Vezi GALERIE FOTO
Dupa plecarea din Baia Mare si deplasarea via Remetea Chioarului-Somcuta Mare, imediat dupa ce obtinem acordul celor de la Cariera Buciumi, parcam in curtea acesteia de pe malul drept al vaii Barsau si la gura secii etern vaii Slatinii.
Panoramam incantati spre codrul mixt (fag, jugastru, ciresi salbatici, carpeni, salcami si pini) nins peste noapte, decorat cu o cuvertura pufoasa groasa de un lat bun de palma. Pornim in amontele malului geografic drept al vaii Barsau.
In dreapta curge modesta dar frumoasa vale, din nefericire intens poluata casnic-menajer, flancata de siruri de arini tineri. Neinghetat, nins, topit, plouat, nins din nou, drumul lutos-argilos pe care-l urmam pe directia S pentru a ajunge la saivanul si colibele de la gura valea Rea e mocirlos.
La gura vaii Rea
Saivanul e pustiu acum, deoarece oile au iesit si plecat de dimineata la pasune in cautare de muguri, lastari si iarba uscata, ceea ce va face si mai noroioase si alunecoase unele portiuni ale drumului vechi de caruta pe care ne deplasam.
In fata saivanului, aproape de mica punte peste valea Barsau, se pare ca gura vaii Rea a fost indiguita nu de multa vreme cu scopul realizarii unui maricel luciu de apa necesar activitatilor zoo-pastorale.
In capatul N al gurii vaii Rea poate fi vazuta borna silvica Bs 123, acolo unde malul drept al vaii ce seaca vara se prezinta ca un promontoriu accidentat format din de calcare eocene stratificate si fracturate tectonic, deasupra lor dominand fotogenic padurea de pini.
Traversand prin vad valea Rea, suim oblic lejer spre S-SE, indepartandu-ne astfel treptat de valea Barsau care ramane in dreapta. Un drum de caruta suie pe langa liziera din stanga, orientandu-se astfel spre zona de V-SV a Ulitei Pietrei cu imediat ivite grohote calcaroase penetrate de firave si efemere izvoare confluate apoi intr-un modest parau fara nume, aflat vizavi de Distileria Buciumi.
Crampeie dintr-un basm hibernal
Se descinde mai intai intr-o poienita cu un solitar mar inconjurat de un gard confectionat din leturi de brad, delimitand o fosta gradina ce apartinuse odinioara unei disparute azi gospodarii.
Pinii, paduceii inlantuiti de lianele vanjoase ale curpenilor, alterneaza cu frecventii ienuperi dar cel ce domina e fagetul tanar. Datorita ninsorii si negurii, sansele de panoramare spre Buciumi, sau catre hotarul nordic al Vaii Chioarului sunt aproape nule insa beneficiem de o reala scenografie de basm hibernal, totul datorita neii imaculate, o vata groasa si pufoasa drapand si metamorfozand feeric totul.
Solul calcaros accidentat si expunerea V-SV-S convine de minune porumbarilor, paduceilor, carpenilor, teilor, macesilor, fagilor, cornilor, sangerilor si jugastrilor dar si curpenilor calcarofili. In locurile denudate la finele iernii, printre calcarele silicioase cu clinchet sticlos la atingere, pot fi vazute valve fosile pietrificate de moluste.
Spre Ulita Pietrei
Tinind-o-n sus (spre E-SE) pe drumul nins iar pe alocuri mocirlos, se da intr-o alta poienita in care drumul de caruta o ia aproape in unghi drept spre E ocolind astfel culoarul Ulitei Pietrei dar o poteca (mai greu vizibila in conditii de ninsoare abundenta ori in perioada maxima de vegetatie) se desprinde pe curba de nivel catre SV, depasind o ingusta zona mocirloasa cu izvoare, musuroaie acoperite cu mohor si pipirig astupate de-aceasta data de nea.
Imediat in dreapta potecii se iveste borna silvica Bs I/150. Dupa asta, poteca in care porumbarii, paduceii si macesii hartuiesc intrusii, incepe sa coboare dupa care se orienteaza spre S pe versantul cu stancarii si grohote unde, printre arbustii teposi, apar rari fagi bizar contorsionati.
In fata, spre S, apare un parau mai mereu sec si invadat de hatasul tepos, impenetrabil. Nu vom cobora in el, ci suim alert la stanga abandonand poteca, in scurt timp dand cu privirea de zidul calcaros inalt de cca 12-15 m din capatul SV al bratului scurt al Ulitei Pietrei.
Calcarele ocru-bej-ruginii seamana cu un contrafort medieval aflat in ruina, crestetul sau fiind punctat de frumoasele siluete ninse ale catorva tineri pini silvatici, spontani. Daca aici s-ar ocoli peretele coborand pe versantul grohotos, foarte inclinat pe la S-SE s-ar putea accedea in Ulita Pietrei. Nu recomandam aceasta varianta fiindca gura Ulitei Pietrei si capatul valcelului sunt obdurate de densii arbusti agasanti.
Deasupra zidului stancos
E preferabil sa suim direct pe versantul accidentat, la stanga, pe sub poale de pini ceva mai rasariti, surmontand cateva praguri stancoase pentru ca in final sa poposim deasupra zidului sancos. In lipsa zapezii, am putea descoperi aici fosile de coaste de sirena, ce vietuisera cu milenii in urma in Marea Sarmatica.
De pe zidul calcaros panoramam spre valea Barsau, lineara sosea E58 spre Dej, dealul Curmaturii (501 m), dealurile suind spre Curtuiusu Mare si-nspre SV, cel mai inalt, Cornu Plesii (557 metri si aflat deasupra satului Varai).
Parcurgem vreo 15 m pe o custura N impadurita, traversam o sa intens tectonizata, cu surpaturi succesive si largi de 50-60 cm, legate intre ele de o galerie orientata NE-SV si terminata intr-o palnie.
Coboram din sa cu deosebita precautie , intrand intr-un mai putin spectaculos diverticul E al Ulitei Pietrei. Deplasarea pe ulita grohotoasa, acoperita de nea, trebuie sa fie foarte prudenta.
In dreapta apare un perete pe fisura mare a caruia ne atrage atentia radacina pivotanta, ca de filodendron, sau ca un piton de stanca, a unui fag ce pare spanzurat deasupra.
Continuam spre NV dupa care coboram circa 12-15 m pe un taluz ingust, grohotos, foarte accidentat, strecurandu-ne pe la baza peretului tectonizat din dreapta, inalt de 5-7 m, ajungand astfel intr-un Y.
De aici schimbam directia spre V-SV-S pentru a descinde-n zona vestica a Ulitei Pietrei, cu un perete vertical inalt de 12-15 m spre V si altul de doar de 7-8 m spre E, ruiniform, inclinat.
Labirinturi
La coborarea in principala si cea mai impresionanta zona a Ulita a Pietrei ne atrage atentia un arbore invadat de iedera verde intunecata, iar pe stancarii, partial acoperite de nea, frunzele verzi-intunecate si lanceolate ale unei ferigute numita limba cerbului alaturi de altele mici, cu petiolurile intens zimtate specii de ferigute.
Planseul ulitei vestice, larga de cca 2,5-4 m, e foarte accidentat si acoperit cu nea groasa de cca 20 cm. Vom continua din marea Ulita a Pietrei spre NV, dand repede peste portalul neregulat al Pesterii Ulitei Pietrei formata intr-o diaclaza orientata aproximativ E-V.
Ulita Pietrei, usor labirintica si cu orientarea generala N-S, a aparut cong. Geologilor consecutiv glisarii calcarelor pe directia E-V datorita terestrelor tractiuni de natura tectonica.
Pestera Ulitei Pietrei practic nu are un tavan, ea urmarind diaclaza, asta constatandu-se daca se parcurge zona superioara a marelui perete pe directia N-S (sau invers). In acest caz, la un moment dat culmea stancoasa e intrerupta de un fel de sant neregulat si afund de cativa metri (traiectul galeriei pesterii), o alunecare datorata neatentiei, urmata de prabusirea in gol, putand fi fatala.
In peretele din dreapta culoarului estic al Ulitei Pietrei se contureaza un mic horn larg de un metru prin care, cu multa prudenta, se poate iesi direct pe platoul carstic estic. Alaturi de ferigute si limba cerbului ghirlandele de iedera invioreaza fotogenic calcarele aride ocru-ruginii, uneori bej-ruginii.
Portalul Pesterii Ulitei Pietrei
Peretii verticali ai bratului principal al Ulitei Pietrei sunt acum aparent legati la mijloc de trunchiul unui fag dezradacinat si prabusit, aducand unei naturale punti.
Din Y-cul de la portalul Pesterii Ulitei Pietrei continuam spre N pe o custura ingusta si inseuata, lasand la stanga (NV) un perete inalt de 7-8 m si lung de vreo 15-18 m, cu o mica grota-n baza, in dreapta conturandu-se doua inegale doline mici prin care se dreneaza apa ploilor si a neii topite.
Inainte de a iesi din Ulita Pietrei in pajistea nordica cu pini si ienuperi scunzi de pe Varful lui Indrion, tectonicele transei pietroase se termina cu doua mari doline ingemanate si situate in stanga custurii inseuate.
Ajungand pe platoul cu pini si ienuperi de pe Varful lui Indrion, facem un scurt popas, dupa care revenim catre marea dolina nordica a Ulitei Pietrei pe langa care coboram prin padure spre V, constatand ca tocmai au trecut pe-acolo niste caprioare dar si ca versantul vestic al Ulitei Pietrei prezinta inca cel putin doua diaclaze orientate N-S, paralele dar de mica anvergura, urmate spre V de o terasa lata de cca 2-3 m , toate fiind formate consecutiv actiunii fortelor de tractiune si alunecare a versantului stancos-impadurit pe directia E-V.
Dupa admirarea ineditelor frumuseti geologice ale Ulitei Pietrei si dupa panoramarea nins-incetosata de pe Varful lui Indrion spre E, catre Chicera si-n continuare ale dealul Frasinetu cu frumoase si intinse coame de fageturi, respectiv a varfului Hovrila si spre indepartata obarsie seaca a vaii Slatinii o luam inapoi spre Cariera Buciumi admirand insa imprejurimile dintr-o inversa perspectiva.
De mentionat amuzamentul general atunci cand, ajunsi la luciul de apa al gurii vaii Rea, ni s-a parut ca pesti de marimi diferite sar din apa ca vara, realizand mirabile unde concentric la submersie. A urmat ceva demn de neghiobiile lui Pacala si Tandala, alinierea cetei noastre pe malul baltii, ba si aruncarea de carmoji de paine pentru a atrage bizar salaretii pesti, asta pana ce, dupa destul de multa vreme, ne-am dat seama ca nu era vorba de niciun peste de fapt ci halcile de nea, de marime diferita, cazute-n oglinda apei dupa topirea de pe firele electrice de deasupra generau impresia de piscicole salturi acrobatice inductive de numeroase, mici, valuri concentrice.
Incluzand timpul necesar deplasarii tur-retur din/in Baia Mare si cel necesar pentru ajungerea si admirarea Ulitei Pietrei de-abia s-au adunat cinci ceasuri de incantare intr-o tipica zi de iarna blanda.
Foto: Ultita Pietrei (c) Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
