Vezi GALERIE FOTO
Prognoza meteo anunta pentru Baia Mare 8 grade Celsius temperatura minima, 20 grade C temperatura maxima, cer insorit, posibile averse dupa-masa la munte, adica o vreme nemaipomenita pentru o noua abordare primavaratica a Ignisului.
Cred ca aveam doar vreo 10-11 ani cand am suit pentru prima oara Ignisul cu Papa si Alex , profitand, ca de atatea alte ori, de transportul generos asigurat de catre conducerea IPEG-Maramures. Ne-am dus pana in Statiunea Turistica Izvoare cu un camion Molotov dotat cu banci de lemn in caroserie (pentru transportul muncitorilor pe santierele de pospectiuni geologice) apoi am suit spre S, catre varful Ignis, prin dosul actualei biserici si vechea cabana din barne de lemn.
Remember…
Imi amintesc ca prin 1960-2 pe varful Ignis, acolo unde sunt azi releele de comunicatii, a fost un observator topotrigonometric confectionat din barne de brad, aducand structurii unei sonde de extractie. Avea minimum 25 de metri inaltime, de nu cumva chiar si mai mult.
Papa si alti colegi de-ai lui de la IPEG au suit pe observator, fiindca privelistea panoramica circulara de-acolo era fantastica. Nu cred sa fi suit si Alex, fratele meu, si cu mine dar …e posibil sa fi uitat, fiindca iata, au trecut deja cinci decenii de-atunci.
Stiu insa ca observatorul scartaia groaznic in timp ce-l batea vantul, frecvent intensificat in zona varfului plesuv. Imi mai amintesc si ca Papa in acea vreme, respectand niste idioate canoane clamate drept descoperiri stiintifice prin varii publicatii turistice si nu numai, nu ne dadea voie sa bem apa numai cu taraita si simteam ca ne iesea limba si sufletul de sete, mai ales traversand paraiele cristaline iesite din grohotele Ignisului de NE, in zona traditionalei stane Morosenescu.
Ce fain ar fi sa-mi amintesc riguros, adica fara absolut nicio omisiune, de cate ori, pe ce traseu si mai ales cu ce trupa, am abordat Ignisul intr-o jumatate de secol! Poate ca totusi asta nu ar avea nicio relevanta, din moment ce si in acest traseu din mijloc de mai am constatat ca inca ar mai fi de descoperit variante de abordare ale sale si indeosebi bizare formatiuni geologice fotogenice si, poate, am gasi in cele din urma si pestera lui Pandi Tomi si Traian Minghiras de pe Ignis S, despre care maharii experimentati ai turismului maramuresan, Laczi Tomonycska si Karcsi Racz, in mod incredibil nu stiu unde se afla.
Casuta cu povesti
Am plecat din Baia Mare la 6,30 dim., oprindu-ne pentru a trage o scurta ocheada lacului de acumulare Firiza, aproximativ din dreptul Popasului Caprioara. Soarele tocmai saltase peste fageturile de un minunat verde crud, primenindu-si obrajii in undele cu mici valuri clipocinde.
Departe si in dreapta barajului, se profila pe cer ascutita piramida impadurita a varfului Hija. Ne-am continuat apoi deplasarea prin Firiza, oprindu-ne foarte curand pentru a imortaliza o casa de povesti, cu prispa sustinuta de stalpi de stejar vopsiti si peretii trasi cu ruloul in motive florale pe un fond galben-portocaliu.
Deviind la dreapta, tinand-o pe asfaltul excelent ( nu gaunos-hartopos precum in zona baraj-Firiza, adica in cea mai de interes zona turistica peribaimareana) in amontele Vaii Negre, am remarcat santierele hidrotehnice private in urma carora locurile picnicaresti, atat de familiare si dragi numerosilor baimareni, au fost treptat distruse de utilajele grele sau prin excavarea lor cu scopul amplasarii conductei de aductiune (ce are diametrul de vreun metru) pentru microcentralele hidroelectrice dispuse-n cascada.
Lucrarile tin pana hat departe, practic incepand de la gura tunelului prin care va iesi apa acumulata in amenajarea Runcu-Tataru pentru a alimenta turbinele altei hidrocentrale. (Ne intrebam cum va arata oare aria naturala Defileul Lapusului dupa similare lucrari, dar de o anvergura mult mai mare, derulate conform unui proiect spaniol din zona Buteasa Pod pana la Remecioara, locul unde ar urma sa fie construita hidrocentrala.
Nu am mai oprit de aceasta data in dreptul fostei cariere de andezite pentru a admira cascada cu suvoaiele de apa despletite ale Vaii Negre, ci am mers pana in Poiana Soarelui – Statiunea Turistica Izvoare.
De acolo ne-am luat rucsacii usori, betele de trekking si impreuna cu Brena, amusinata de trei vajnici caini, din care un copoi ardelenesc si doi ciobanesti carpatini, unul cu fractura multipla de antebrat, adica in trei picioare, am pornit spre varful Ignis.
Bolovanii si megalitii andezitici de-a dreptul monumentali
Curand zona umeda – Turbaria Vlasinescu – avea sa ramana la stanga, iar peste culmea impadurita avea sa apara platoul vulcanic Gutai, deocamdata aflat in umbra.
Am tinut multa vreme drumul auto-forestier care acompaniaza inspre amonte valea Vlasinescu, iesind deasupra stanei traditionale Morosenescu aflata putin la nord de Varful lui Ilie (1198 m).
De regula, cu Papa si Jancsi, abandonam drumul forestier suind in dreapta pe un drum de TAF si de-acolo la poteca cu marcaj turistic vechi banda albastra, mai recent triunghi rosu, ce leaga Groapele Chiuzbaii trecand pe la Biserica lui Spiridon si varful Ciontolan-Arsita, de Statiunea Izvoare – zona La Cruce.
De aceasta data nu am mai cautat poteca marcata, apropiindu-ne de pasunea Morosenescu, dupa care am iesit pe liziera fagetului. In dreapta (N) au aparut treptat bolovanii si megalitii andezitici sur-argintii pluristratificati, unii de-a dreptul monumentali, iar pe micul varf cu o citadela andezitica, relativ recent amplasatul refugiu alpin, paradoxal nevandalizat, aflat in buna stare, desi cam greu depistabil de catre cei ce nu cunosc platoul alpin al Ignisului.
Calcea calului si stirigoaiele acaparau izvoarele ivite din grohote pentru a da nastere paraielor ce afluiesc apoi in valea Vlasinescu. Fagetul, desi rarit, arata splendid sub mangaierea soarelui dar infrunzirea de-abia avea loc (fiind vorba de o expunere NE).
Stana Morosenescu era deplin pustie, cu staulele si acareturile distruse de vijelii iar perimetrul limitrof arat crunt de raturile mistretilor. Drujbasii au aparut deja in locatiile de exploatare de mai jos iar prezenta lor, deja de decenii in aceste locuri, era tradata de anvelopele de camioane, TAF-uri, cabluri ruginite…
PET-uri si te miri erau abandonate la tot pasul, pe marginea drumului sau direct in albia vaii. Am trecut pe la megaliti, fieful ursilor atrasi in sezonul pastoral de prezenta turmelor de oi si capre (aici pe doi fagi apare triunghiul rosu turistic ce duce spre Statiunea Izvoare iar spre S in Groape), apoi pe la refugiul estetic si ingenios construit, protejat spre N de meterezele stancoase nu mai inalte de 4-7 m dar spectaculoase.
In pajiste am dat cu privirile de ultimii degetaruti ( Soldanela hungarica). De pe citadela de piatra din dosul refugiului, privind spre V, pe la Bouriste si ruginaturile care au adapostit instalatiile teleski-ului, am vazut releele de pe varful Ignis (1307 m).
Valea Plopilor si Valea Jidovoaia
Dupa un scurt popas am taiat-o direct prin pajistea punctata de andezitele golase ori drapate cu tufe verzi-sangerii de afin si merisoare, spre liziera sudica a platoului alpin, intersectand drumul pietruit ce face legatura cu releele de pe varf.
Imediat sub noi si in dreapta a aparut spinarea ascutita, verde cruda, a Arsisei/Ciontolanului, iar dincolo de ea, culoarul afundat in tanara mare silvatica verde a vaii Plopilor si apoi a valea Jidovoaia, mai spre SV culoarul impaduritei vai Limpedea.
Deocamdata casele din Chiuzbaia si Groape abia se vedeau de mici ce erau, dar in schimb puteam admira turnurile argintii ale bisericii chiuzbaiene, varful Chiuzu, Poca, Magura, Blidarului, Dealul Rosu si Dealul Bulat.
Sub noi, cativa molizi maturi intercalati fagetului marcau, pentru cunoscatori, debutul potecii care acompaniaza pe la poale, de la E la V, abruptul sudic stancos al Ignisului, pe care izvoarele modeste de pe platou, afluite in abia vizibile paraie, realizeaza diafane cascade (5-6 la numar, splendide in final de iarna cand par niste sirage de perle si diamante decorand stancariile inexpugnabile).
Acea poteca este marcata nonturistic cu un patrat albastru si conduce spre poteca traseul Groape – Izvorul Neamtului – varful Ignis, marcat cu punct albastru, dupa care continua pe curba de nivel spre Rezervatia geologica Lespezi, ajungand in poienita de la baza Culmii Comorilor.
Am tinut-o de la E spre V, pe liziera sudica a platoului alpin Ignis, urmarind ancestralele poteci pastorale invadate de parul porcului (Nardus stricta), rarele tufe de ienupar, degetaruti tardiv infloriti, calugari (cocosei sau masaua ciutei) dar si galben portocalii inflorescente de osul iepurelui (Onaris spinosa).
Am traversat succesiv cateva izvoare si paraiase cu o apa rece gheata, cristalina, unul dotat cu un traditional valau pentru adapare, scobit in trunchiul unui molid. Pe cand fusesem copil, aici erau amplasate salbe de valaua puse ingenios in cascada ,ca si pe platoul vulcanic Gutai de altfel, intre Creasta Cocosului si varful Secatura. Acum, in plina epoca globalista, activitatile pastorale traditionale au cazut in desuetitudine si nefireasca uitare.
“Tortul” turistic ignisean
Fiind foarte cald, eram atenti la posibila prezenta a viperelor dar, deocamdata, doar o soparla de camp cu flancurile verzi (Lacerta agilis) ne-a atras atentia. Un abrupt stancos alungit de la N spre S, fractionat pe alocuri, parand un zid medieval, ne atinea calea si traversandu-l pe o ingusta brana am dat peste un vechi pieptene de lemn folosit de chiuzbaieni la recoltarea afinelor si coacazelor rosii (merisoare).
Imediat dupa aceea, Baia Mare si apendicele sau, cartierul Ferneziu, s-au prezentat spre SV din ce in ce mai plenar , la S Chiuzbaia si catunul Groape iar aproape, dar spre V , sia-u facut aparitia etajatele placinte andezitice, unele ca niste turnuri, altele ca niste impietriti pe veci hamburgeri insipizi. 
Am trecut pe deasupra lor, apropiindu-ne de cireasa de pe tortul turistic ignisean, Sfinxul wagnerian, auster, sobru, arogant-arianul protector al Chiuzbaii. Sub el, stancariile capatau amploare iar valcelele si saritorile deveneau inaccesibile, cel putin aparent.
In dreapta si-n sus, tot mai aproape, varful Ignis dominat de albul bulb imens al releului meteo amplasat dupa 1990. Treptat a aparut si crestetul piramidal, etajat, al Pietrei Dracului, Ciontolanul ramanand in urma si la stanga dar soarele punea treptat in valoare Satra Pintii, Tiblesul, Mogosa si platoul vulcanic Gutai.
Acolo unde am dat cu privirile, departe, sub noi, langa un palc de molizi, de refugiul Clubului de Speologie Montana din Baia Mare, din zona Rezervatiei Fosiliere, adica de fostul observator cinegetic pentru ursi, tinand cont de precizarile prietenului speolog Traian-Toni-Minghiras, am decis sa coboram din poteca lizierei spre baza turnurilor, citadelelor si a contrafortilor andezitici impresionanti, cu speranta de-a gasi si vizita grota cartata de acesta, insumand 32 m galerii dezvoltate in diaclazele rezultate post tectonizare intensa.
In acest scop, am coborat probabil vreo 200 m pe versantii stancosi, inierbati, cu brane si mai ales blocati de numeroasele doboraturi de vant si rezultate ti dupa cele doua incendii abatute asupra Ignisului in vara si toamna aceluiasi an.
Spectaculoasele stancarii ale Ignisului Vest
O vreme m-au acompaniat si colegii, apoi am continuat singur, renuntand acolo unde gluma se ingrosa, panta crescand spre verticala, impunandu-se in consecinta mari ocoluri sau, poate, o minima asigurare alpinistica, eventual abordarea de jos in sus prin padure, adica din traseul pe care-l urmam de regula pentru a admira cascadele perlate de gheata ale Ignisului Sud.
S-a facut foarte cald, cumulo-nimbusii spectaculosi au invadat bolta celesta albastru metalica. Am facut un scurt popas, rehidratandu-ne vartos, dupa care am suit la poteca ce trece pe langa Turbanul turcului, continuand de-acolo in dreapta si-n sus spre varful Ignis sau la stanga in jos spre Izvorul Neamtului si pe marcaj turistic punct albastru, in Groape, Cariera Taul Rosu, Cariera Limpedea, Ferneziu.
Ne-am regrupat putin mai la SV de varful Ignis dupa care am coborat la spectaculoasele stancarii ale Ignisului Vest. Am inventariat inca o data o suita de turnuri, gemanari aducand a babe, verticale sarmale sau babani hamburgeri andezitici, totul separat de saritori cu valcele seci si largi belvederi, spre Ferneziu-Baia Mare, varful Hijut-Hija-Stramba-Plestioara, Ostra, Tocastru si mai departe, Bagneu, Frasineasa, Tiganu, Pietroasa, poienile Romanelor, Plestioarei, Seituri-Urzicii-Jolob…
De acolo am putut admira dosul Turnului lui Pintea si Ticlazaul ( fierul de calcat) de sub Ignis Vest, adica de la capatul traseului nemarcat dar exceptional de spectaculos ce suie pe sub barajul Berdu in amontele vaii Slipului si pe Culmea Comorilor, iesind pe varful Ignis.
Vipera!
Am beneficiat inca o data de o zi ideala turismului si fotografierii si dupa ce ne-am hranit pe nerasuflate toti porii fiintelor noastre cu indescriptibilele panorame, ulterior cu tot mai trecutii calugari ciclameni pititi la umbra ierbii uscate, ba chiar si cu cateva batraioare branduse, am suit pe varful Ignis, continuand spre E pe drumul ce coboara spre Morosenescu-Ignis Est-Statiunea Turistica Izvoare.
Popasul de vreo jumatate de ceas l-am facut la poalele unui tanar molid, admirand ceata de caini ce ne-a acompaniat fidela tot timpul, hranindu-i din putinul nostru, ascultandu-le mai apoi sforaitul tihnit in timp ce valorificau la superlativ umbra de sub cetina deasa.
Doar Brena prefera soarele, totusi nu atat de mult precum scaldatul in orice ochi rece de apa. Cerul Ignisului era brazdat apoi de cel putin sase fuioare albe de condensare lasate-n urma de turboreactoare .
E greu sa-ti intrerupi reveria si lenea indusa de maxima satisfactie a celor savurate intr-o zi meteo-exceptionala dar …totusi. Ne-am sculat si am luat-o inapoi, mai degraba plimbandu-ne, pe chelia imensa a Ignisului, la un moment dat Maria K. avertizandu-ma precipitata, vipera!
Aceasta, un exemplar negricios-melanic de vipera comuna -Vipera berus var. prester (conf. identificarii ulterioare a biologului ex baimarean Torok Zsolt), se solariza pe macadam si mi s-a parut mai alert-activa decat toate viperele vazute vreodata de mine in masivul Ignis, Muntii Lapusului, Gutai, Rodnei si ai Maramuresului.
In mod sigur era tanara si nu avea peste 30 cm lungime, diametrul de 7-8 mm, dar a zbughit-o rapid prin iarba si a disparut in tufele de afin si merisoare insa, din fericire pentru noi, am reusit sa-i surprindem fotografic intreaga faptura de naluca intunecata.
Explicatii geologice
L-am intrebat inainte de abordarea acestui traseu pe geologul Geza Konicska referitor la geologia multimilenara a Ignisului, acest veritabil Fuji Yama al baimarenilor, iar el, foarte amabil si meticulos precum orice profesionist pasionat si cu un deosebit respect fata de meserie, avea sa-mi spuna ca masivul are o istorie zbuciumata.
In creasta aflorau curgeri de lave de andezite cu hornblenda. Acestea repauzeaza pe curgeri de andezite bazaltoide (in Rezervatia Lespezi). La randul lor, acestea stau pe lave ale andezitelor piroxenice sub care sunt stive groase de 100-150 m de andezite piroxenice-cuartifere deja afectate de hidrometamorfism si care se pot vedea peste tot in jurul Ignisului : Valea Neagra la confluenta cu Firiza, Valea Baii (unde sunt galerii si foraje care au prospectat mineralizatii aurifere), SE Ignis, etc.
Aceste depozite stateau pe piroclastite de toate felurile, ce au grosimi de zeci de metri si care au in baza tufuri fine (ignimbrite).Urmeaza sub ele un sedimentar pannonian-sarmatian si in baza de tot, este flisul paleogen.
Si probabil pentru ca geologia Ignisului sa fie si mai complicata, toate depozitele amintite sunt strapunse de dyke-uri, apofize andezit-microdioritice, neck-uri (fostele cosuri ale vulcanilor, vezi Magura Chiuzbaii, Poca etc).
Deci in varf am admirat andezite cu hornblenda si piroxeni care stau pe andezite bazaltoide ce se vad in Rezervatia geologica Lespezi. In final, hatrul Geza mi-a mai spus: si stai ca mai este si o tectonica foarte complicata, caci masivul s-a ridicat pe fracturi-falii regionale si locale !
Complicat? Fascinant inca de mic copil pentru mine si apoi dupa ce am avut sansa de a face numeroase trasee turistice alaturi de experimentati geologi precum A. Stefanoiu, Mony Klein si D. Istvan, ultimii doi dusi prematur (stupid-accidental) dintre noi.
Revenirea in Poiana Soarelui Izvoare a reprezentat o splendida plimbare, desi norii, maidegraba spectaculosi decat amenintatori, dadeau navala dinspre E-NE. La ora 16, dupa coborarea in Firiza pe Valea Rea si un scurt popas facut pe malul lacului de acumulare, in locul unde prietenii nostri pescuiesc de ani buni de zile, eram ajunsi acasa.
Foto: Ignis (c) Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
