Miercuri, 1 aprilie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai Biroului Rutier din municipiul Baia Mare și ai Grupei Canine din cadrul Serviciului Criminalistic au desfășurat o activitate cu cei mai mici participanți la trafic din cadrul Grădiniței Nr. 4 din Baia Mare.
Activitatea a avut ca scop familiarizarea copiilor cu regulile de circulație, iar prin prezentarea unor ilustrații, cunoașterea semnificațiilor indicatoare rutiere.
Atmosfera a fost una interactivă și plină de entuziasm mai ales atunci când Dava și Rocky, partenerii nelipsiți ai polițiștilor și-au făcut apariția printre ei.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, scopul acestora fiind creșterea gradului de responsabilizare și siguranță în rândul celor mici.
Siguranța copiilor este o prioritate constantă.







– Servicii de creare site web
