Rt 4 din 30 01 2010 cu D.Pascu, M.Ghetie, Brena & eu
Vezi GALERIE FOTO
Spectaculoasele bancuri de gresii, impresionanta lor insiruire sfidand realul, ne-a determinat sa revenim in curand la Tihau, in acest colt de rai salajean extrem de framantat geologic. In escapada noastra turistica, aveam sa descoperim interesantele formatiuni de aceasta data splendid decorate cu draperii de gheata…
La 22 ianuarie a.c., impreuna cu M.Ghetie, Fl.Chincea si nelipsita din ture Brena, faceam in premiera pentru noi un circuit care a debutat din Tihau, continuand scurta vreme in amontele vaii Pirosa suind apoi pana pe dealul Parloagelor, iar de acolo coborand la gura vaii Ruginoasa, dupa ce am prospectat intre timp metodic o salbatica vale cu pereti, abriuri si cascade sapate multimilenar in bancurile de gresii, ulterior suprapusele si inegalele ca dezvoltare (lungime) doua brauri de gresii inalte de 3-8 m de pe o fata SV.
La plecarea din Tihau, privind din dreptul bisericii in dreapta, o spectaculoasa vale orientata SE-NV, cu formatiuni in gresii etajate in flancul sau geografic drept strajuit deasupra de un frumos palc de pini rosii, mai apoi o suita de rape separate de succesive valcele aflate in zona nordica a satului, catre statia trafo Surduc-Tihau, aveau sa ne determine sa revenim aici.
Totul depindea doar de vreme, iar gerul beton care a ajuns in Tihau la -14C, in Baia Mare la cel mult -16 C in timp ce in Miercurea Ciuc si Intorsura Buzaului era –34,5 C in ultima decada a lui ianuarie, ne-a cam domolit avantul.
In acest ultim weekend de ianuarie pentru Baia Mare s-au prognozat –5 C,1-0 C si ninsori 3,5 cm pentru Tihau, dar si polei in Salaj si Maramures pentru sambata, ceea ce, coroborat cu tot mai nenumarabilele gropi si hartoape asfaltice demne de o tara cu ifose de membru UE, nu ne prea indemnau la stringent dorita de noi escapada.
Insiruirile ritmate ale bancurilor de gresii
Am plecat totusi din Baia Mare (si bine am facut) doar in trei ( un coleg renuntand, de teama ninsorii care a bantuit de-a binelea bazinul baimarean la 28-29 ian.) la ora 7.30 dimineata si coborand dealul din Recea am avut parte de un sangeriu-zmeuriu debut spectaculos de noua zi.
Am rulat prudent, de frica posibilelor zone alunecoase, pe de alta parte pentru a ne incarca imagistic cu frumosul aflat de jur imprejur si dincolo de dealul Mesteacan. Am deviat in dreapta, catre Rastoci, dar n-am oprit decat dupa cariera moderna de calcare de la Cuciulat, in apropiere de intrarea in Babeni, stimulati de vederea impresionantei insiruiri ritmate a bancurilor de gresii intinse intre Clit-Letca-Valea Lesului, adica din flancul geografic stang al Somesului.
Cu o fateta triunghiulara abrupta, aproape verticala, bancurile tradau geologicele ere in care pe-acolo au fost niste teribile faleze litorale. Arboretele rare, in general gorunete, intercalate cu fageturi, lasau sa transpara bej-ocrul gresiilor in zonele aproape verticale si albul imaculat al zapezii pe brane sau peretii inclinati ceva mai putin.
O inghetata briza ce ne-a facut sa zgribulim in cursul reprizei foto a maturat aceasta zona de Podis Somesan in care localnicii se pare ca-si aveau un traditional loc de targ.
Galeriile miniere de prospectare geologica
Ne-am reimbarcat pentru a continua spre Surduc-Tihau, admirand in dreapta cuibul de vulturi pitoresc strajuit de sageata argintie a turlei bisericii de lemn, monument istoric, din Poienita, mai apoi transhumantele turme sibiene de oi aciuate prin porumbistile luncii Somesului, podul de gheata de pe acesta, in amonte de podul rutier de la Ciocmani contrastand cu deplina sa degajare primavaratica din aval de pilonii din beton.
Acel lat de palma de nea amestecata cu antiderapant nu ne-a pus nicio problema daca rulam decent. La stanga soselei au aparut cunoscutele, si adesea admiratele de noi, bancuri de gresii, cu incipiente abriuri in baza, mai apoi cu cateva valcele cu saritori si doua galerii miniere de prospectare geologica in cautarea frecvent intalnitelor in zona Surduc zacaminte de carbuni bruni.
Primele palcuri de pini rosii de la Tihau
Imediat dupa ce am depasit balastiera Tihau-Surduc (aflata la stanga), putin inainte de statia trafo si bifurcatia Jibou-Balan, am deviat la stanga intrand pe un asfalt ingust, partial troienit, catre Tihaul aflat la circa un km spre sud.
Imediat in stanga s-a ivit acea terasa sectionata pe directia NV- SV de o puzderie de valcele, iar deasupra lor primele palcuri de pini rosii. Am continuat prin sat pana ce in dreapta a aparut biserica alba cu turla argintie.
Ciobanul si mielul balai abia fatat
Ne aflam intr-o intersectie mare, iar noi am luat-o inainte si spre stanga, in curand dand cu privirile de doi ciobani, unul din ei purtand la piept un miel balai abia fatat, cu creata-i blanita inca umezita de losiile fetale sangerii, oaia oachesa ce-l nascuse noaptea standu-i grijulie si adulmecand tematoare pe-aproape.
M-a contrariat faptul ca ciobanul nu a pitit crud-gingasa faptura sub pulpanele hainei sale pentru a-i oferi binemeritata caldura a trupului sau, amintindu-mi ca in glorioasele perioade ale transhumantei ciclice pastorii sibieni luau miei abia fatati si-i ascundeau de frig in largile maneci ale gubelor lor mitoase de piele turcana sau pur si simplu ii strangeau afectuos-protector la pieptul lor, nelasandu-i expusi gerului. Deh, timpurile se schimba, iar exemplarele pilde si traditii pier inghitite de contemporanele fitzosenii !
Spre… Calea Dealului
Drumul coboara usor, orientandu-se aproape rectiliniu spre S pentru a traversa valea Pirosa si a continua cu un drum de carute pe langa Pe Pietre in Galgau Almasului.
Imediat, insa, dupa micul coboras, o ulita o lua la stanga (E-SE) spre valea cu pereti de gresii in trepte si paduricea de pini rosii deasupra. Deviind, am continuat pe ea circa 200 m, apoi am oprit.
Un localnic avea sa ne spuna ca valea care constituia prima noastra tinta se numea (ciudat, neauzit vreodata de noi in numeroasele peripluri montane) Calea Dealului.
Nu s-a facut inca ora 9 si dupa circa 75 km parcursi din Baia Mare ne-am luat rucsacii, betele de tura, am studiat nitel harta topo (1 : 25.000, la o scara mult prea mare si prin urmare deloc concludenta orientarii noastre in relieful teribil de framantat) pornind pe directie SE, urmand astfel un vechi drum de carute care-si merita deplin numele de Calea Dealului, spre deosebire de valea astfel botezata care ramase din ce in ce mai la stanga noastra, indepartandu-se de drumul ce suia cuminte
In dreapta, sus pe versant, a ramas coltul unei paduri tinere de pin, mai apoi codrul tanar de foioase. La stanga, peste nevazuta valea Calea Dealului, din cauza sleaului afund prin care ne deplasam avand un acompaniant gard viu din aluni si carpeni abia retezati si cu ramurisul blocand poteca, ne sfida parca palcul de pini rosii de deasupra gresiilor, tinta noastra finala ( locatia fiind botezata Poduri de catre tihauani, dar asta aveam s-o aflam abia in finalul circuitului).
Splendidele perdele si cascade de gheata
Neaua avea ceva mai bine de un lat de palma si era pufoasa, solul inghetat, deplasarea facila. Altceva ne-a pus insa in curand pe ganduri, constatarea faptului ca valea Calea Dealului era practic un restrans bazinet hidrografic aducand unui evantai asimetric sau mai bine zis unei labe de gasca cu ghearele orientate de la S spre SE-E-N.
Cel mai lung afluent, pe care aveam sa-l urmam initial pana la abriul cu angelica aripa de gheata, venea dinspre S, urmatorul, cu tausorul inghetat, tubul orgai de apa si splendida cortina de gheata, venea din SE, aflandu-se tocmai la baza unuia din stalpii liniei electrice de inalta tensiune, sub locatia Posoi de la NV de dealului Malului ( cu doua gospodarii mici, mai degraba niste foarte modeste locatii de vacanta).
Majoritatea paraielor insa isi aveau obarsia la NE-N, curgand asadar spre SV-V pentru a aflui in malul geografic drept al vaii Calea Dealului dupa un parcurs relativ scurt dar infricosator de accidentat uneori, pe de alta parte pitoresc si stimulativ foto-turistic. Asta din cauza peretilor de gresii, formatiunilor gresoase bizar slefuite, abriurilor succesive si acum mai ales din cauza perdelelor sau/si cascadelor diafane de gheata.
Am dat curs experientei noastre turistice apreciabile si intuitiei, decizand sa urmam inspre amonte cel mai apropiat parau din stanga. Coborarea in albia acestuia sau/si vreo traversare era aproape imposibila indiferent de anotimp si asta din cauza malurilor sale abrupte, gresoase sau cu rape spalate de torenti, formate din marne si argile ruginiu-vinete.
Dinspre N a aparut o vaiuga extrem de inclinata, accidentata, cu un ingust si bolovanos profil in forma de V. Cu certitudine n-aveam ce cauta pe-acolo, desi la obarsia vaiugii ar fi trebuit sa dam de cautatii de noi pereti de gresii.
Dupa vreun ceas de talpuiala, valea din stanga noastra a fost obturata de un impresionant abri in forma de potcoava cu inegale brate, cel lung fiind orientat catre NV.Acolo paraul si-a prelins putinele ape pentru a forma o impresionanta cascada de gheata bej-alb-argintie, sticloasa, inalta de vreo 4-5 m, sub ea crescand o stalagmita de gheata inalta de circa un m si fiind dezvoltata pe un mirabil soclu de gheata.
Era cea dintai rasplata mai mult decat generoasa a naturii pentru noi si, desi apropierea de acest obiectiv impunea atentie, am facut-o, poposind sub abri. Acesta semana cu o secera cu o curbura de circa 50-60 m, inaltimea sa variind de la 5-6 m pana la 7-10 m.
Sub abri, intr-un afloriment de carbune brun, vulpile ori bursucii si-au sapat o vizuina lunga de circa 10 m, ascendenta. Spre V, abriul continua cu cateva ferestruite bancuri de gresii rotunjite de intemperii, nu mai inalte de 3-4 m.
Probabil am stat acolo vreo jumatate de ceas fascinati de grandoarea geologicei formatiuni unic si irepetabil decorata de scurgerile de gheata, apoi am decis sa continuam prin dreapta paraului, pana aproape de obarsia lui sudica.
La gura de grota
Suind, in stanga si peste parau au aparut alte bancuri de gresii, unul dintre ele semana cu o mica gura de grota in baza. Accidentarea versantilor paraului a scazut treptat, dar au aparut vechile doboraturi dragalase de vant pe care a trebuit sa le evitam sau traversam pentru a sui pe piciorul impadurit din stanga, dand astfel de cel mai lung ( sud-estic) parau afluent al vaii Calea Dealului spre care cobora o larga poteca, traversandu-l spre NE-N.
In dreapta noastra, adica pe malul geografic stang al acestui parau, au aparut insurmontabile blocuri masive de gresii, in baza lor terminandu-se brusc o larga poteca, posibil un fost drum de TAF, aspectul versantului fiind acela al unei halde de steril extrem de inclinata.
Privind spre SE, am dat cu ochii de un fel de amfiteatru accidentat, din gresii fine stratificate si cu o mare perdea de gheata, iar asta m-a atras irezistibil, decizandu-ma sa prospectez zona in cauza, convins fiind ca imi va fi rasplatita curiozitatea precum de alte atatea ori.
Stancaria cu alura de donjon medieval
Pentru asta am luat-o intr-un traverseu oblic descendent peste halda de gresii si marne intens erodate, ajungand la talveg si suind in continuare pe acesta peste o multime de vechi si obstruante doboraturi de vant.
O splendida stancarie cu alura de donjon medieval a aparut pe malul geografic drept al paraului, aceasta inchizand practic si strajuind aparent semicircularul amfiteatru inalt de circa 10-15 m si lung de vreo 100 m.
Donjonul gresos bej-ocru e inalt de 8-10 m si are un fel de tichie brun-negricioasa pe crestet, dar ceea ce mi s-a parut inedit era prezenta in zona sa sudica a doua largi gauri inegale cu un diametru de aproximativ 70-80 cm.
Din dreptul donjonului spre abri (SE) si-n dreapta se contura un circular tau putin afund, realizat natural prin blocarea cursului paraului. Taul are vreo 12-15 m diametru si desi era inghetat deplasarea pe el era periculoasa, stratul de gheata pleznind foarte repede.
Doua formatiuni de gheata bizare, deplin diferite, aveau sa ne rasplateasca cu prisosinta odata ajunsi acolo intuitia si consecventa, plus tenacitatea. In primul rand, un fin dantelat cilindru de gheata inalt de 8-10 m, gros de vreo 40 cm, un pilastru de gheata aparent, in realitate un tub de acvatica orga prin care curgea sporovaind magic firul unei nevazute, dar perfect auzibile, cascade.
Deasupra ei, adica a demicircularului abri spectaculos, a aparut o parte dintr-o casuta de vacanta si…buda traditionala romaneasca, imbietoare pentru posibilii insetati dupa apa cristalina de izvor eco.
Aripi hiperbolice de gheata
Mai la S, adica la circa 50 m de acest tub efemer de orga, draperiile de gheata concurau in frumusete angelicele aripi hiperbolice de gheata inalte de 5-8 m, acompaniate de sulite margelate de gheata, cristaline pielicele Karakul si mii de diamante de marimi diferite si cu straluciri orbitoare.
Taman deasupra tubului de orga acvatica am remarcat ca bun reper stalpul de otel al magistralei electrice ce pleaca de la statia trafo Tihau-Surduc. Aici am mai admirat o vreme, uneori de-a dreptul extatic, nebanuitele superbii ale naturii dupa care, la sugestia lui Misu, am luat-o pieptis pe versantul foarte inclinat aflat in stanga, spre acel stalp electric, asta pentru a da la un moment dat de drumul tehnologic vechi pe care au fost transportate de catre constructorii liniei de inalta tensiune modulele stalpilor si cablurile electrice.
Fara betele de trekking si daca solul ar fi fost inghetat bocna, nu am fi reusit asa insa…am iesit deasupra abriului si a tubului orgai de gheata, dupa care am luat-o spre SE, ajungand la livada cu fanata imprejmuita cu gard de lemn al uneia dintre cele doua casute.
Aici, noroc ca am dat de o poarta larga prin care am iesit practic pe crestetul nud si maturat de un vant inghetat al dealului Malului (361 m) acoperit de o palma de nea, pe alocuri cu placi fosnitoare ori cuirase, inghetate prin care ciulinii zgribuliti abia razbeau.
Panorame…
De pe culmea dealului am putut admira la S dealul Rupturi cutreierat de noi in noiembrie 2009 si mult mai aproape dealul Parloagelor (pe unde am haladuit la 22 ian.a.c.), la SE abruptul NV al dealului Barnile (492 m) spre E impresionantul defileu al vaii Braglez, cu succesive bancuri de gresii in flancul sau geografic drept (intr-unul din ele existand Casa Talharilor –Casa Pintii, vizitata de mine de doua ori, prima data cu familia Kelemen si a doua oara cu Papa si Misu G.).
Spre NV , pe sub magistrala electrica, a parut Tihaul, iar la N dealul Gradistea (369m), impadurit. Un lup ori o vulpe, nu mi-am dat prea bine seama, aceasta salbaticiune fiind la o departare de vreo 200 sute de metri distanta de noi, a disparut rapid pe langa un stal pustiu in codrul de fag al dealului Cetatii, spre fostul castru roman Tihau.
Era aproape de amiaza si ni s-a facut sete, dar era imposibil sa stam in bataia sfichiuielilor inghetate ale vantului ce matura culmea dealului Malului si atunci am decis s-o luam spre N, catre liziera.
Am traversat de-a coasta larga obarsie semicirculara a unei vaiugi spre NE, dupa care am prins culmea initial lejer suinda, marcata de un stut de sonda de prospectare geologica, ulterior coboranda abrupt si-n final mai lejer spre o vasta poiana orientata SE-NV si traversata de drumul tehnolocic prin dreapta magistralei electrice.
Sub acest drum debutau practic obarsiile tuturor paraielor accidentate sapate-n gresii, afluind in cele din urma in malul drept al vaii Calea Dealului. La capatul NV al poienii, acolo unde drumul tehnolocic coboara abrupt printr-un sleu ingust spre capatul nordic al Tahaului, a aparut palcul de pini cautat de noi, adica cel aflat pe Poduri.
Crestetul zoomorfic sculptat in gresii
Am abandonat drumul luand-o la stanga spre pini, apoi printre ei, dupa foarte scurt timp ajungand la liziera vestica cu bancuri de gresii bej-ruginii, dar pe alocuri si cu irizatii sangerii, ferestruite si cu o splendida belvedere spre satul Tihau dar si mai departe, spre Galgau Almasului la S, respectiv Var, Jibou, Piscuiul Ronei (Dl Rakoczi) si Turbuta la N.
Am scapat de ger si de ninsoare si vremelnic am beneficiat chiar si de soare care a muiat nitel neaua ce nu mai fosnea aspru sub senilele bocancilor precum in debutul turei.
Ne-am atins aproape integral obiectivele poposind pe Poduri dar….nu puteam depasi spre V-SV bancurile de gresii, desi nu erau mai inalte de 3-8 m in lipsa unor practicabile hornuri sau viroage cu trepte.
Aici, crestetul zoomorfic sculptat in gresii de catre vanturi si ploi, aducand unui stacojiu cap de pajura ori vultur, mi-a atras atentia, imortalizandu-l din varii perspective.
Pentru a cobora de pe Poduri am luat-o la NE si-apoi spre N, ortacii mei realizand un larg arc de cerc pentru a ocoli astfel obarsiile unor valcele cu saritori, eu lansandu-ma direct prin prima din stanga (de-a busilea oarecum, nu si riscant), continuand printr-un scurt defileu gresos-spectaculos si ajungand dupa 100 m in baza formatiunii turn cu Pajura stacojie in varf.
Din nou s-a dovedit ca intuitia mi-a functionat perfect, deoarece braul gresos semicircular privit de sus nu prezenta mare interes peisagistic, de jos in sus insa si cu pinii decorandu-i crestetul, in plus cu background –ul de cer azuriu-alb-noros…ce de minunatii a sculptat natura si aici !
Bizareriile naturii
Curand ne-a regrupat si am decis sa prospectam in continuare abruptul SV-S-SE al Podurilor pe deasupra obarsiilor catorva spurcate vai, admirand pereti bizar erodati, abriuri dispuse in cascada, la distanta de 50-60 unele de altele, adesea cu extraordinare draperii sau cascade de gheata, incipiente obarsii de vaiugi pornind spontan din versant, putinele ape lucrand invizibil clipa de clipa, milenii de-a randul dezvoltand niste miniaturale chei, viitoare abriuri, iar alteori ciudate babe pietrificate cu alura de ciuperci.
Se innora treptat, dar era din ce in ce mai cald si tot mai putinele raze de soare ne mangaiau blajin. Efectuand solitar o deplasare aproape circulara, am renuntat in cele din urma sa ma aventurez la baza unui perete inalt de vreo 10 m, lat de vreo 15-20 si cu o splendida cascada de gheata, malurile paraului fiind extrem de abrupte dar mai ales din cauza ca nu as fi putut razbi de acolo in aval pe rupturile albiei blocate cu doboraturi de vant pana la confluenta cu valea Calea Dealului.
Din nou ne-am regrupat si intuitiv-corect am luat-o spre SV-V pe un picior ce separa doua paraie salbatice, coborand fara probleme in valea Calea Dealului si de acolo, pe un inconsistent pod de gheata, in aval. Dupa vreo 200 m tatonati precaut de deasupra vaii inghetate, din ce in ce mai larga, taluzul din stanga ne-a lasat sa evadam din talveg intr-o parcela cu holda si livada de pruni, mai apoi in incinta unei prospere gospodarii dupa care ne-am incheiat practic circuitul in capatul drumului de caruta pe care am suit dimineata.
Aici de-abia, un tanar tihauan avea sa ne confirme numele vaii Calea Dealului si sa ne spuna ca cuesta de gresii cu palc de pini de pe care tocmai am descins se numeste Poduri.
In curand am ajuns la masina, ne-am imbarcat si am plecat spre Baia Mare, oprind putin doar pentru a intra cu Misu intr-o prospectiva a galeriei de mina sapata-n gresii inainte de Surduc (in dreapta soselei) nu mai afunda de vreo 30 de m si mai inalta de un stat de om, din nefericie plina de grafitti-urile pseudoturistilor dar si de PET-uri, doze din aluminiu, ambalaje de dulciuri etc. abandonate de catre nesimtitii pangaritori ai mediului.
Din fericire pentru noi, nu a nins defel si nu era nici urma de polei, ba pe alocuri soseaua se uscase, iar deplasarea pana in Baia Mare a fost una lejera, cu putin inainte de ora 15 incheindu-ne aceasta ultima aventura din spectaculoasa si atat de putin cunoscuta si valorificata turistic (din fericire ?) zona Tihau-Galgau Almasului.
Ne asteptau alte zone salajene destul de putin sau defel stiute de noi, in amonte de Braglez, apoi in zona Solona, Cristoltel si Cristolt, Muncelu ori pe Valea Loznei…sanatate si trupa sa fie ca-n rest…
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
