Echipa feminina de handbal Oltchim Rm. Valcea va beneficia de un buget de 1,5 milioane euro in sezonul viitor, care ii va permite „continuarea activitatii la un nivel ridicat de performanta”, a anuntat miercuri campioana en titre a Romaniei. Conducerea gruparii valcene s-a concentrat in ultima perioada pe doua mari probleme: asigurarea suportului financiar pentru sezonul urmator si mentinerea pe cat posibil a lotului actual, „daca nu in totalitate, macar o mare parte din acesta”, se precizeaza intr-un comunicat remis AGERPRES.
„In ceea ce priveste sustinerea financiara, s-a decis crearea unui buget de 1,5 milioane de euro, buget care permite continuarea activitatii la un nivel inalt de performanta, stiut fiind faptul ca anul viitor echipa va participa direct in grupele Ligii Campionilor. Efortul clubului de a gasi finantarea necesara, dublat de cel al Federatiei Romane de Handbal prin persoana presedintelui Cristian Gatu, ofera garantia participarii in bune conditii in Liga Campionilor, sezonul 2013-2014, deoarece in contactele existente pana in prezent cu diferite firme ce vor deveni partenere ale clubului, exista interesul acestora de a sustine activitatea handbalistica internationala de la Ramnicu Valcea”, adauga Oltchim
In privinta lotului, oficialii clubului au purtat discutii cu fiecare jucatoare in parte, pentru a stabil pe cine va putea conta in sezonul urmator. „Nu a fost usor pentru ca situatia financiara de anul trecut, completata cu nesiguranta in ceea priveste sezonul viitor, dar mai ales fiind vorba de reducerea bugetului si implicit a salariilor jucatoarelor, timpul de discutii s-a prelungit”, se mai arata in comunicat.
La capatul acestor indelungi discutii, Katarina Bulatovic, Marija Jovanovic si Oana Manea, precum si antrenorii Jakob Vestergaard si Mette Klit, au anuntat ca nu vor mai ramane la Olchim in sezonul urmator.
In schimb, Alexandrina Barbosa, Iulia Curea, Adriana Nechita, Iulia Managarova, Adina Meirosu si Nicoleta Safta au confirmat ca isi vor continua carierele sub culorile echipei valcene. De asemenea, negocierile cu Cristina Neagu, Paula Ungureanu, Aurelia Bradeanu, Ramona Farcau si Silvia Navarro sunt intr-un stadiu avansat, iar in urmatoarele zile acestea vor confirma (sau infirma) ramanerea la Rm. Valcea.
Oltchim a anuntat, totodata, ca jucatoarele Dana Babeanu, Eliza Buceschi si Andreea Polocoser se vor intoarce la echipa dupa imprumuturile la alte formatii, ele fiind legate prin contract de clubul valcean pana in anul 2014.
Campioana Romaniei se afla in discutii avansate cu cateva jucatoare care vor veni la Ramnicu Valcea pentru a acoperi sau completa posturile de pivot, portar, extrema stanga, insa numele acestora vor fi comunicate doar dupa semnarea contractelor.
In privinta noului staff tehnic, acesta nu a fost deocamdata decis, singura informatie oferita de Oltchim fiind aceea ca actualul antrenor secund Steluta Luca isi va continua activitatea la gruparea valceana, existand sanse sa ocupe chiar postul de antrenor principal.
Sursa: Agerpres