Ungurii, chiar daca nu exceleaza cu peisaje deosebite si forme de relief variate, demonstreaza ca se pricep sa faca bani din turism si fara sa aiba minunatiile naturii de partea lor. O dovada a fost si sambata, cand reprezentanti ai Primariei Hajduszoboszlo si ai firmelor de turism din statiunea maghiara si localitatile invecinate au organizat, in Baia Mare, o prezentare a ofertei de cazare, distractie si tratament balneo-climateric si de relaxare. Pliante, mancaruri traditionale, cd-uri de prezentare, explicatii si tarife clare, dar mai ales informatii oferite in limba romana au fost cateva dintre ”armele” de convingere folosite de operatorii de turism din Ungaria. Ca bonus, participantilor li s-a oferit un spectacol scurt cu muzica maghiara si un ceardas batut cu putere pe picior.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Maghiarii cunosc insa puterea reclamei, prin urmare au venit acasa la maramureseni sa le arate oferta pentru sezonul estival 2008. Hajduszoboszlo – care este prezentat ca fiind cel mai mare complex de bai termale din Europa – a atras anul trecut peste 28.000 de turisti romani, insa autoritatile vor mai mult. Levay Eniko, reprezentant al primariei, a declarat ca pentru 2008 se spera la un numar si mai mare de vizitatori, mai ales ca oferta s-a diversificat.
Statiunea balneara din Ungaria – populara pentru Aquapark
Pe o suprafata de 30 de hectare se afla 13 piscine diferite: cu apa termala, cu valuri, de inot, precum si o plaja mediteraneana cu lac pentru barci, care se intinde pe 6.200 de metri patrati. Atractia principala o reprezinta insa celebrul Aquapark, cu noua tobogane uriase, trei piscine si mai multe mini-tobogane, terenuri de volei pe plaja, de tenis si fotbal, dar si o piscina acoperita – Arpad – de dimensiuni olimpice.
Din 1 mai, cand se deschide sezonul, si pana in 30 septembrie, Hajduszoboszlo este un furnicar de oameni. Levay Eniko a declarat ca autoritatile locale se asteapta la o crestere accentuata a numarului de vizitatori, mai ales ca pana la deschiderea sezonului sunt programate prezentari ale ofertei turistice in Cluj-Napoca, Targu Mures, Brasov. ”Am fost la Targul International de Turism de la Bucuresti si am constatat un interes crescut si de la persoanele din sudul tarii, chiar daca sunt mai departe de noi. Pana acum, am avut un numar mare de turisti din nordul Romaniei, de care suntem apropiati pentru ca distanta dintre Hajduszoboszlo si Satu Mare este de numai 125 de kilometri, iar distanta Hajduszoboszlo-Baia Mare este de 191 de kilometr – cam tot atata pana la Oradea”, a declarat Levay Eniko.
Preturi cu 5-10% mai mici in statiunea din Ungaria decat cele practicate in Romania
Reprezentantul primariei a declarat ca romanii prefera statiunea maghiara nu doar pentru ca sunt aproape si pot ajunge repede, ci si pentru calitatea serviciilor. ”Si in Romania este o apa termala foarte buna, cu aceleasi proprietati, insa, din pacate, baza de tratament nu este la fel de complexa ca si cea din Ungaria, iar atunci lumea prefera sa vina la Hajduszoboszlo. Pentru statiunea noastra, care de opt decenii ofera tratamente medicale si de intretinere, turismul este sursa principala de venit. Am putut sa remarc in ultimii 20 de ani cat de mult s-a schimbat si lumea. Oamenii din Hajduszoboszlo au devenit mai primitori, sunt zambitori si oricand gata sa isi intampine oaspetii”, a argumentat Levay Eniko.
Autoritatile sunt extrem de interesate sa isi mediatizeze oferta, iar in acest sens au facut pliante si materiale promotionale in limba romana, care contin harti, informatii despre cum se poate ajunge in localitate, despre posibilitatile de cazare, punctele de prim-ajutor, locurile de distractie etc., oferind o lectie usturatoare romanilor. De altfel, tocmai lipsa de interes a administratorilor din statiunile din tara i-a indepartat pe romani de acestea. De altfel, Vasile Bradea, coordonator al unui birou de turism partener cu cele din statiunea maghiara, a spus ca exista o cerere tot mai mare. ” Hajduszoboszlo a devenit un loc de turism permanent. Lumea merge pentru tratament, dar si pentru relaxare. Calitatea si diversitatea serviciilor, de asemenea, conteaza, iar preturile sunt, in medie, cu 5-10% mai mici decat cele din Romania”, a declarat Vasile Bradea.
Tarife de cazare in Hajduszoboszlo pentru buzunarele mai mici sau mai mari
In statiunea maghiara sunt 28 de hoteluri, 29 de pensiuni, 1.300 de case private care oferea cazare, precum si doua campinguri, iar preturile sunt rezonabile chiar si in plin sezon. La un hotel de trei stele, o camera dubla (doua persoane) costa intre 60 si 79 de euro/zi, iar taxa pentru pat suplimentar (o persoana) este intre 11-16 euro. Indiferent de sezon, masa principala costa 11 euro, pretul de cazare incluzand doar micul dejun (bufet suedez), halatul de baie, accesul la bazinele cu apa termala si parcarea pazita. Turistii pot opta insa pentru diverse pachete, de patru, sapte sau 14 nopti de cazare.
La alte hoteluri, tarifele sunt chiar mai mici, aceeasi camera dubla putand fi ocupata pentru o noapte cu 47-58 de euro, iar meniul pe o persoana fiind de 9,5 euro. La campinguri si casele private din Hajduszoboszlo tarifele sunt si mai mici. Cei care merg cu cortul pot oucpa un loc pe noapte pentru 3,5 euro, iar cei care merg cu masina platesc 7 euro. La casute, preturile sunt putin mai mari, dar nu depasesc 3.500 de forinti pentru o persoana.
Accesul la tratamente, piscine si in Aquapark se platesc separat insa, astfel incat intrarea la strand costa pe zi pentu o persoana 3,5 euro, iar in Aquapark accesul pe tobogane sau alte zone, de asemeanea, se taxeaza suplimentar (De exemplu: bilet pe durata zilei – tobogane mari Aquapark – 2.700 de forinti; bilet pe durata zilei – tobogane mici sau insotitori Aquapark – 1.300 de forinti; bilet pentru 2 ore dupa ora 16.00 – tobogane mari Aquapark – 1.900 de forinti). Oferta este insa cu mult mai diversa, pentru ca mai sunt tratamente spa, sauna, iar turistii pot alege sa faca turul statiunii pe o bicicleta cu patru roti – care se numeste Bringohinto, sa mearga la festivaluri de muzica populara maghiara, sa deguste din vinurile celebre ale maghiarilor, cum e cel de pe domeniile Tokaj, sa manance carnati picanti ori slanina cu boia si sa inchine o palinka aromata, adica acelasi lucru pe care l-ar putea face si in Romania, daca turismul ar fi promovat profesionist, nu dupa ureche – cum canta tiganul ceardasul.
Foto: (c) eMM.ro
Sursa: Meda Muntean