiunii de sport „Minutul de aur”. Fragmente din dialogul purtat cu acest prilej, in cele ce urmeaza. Despre confruntarea cu baimarencele intr-o sala arhiplina asa cum si-o aminteste de pe vremea vizitelor facute Minaurului cu echipa Steaua; despre faptul ca rostogolirile capricioase ale mingii de handbal pot schimba destine; despre programul pe care il are Oltchimul pana la marea finala; despre cum va fi sa joci in preajma unei cupe de o asemenea importanta; despre atuurile Viborgului in fata romancelor.
Cum a fost meciul cu Stiinta HCM Baia Mare?
A fost un meci aspru. In sensul nu al contactului fizic sau al energiei depuse de fete, dar a fost un meci foarte-foarte bun. As vrea si cu aceasta ocazie sa felicit echipa din Baia Mare, care a facut un meci foarte bun. De obicei in compania Oltchimului toate echipele se mobilizeaza foarte-foarte bine. Daca ar juca la toate meciurile echipa domnului Baban asa cum a jucat cu Valcea, e greu sa pierzi meciuri. Dar si in evolutia echipelor exista fluctuatii de forma. Si sala a fost arhiplina, asa cum nu am mai vazut-o de foarte-foarte multi ani, de pe vremuri de mult uitate, de pe vremea Minaurului, cand veneam cu echipe de baieti si sala era tot asa, foarte plina. Si sunt convins ca, pe langa spectatorii aceia fideli ai echipei dvs., foarte multi au venit sa vada si fetele de la Oltchim, pentru ca performantele sunt ale lor. Nicio fata de la Oltchim nu a mai ajuns la acest nivel. De aceea si emotiile sunt mari. A pierde o finala, si vorbesc in numele fetelor, ar fi o mare-mare dezamagire. De aceea, poate, in unele momente se mai menajeaza putin.
Nu va simtiti un privilegiat pentru ca intr-un sport romanesc asediat de saracie si vaduvit de performante importante, dumneavoastra lucrati la un club care nu are probleme financiare si va calificati in finala Ligii Campionilor?
Sigur ca sunt un privilegiat. In sport, ca si in orice alta meserie, trebuie sa ai si sansa. Trebuie sa ai noroc. Fara noroc poti sa ai echipa cea mai buna si tot degeaba. Orice minge care intra in poarta sau nu intra iti poate schimba soarta. Dar sigur ca ma simt privilegiat, pentru ca am venit la echipa aceasta si am trait niste satisfactii sportive extraordinare, la care nu m-as fi gandit vreodata ca am sa ajung sa le traiesc. Dar stau si ma gandesc ca aceste satisfactii le-am obtinut cu niste eforturi mari, cu o munca si un stress pe care nu le-am experimentat toata cariera mea de antrenor. Sigur ca lucrurile bune nu se pot face usor, se fac cu sacrificii, cu lucruri de care nici nu ma gandeam ca sunt capabil sa le fac si le-am facut. Sigur: cand lucrurile sunt bune uiti de tot ce a fost rau si viata merge inainte. Acum am ajuns in finala Ligii Campionilor si obiectivul Oltchimului a fost sa ajungem in aceasta finala. Acum, daca tot am ajuns in finala, ce-ar fi sa ne ajute Dumnezeu?! Pentru ca – sa dea Dumnezeu ca Oltchim sa ajunga in finala Ligii Campionilor in fiecare an – dar e foarte greu sa ajungi aici, pentru ca ai nevoie de valoare, de sansa, de sustinere. Iar Oltchimul are tot ce ii trebuie. Cred ca este clubul cel mai linistit din toate punctele de vedere: toate rotitele functioneaza la capacitate maxima pentru ca sunt niste oameni care isi fac treaba profesionist, dar si cu pretentii extraordinare.
Turul finalei Ligii Campionilor se joaca in 8 mai, ora 17.15 (ora Romaniei), in Danemarca, in timp ce returul se va disputa in Bucuresti, in 15 mai, incepand cu ora 20.45. Pana la momentul 8 mai, care este programul Oltchimului?
Joi etapa intermediara acasa, la Valcea, cu Rapid. Ne mai antrenam pana vineri seara si incerc, sper sa obtin acordul conducerii, sa le dau – sambata si duminica – liber fetelor, pentru ca merita si ele sa stea putin in sanul familiei. Dupa care de luni incepem pregatirea speciala pentru Viborg: zilnic sedinte video, studiul jucatoarelor, antrenamente. Am inteles ca vom pleca vineri dimineata la Viborg, meciul va fi intr-o sala la 40 de km de Viborg pentru ca ele nu au o sala corespunzatoare, la Herning, intr-un orasel de 50.000 de locuitori, intr-o sala cu 12.000 de locuri. Sper sa fie acolo si romani in public. Foarte multe solicitari am primit de la romanii din strainatate, din zona. Sambata, imediat dupa meci, ne intoarcem. Speram sa obtinem un rezultat. Nu stiu exact ce inseamna un rezultat bun… Ramanem direct in Bucuresti si ne pregatim toata saptamana pentru returul care va fi sambata, in 15 mai.
Pe ce mizati in aceasta dubla cu Viborg? Si de ce va este cel mai teama?
A juca o finala cu cupa pe masa – nu exista ceva mai stimulativ decat acest lucru si sper ca, alergand in jurul cupei acesteia, fetele sa fie mobilizate si, daca se poate, aceasta mobilizare sa fie pozitiva. Pentru ca poate fi si reversul medaliei. Noi, fata de Viborg, suntem „handicapate” pentru ca danezele au obisnuinta finalelor de Champions League, anul trecut au castigat-o. Au alta mentalitate: ei nu dramatizeaza si nu fac o tragedie dintr-o infrangere, pentru ei e doar un sport. Or la noi se stie ca e altfel. Un meci la acest nivel, de fapt la orice nivel, nu seamana unul cu altul. Ne cunoastem foarte bine cu Viborg, am jucat si in grupa principala cu ele. Este o echipa completa pe posturi. De obicei echipele au posturi pe care sunt foarte puternice si posturi pe care sunt mai accesibile. E o echipa completa. Pe ce mizam noi? Pe dorinta enorma a echipei noastre sa faca o mare performanta. Eu sper sa si poata. In orice caz, de dorit vor dori si chiar trebuie sa le temperam oarecum. Sa incercam sa ne batem pentru fiecare minge si, dat fiind ca la acest nivel orice greseala se sanctioneaza, sa incercam sa gresim cat mai putin, stiindu-se ca nu exista meci fara greseli…
Cum veti face sa anihilati mentalitatea noastra mioritica de a intra in teren gata invinsi atunci cand avem adversari redutabili?
Fetele nu au mai ajuns la nivelul acesta si cu siguranta vor dori enorm sa castige, cu atat mai mult cu cat multe dintre fete se vor opri aici. Cel putin la nivel international. Si cred ca ele merita in primul acest lucru. Avem si fete foarte tinere care foarte-foarte devreme au ajuns la acest nivel. Eu sper sa nu li se urce la cap. Si ele vor dori victoria foarte mult. Clubul doreste mult aceasta performanta pentru ca a fost o ambitie pe care nici eu initial nu am inteles-o: anul trecut am avut ca obiectiv semifinalele Champions League, iar anul urmator finala. Or, se stie ca, in handbal ca si in alte domenii, la nivel european se sta la coada: trebuie lumea sa se obisnuiasca cu tine la un anumit nivel. Noi am venit intr-un an in semifinala, in urmatorul am ajuns in finala. Sa dea Dumnezeu sa fie de bun augur!
Am inteles ca, dupa calificarea in finala, insusi presedintele Romaniei v-a dat un telefon de felicitare. Cam cum decurge un dialog cu Traian Basescu despre handbal?
E prima data cand primesc un astfel de telefon. Plecam de la sala. Initial m-a sunat presedintele Cristian Gatu si mi-a spus ca ma va suna presedintele tarii. Eu am crezut ca e o gluma. Apoi m-a sunat consilierul prezidential Mariana Bitang care m-a felicitat si mi-a spus ca voi primi un telefon. Si atunci mi-am dat seama ca nu e gluma. Am avut o mica discutie. A felicitat fetele, s-a scuzat ca nu a putut veni la semifinala, mi-a promis ca va veni la Bucuresti. Si am glumit, pentru ca, atunci cand a premiat gloriile handbalului romanesc, ar fi declarat ca eu as fi fost modelul lui cand si el juca pe postul de conducator de joc. A fost o onoare, nu neaparat personala, ci mai ales pentru aceste fete. Banuiesc ca a fost si el informat cata agitatie pozitiva a starnit aceasta calificare. Pe vremuri copiii – inclusiv eu – isi taiau din placaj rachete de tenis si spuneau ca sunt Tiriac si Nastase. Ei bine, acum am vazut si eu la Valcea copii care jucau handbal si se credeau o jucatoare sau alta de la Oltchim. Acesta e impactul cel mai semnificativ.
Sursa: Ramona-Ioana Pop
– Servicii de creare site web
