Gheorghe Irimescu marturiseste ca la Minaur s-a consacrat ca handbalist. Aici i s-a solicitat primul autograf, iar senzatia si-o aminteste pana in ziua de azi. Aici a simtit prima data cum este sa fii iubit de o sala arhiplina. A plecat de la Minaur in anul 2005 si inca iubitorii de handbal il opresc si acum pe strada si il intreaba cand se intoarce acasa. Pentru ca, desi originar din Suceava, Ghita Irimescu marturiseste ca acasa inseamna pentru el Baia Mare, nu numai din motive personale, ci si din motive de Minaur. Suporterii baimareni in sala din Sighisoara, la finala Cupei Romaniei jucata cu Constanta, reprezinta cea mai frumoasa amintire a pivotului cu gruparea de pe Valea Rosie, in timp ce vestea cea mai trista legata de Minaur este cea a retrogradarii…
„Nu visam sa ajung mare jucator sau sa traiesc din handbal”
– Tu ai ales handbalul sau handbalul te-a ales pe tine?
– Cred ca handbalul m-a ales pe mine, pentru ca eram elev in clasa a cincea si, la varsta aceea, nu cred ca faceam eu mari alegeri. Nu visam sa ajung mare jucator sau sa traiesc din handbal. A fost o chestie de moment: toti copiii mergeau la handbal, atunci am mers si eu. Si de atunci la handbal am ramas. Cred ca mi-a placut, pentru ca altfel nu as fi ramas: daca nu ai pasiune, degeaba te impinge cineva din spate pentru ca nu poti face nimic. A inceput ca o joaca, dintr-o joaca.
– Imi amintesc de tine la o editie a Festivalului Handbalului Juvenil din Baia Mare cand le-ai vorbit copiilor si apoi vreo ora ai dat autografe si ti-ai facut poze cu copiii. Cum e sa incepi totul ca o joaca si sa ajungi sa fii model pentru copii dupa niste ani?
– Copiii se bucura, sunt cinstiti: vin mai intai la handbal doar ca sa se joace. Te vad la televizor, te vad pe teren si te iau ca si model. Ma bucur (si cred ca pe oricine bucura asta) ca am reusit sa devin un model. M-ar bucura ca si copilul meu sa isi aleaga un sportiv drept model.
– Sa inteleg ca il vei orienta spre sport?
– El deja a fost la un prim antrenament, dar a fost antrenament de rugby pentru ca el vrea sa faca rugby, nu handbal. Energie are. Eu m-as bucura sa faca sport. Indiferent ce sport va alege.
„Aici, in Baia Mare, am dat primul autograf”
– Iti amintesti cand ti s-a cerut primul autograf? Care a fost senzatia?
– Da. A fost o senzatie placuta. Aici, in Baia Mare, am dat primul autograf pentru ca eu aici am crescut, aici am devenit handbalist si oamenii din oras tot timpul au respectat jucatorii de la Minaur si noi, jucatorii, prin evolutiile din teren, am incercat sa ne respectam spectatorii.
– Astazi te mai opresc oamenii pe strazile din Baia Mare? Te mai recunosc, te mai intreaba de handbal?
– Da, tot timpul ma opresc si ma intreaba cand revin acasa. Cred ca atata timp cat iti faci treaba ca jucator, oriunde esti, spectatorii apreciaza asta si cred ca de asta baimarenii, dupa circa sapte ani de cand am plecat de la Minaur, inca ma mai cheama acasa. Sper sa mai apuc, pentru ca viata de sportiv e scurta si am o varsta la care in Romania esti deja considerat veteran.
„Imi faceam griji: daca voi putea si eu vreodata sa fac handbalul sa para ca se joaca asa de usor…”
– Fiindca tot depanam amintiri, cum ai ajuns tu la Minaur?
– Antrenor era Aihan Omer. Prima discutie am avut-o la turneul final de juniori 1. Imi amintesc si acum, eram la Constanta. Eu mi-am dorit sa vin in Baia Mare: era echipa care atunci avea cele mai bune rezultate. Am ajuns, insa, in acel prim an dupa terminarea junioratului la Timisoara si abia in anul urmator am venit la Minaur.
– Cum a fost primul tau antrenament cu Minaur?
– Eram copil, aveam 19 ani. In echipa erau jucatori cu care azi sunt prieten, jucatori de varf si eram putin stingher. Eram speriat: veneam la echipa de top. Dar mai mult eram impresionat: de lejeritatea cu care jucau. Imi faceam griji: daca voi putea si eu vreodata sa fac handbalul sa para ca se joaca asa de usor…
– Prima intalnire cu colegii de la Minaur a fost cu amalgam de emotii, am inteles. Dar cu polivalenta vuind cum a fost prima ta intalnire?
– Ti se face pielea de gaina cand auzi atatia oameni scandand numele echipei tale. Fiind spectatorii nostru, pe noi ne ajutau. Adversarii nostri, insa, aveau mari probleme cand veneau aici.
– Ai fost printre alintatii publicului baimarean? Te-ai simtit iubit?
– M-am simtit un jucator iubit in Baia Mare si cred ca inca mai sunt.
„Credeam ca s-a terminat handbalul fiindca am pierdut o finala”
– Care-i amintirea ta cea mai frumoasa legata de anii petrecuti la Minaur?
– Finala de Cupa Romaniei pe care am jucat-o cu Constanta la Sighisoara. Cand am mers la meci, la sala, ne asteptau cateva sute de baimareni si cantau. Asa arata sala de parca jucam acasa! Din pacate am pierdut finala, dar atmosfera a fost superba. Eram tineri, eram niste copii: credeam ca s-a terminat handbalul fiindca am pierdut o finala.
– Cea mai trista amintire a ta despre Minaur care este?
– Vestea ca Minaur a retrogradat. Indiferent unde suntem plecati, tot timpul cautam sa aflam ce se intampla cu Minaur. Si asta cred ca ramane pentru mine cea mai trista amintire legata de Minaur, pentru ca eu aici am trait numai lucruri frumoase. Eu mereu am crezut ca echipele mari nu mor niciodata. Nu stiu daca vreun baimarean s-a gandit vreodata ca Minaur va ajunge in liga a doua.
„Cred ca a fost cea mai frumoasa Cupa a Romaniei la care am jucat, tinand cont ca am jucat acasa”
– A fost primul sezon de Liga Nationala in care nu ai avut deplasare in Baia Mare si nu a trebuit sa infrunti Minaur.
– Pacat: de fiecare data cand veneam acasa ne intampina un public cald, ne primea frumos. Anul acesta din pacate nu am avut sansa se evoluam in Baia Mare decat la Cupa Romaniei.
– Practic voi, cei de la HCM Constanta, ati jucat la Cupa Romaniei acasa, pentru ca mare parte din public a tinut cu voi, cu baimarenii de la campioana, meci de meci.
– Ne bucura ca au tinut cu noi si chiar ne-am simtit acasa aici: ne-am schimbat in vestiarele vechi, la locurile pe care le aveam cand eram la Minaur si toti adversarii de la Cupa Romaniei au fost uimiti ca publicul din Baia Mare tine cu Constanta. De fapt cred ca a tinut cu noi, cu cei care am jucat in Baia Mare si am facut o munca frumoasa aici. Chiar cred ca a fost cea mai frumoasa Cupa a Romaniei la care am jucat, tinand cont ca am jucat acasa.
„Eu sper sa mai prind sa joc la Minaur spre sfarsitul carierei care se apropie, din pacate” 
– N-ai auzit comentarii din public? Nu te-au chemat din nou baimarenii acasa?
– De fiecare data ma intreaba ce-i cu tricoul de pe mine, ca nu are culoarea potrivita. Daca ar fi dupa mine, as schimba tricoul.
– Ai reveni la negru si portocaliu?
– Sigur, nici nu se pune problema. Eu sper sa mai prind sa joc la Minaur spre sfarsitul carierei care se apropie, din pacate.
– Cu speranta ca aceasta revenire a ta la Minaur sa fie in Liga Nationala, nu in Divizia A.
– Exact. Persoanele potrivite sa traga semnalul ca, dupa un an de zile in Divizia A, mai urmeaza unul… Si cred ca ar trebui sa se faca ceva pentru ca echipa sa promoveze. Baia Mare nu este un oras sarac, trebuie sa recunoastem asta. Iar handbalul eu cred ca a fost sportul etalon al orasului. Cred ca anul acesta ar trebui astfel facute lucrurile, asa gandita echipa, incat Minaur sa promoveze.
„Vremurile sunt de asa natura incat totul se rezuma la bani”
– Gasesti tu o explicatie cum intr-un oras cu atatea echipe de juniori, atatea echipe medaliate, nu exista una in Liga?
– Nu cred ca trebuie sa ne ascundem dupa deget: explicatia este managementul prost. Ai atatea scoli de handbal aici, in Baia Mare, care chiar fac performanta. Atatia jucatori de nationale (la cea mare, de tineret, de juniori) si la nivel de echipa de club sunt probleme. Cred ca ar trebui sa fie revizuit managementul.
– Se reduce totul, trist si simplu, la bani?
– Da. Din pacate vremurile sunt de asa natura incat totul se rezuma la bani. Din pacate asta e sportul. Nu e doar cazul handbalului. Investesti bani, ai si rezultate. Rezultate notabile, ma refer, ca altfel poti sa supravietuiesti.
– Te indrepti spre finalul carierei de handbalist. Te-ai gandit ce vei face ulterior?
– Nu m-am gandit. Cred ca tocmai din dorinta de a amana acest moment nu vreau nici sa ma gandesc macar la el. Cred ca sanse sa raman in sport sunt foarte mici.
Gheorghe Irimescu a jucat pentru Minaur in perioada 2000-2005, au urmat alti cinci ani petrecuti la UCM Resita si doua sezoane la HCM Constanta – asa arata parcursul pivotului in Liga Nationala din Romania. Un parcurs in care Ghita Irimescu socoteste ca a castigat de doua ori medaliile de bronz in campionatul romanesc, a fost o data vicecampionul Romaniei si de doua ori campion. A castigat trei editii de Challenge Cup si tot atatea de Cupa Romaniei. Recent a semnat un contract pe doua sezoane cu CS Caras Severin, revenind astfel nu numai la Resita, ci si „sub bagheta” antrenorului Aihan Omer.
Foto (c) eMaramures.ro.
Sursa: Ramona-Ioana Pop
– Servicii de creare site web
