Vezi GALERIE FOTO
Temperaturi de -4 grade in Baia Mare, dimineata la ora 6, maxima zilei fiind prognozata la 4 grade Celsius, cer variabil, noros in prima parte a zilei. La ora 8 am trecut pe la locurile in prealabil stabilite pentru a-mi imbarca ortacii de tura si am pornit catre Valea Borcutului, un cartier vestic stravechi al Baii Mari, cu izvoare de ape minerale, dezvoltat pe baza activitatilor multiseculare extractiv-miniere si a steampurilor pentru prelucrarea minereurilor aurifere si argintifere, motiv pentru ca aceasta sa fie botezata si ca Valea Plangerii (numerosi barbati mureau ca tineri minieri, in accidente de munca, lasand in urma lor vaduve cu numerosi copii de crescut).
Debutul traseului nostru se afla pe la gura vaii Frumuseaua. Acolo ne-am luat rucsacii usori, betele de trekking si am pornit spre Castelul lui Pocol. In dreapta s-a conturat impresionanta piramida impadurita a Iricaului, din pacate coplesit de pacla densa a diminetii si drapat cu chiuciura, la liziera sa vestica conturandu-se perfect, dupa abundentele ninsori din ultimele trei zile, ca niste relativ scurte partii de schi, fostele vii cu vita nobila ale fam. Ghiriti iar mai la stanga lor, continuand cu o prelunga, lina, inseuare, gistnisul (batrane arborete de castan comestibil) lui Cardos.
Balta lui Pocol
Sub ele se mai vedeau vechile livezi cu variate soiuri de pruni, peri, ciresi, meri, piersici, gutui si caisi ale domeniilor ce au apartinut bogatelor familii Szentpetari si Muresan.
De-acolo si mai spre stanga, culoarul vaii Berariei (care curgea-n lungul Vaii Borcutului conf. hartilor topo, nu si a localnicilor varstnici) separa versantii nord-vestici ai Borzasului de cei expusi sud-estic ai Terebescai, cu o zona de grohote abrupte si palcuri pontane de pini si Dealul Poprad.
Ca o piramida triunghiulara obturand orizontul, situata spre NE, a aparut Dealul Cetatii lui Liszibona Gelert. Putine case vechi minieresti au mai ramas aproape in forma lor originala prin Valea Borcutului si ele au atras atentia prin alungire, cu fatada ingusta si ferestre mici spre strada, prispe inguste sustinute de stalpi de stejar extrem de sumar ornamentati, sarpantele fiind cel mai adesea in doua ape si acoperite cu tigla.
La V de Dealul Poprad a aparut o culme descendenta spre o zona plantata prin 1965-1970 cu pin. Era vorba de primul nostru obiectiv de azi, Balta lui Pocol. La S de acea liziera, o fata mare de deal este aproape integral acaparata azi de huciul de foioase, castanii comestibili atacati de teribila maladie a cancerului de scoarta fiind extrem de prezenti acolo alaturi de stejari, tei, aluni si salbaticitii, tot mai putini, pomi fructiferi.
Acel loc, interbelic si pana la terifianta colectivizare, a fost cultivata cu vii de vita nobila apartinand familiei Muresan, inrudita prin alianta cu familia Pocol. In dreapta, pe un semet promontoriu, a aparut biserica Adormirea Preacuratei, ridicata in 1908 de Alexiu Pocol, fosta greco-catolica, ulterior fiind confiscata de catre ortodocsi. Pictura murala initiala, in maniera neo-renascentista, a fost realizata de un talentat pictor italian.
Vizavi de ea, la stanga si indaratul fostei bacanii cu birt a familiei Ticz Arpad, pe un nivel inferior ca altitudine, se afla vechea biserica reformata.
Putina istorie la Castelul Pocol inca impresionant prin semetie
Am trecut de acestea, in stanga, printre muribunzi ciresi si nuci, invadati de tufele de aluni oltoniti (altoiti) au ramas ruinele dezolante ale superbei, odinioara, case ce au apartinut familiei Muresan, de fapt un frumos conac.
Tot de-acea parte a drumului am lasat frumoasa cladire eclectica ce a apartinut odinioara Societatii Miniere Martin (franceza), ulterior devenind o parte din scoala Generala Nr. 7 Valea Borcutului, si imediat dupa aceea am ajuns in fata Castelului lui Pocol, inca impresionant prin armonie si semetie desi intrebuintarile de dupa 1944, ca scoala generala si ulterior camin pentru copii vitregiti de soarta, coroborat cu lipsa lucrarilor de intretinere, l-au adus intr-o trista si revoltatoare stare de paragina, de la sarpanta de tabla vopsita-n verde acoperind turnurile, la demisolul si fundatiile sale.
Doar cativa molizi seculari ornamentali si doua tufe de gutui japonez au mai ramas din cochetul fost parc specific resedintelor nobiliare din finele sec. XIX si debutul sec. XX. Nimeni nu a mai intretinut gardul din zid si panouri decorative frumos prelucrate din fier forjat.
Bunica paterna si tata ne-au povestit pe cand am fost prunci de-o schioapa, ca in perioada glorioasa a lui Pocol Alexiu, drumul din fata castelului, pe o lungime serioasa, am fost periodic stropit cu pacura pentru a stavili formarea prafului.
Am intrat in curte, remarcand pe fatada castelului o stranie inscriptie pe o modesta placa neagra, mortuara parca, si am aflat sumar despre istoricul resedintei lui Alexiu Pocol, fostul invatator originar din Lozna, casatorit cu Maria de Buteasa, imbogatit peste noapte dupa ce a avut fler si sansa in prospectiunile si exploatarile aurifere.
Indaratul castelului, in versantul abrupt si impadurit era gura uneia din minele sale cele mai bogate-n zacaminte aurifere. O ruginita usa intredeschisa lasa acolo vederii bolta incipienta a galeriei iar pe planseu superbe stalagmite glaciare, ca un fel de bataie de joc la adresa efemerelor avutii desarte umane. Erau minunate in stralucirea lor fals-diamantina !
Un fost culoar trecea prin fata minei spre dosul castelului si incaperile mai mult decat decente in care au locuit familiile rudelor alaturi de cele ale adminsitratiei castelului, printre acestea mi-am adus aminte aminte de familia Gorgan Vasile, el fost un sarac copil, scolit la Budapeste si devenit avocat, sotia sa Lili fiind inrudita cu bogata familie Muresan, o maruntica educata, distinsa doamna.
Ce superba pendula aveau atarnata intr-una din camere si ce fascinant era pentru noi, copiii, sa-i ascultam tic-tacul si gravele marcari ale sferturilor, jumatatilor si trecerea orelor !
Intreaga fatada nordica era distrusa azi de infiltratii si igrasie iar gratiile ruginite dadeau un aer vetust, de puscarie, splendidului odinioara edificiu.
Recurgand la o succinta retrospectie, am aflat ca Alexiu Pocol (1871-1935, numit Elek dupa moda austro-ungara a vremurilor), originar din Lozna, Salaj, invatator de meserie, fiu de cantor bisericesc greco-catolic in Letca, scolit la Preparanda din Gherla, a descins in Valea Borcutului pe la finele sec. XIX.
El a infiintat in 1892 o scoala primara confesionala in acest cartier, locul apartinandu-i Mariei Muresan, innobilata drept Maria de Buteasa, bogata vaduva care avea sa-i devina sotie.
Alianta a schimbat radical destinul invatatorului devenit peste noapte proprietar de mine. Dezvoltarea activitatilor de prospectare si exploatare miniera axata pe zacamintele de aur si argint au dus firesc la cresterea populatiei eterogene a cartierului (romani, maghiari, germani, slovaci) si aparitia asa numitelor colonii cu case standardizate, impunatoare cele alocate stafului tehnico-administrativ, modeste si in spiritul arhitectural al locului, cele ale minierilor si muncitorilor care lucrau in steampuri.
In copilarie am admirat Colonia din zona Minei Sofia, alta in zona Compresoarelor, la sud de Dealul Lisabona si cea mai modesta aflata la circa un km mai departe, in amontele vaii Berariei, pe la confluenta cu valea Iojica.
Autoritatile austro-ungare au construit o scoala in Valea Boircutului in 1906. Castelul a fost construit in anul 1903. In anul 1928, Casa Pocol si minele sale au trecut in proprietatea unei societati miniere, in 1930 castelul fiind vandut industriasului de origine helveta E.Boissanos, ramanand in proprietatea acestuia pana la 1948, atunci cand nationalizarea a dus la utilizarea sa ca si gradinita, scoala si locuinta pentru angajatii tehnic-administrativi ai I.P.E.G. Maramures, acesta administrand si locuintele administrative din fostele Colonii ale Vaii Borcutului.
Loc vizitat de mari personalitati
De mentionat si faptul ca in perioada 1927-1928 Alexiu Pocol a fost primarul liberal al Baii Mari si ca in acea perioada, poetul erou Ion Siugariu a fost elevul scolii din Valea Borcutului.
Nicolae Iorga a fost oaspetele castelului lui Pocol in anul 1905 iar in alte ocazii castelul a mai fost vizitat si de catre Tache Ionescu, fost prim-ministru al Romaniei si scriitorul Duiliu Zamfirescu.
Se vorbea ca primele incercari ale lui Alexiu Pocol in prospectarea si exploatarea zacamintelor aurifere s-ar fi soldat cu un lamentabil esec, succesul venind ceva mai tarziu iar recordul fiind reprezentat de un bulgare de aur nativ, aproape pur, in greutate de 75 kg iar productia anuala a minelor sale a ajuns la 4000 kg in 1902.
Jocurile de noroc, traiul pe picior mare, cazinourile vieneze, femeile frumoase au dus firesc la disiparea averii sale. La asta au mai concurat opulenta ostentativ-arogant afisata.
Era bine cunoscuta legenda ca Alexiu Pocol a dorit sa-si paveze sala de bal a castelului sau cu monede imperiale de aur, imparatul Franz Josef permitandu-i s-o faca numai prin punerea acestora pe cant, pentru ca cei ai casei sau participantii la fastuoase intruniri sau baluri de epoca sa nu cumva sa calce pe insemnurile coroanei imperiale sau pe augustu-i portret imprimat in basorelief.
Coroana Reginei Maria ingloba 3,6 kg aur provenind din averea lui Alexiu Pocol, ca dovada a generozitatii sale. Ruinarea sa a survenit catre anul 1930 cand mai avea o casa si un automobil.
Aurul e ca o femeie frumoasa si iubita dupa care umbli pana te vlaguiesti si cazi, a opinat brigandul invatator Alexiu Pocol, ale carui oseminte sunt ingropate alaturi cele ale sotiei sale in tintirimul de la intrarea bisericii cu hramul Adormirea Preacuratei pe care au ctitorit-o impreuna in Valea Borcutului, fiind sfintita in anul 1908.
S-a ales praful si pulberea…
Nimic nu a mai ramas din splendidele geamuri decorate de catre mesterii budapestani si vienezi cu motive florale translucid-albe, nici din extraordinara feronerie zoomorfa a ferestrelor si usilor.
Niciunde nu mai vedeai frumoasele portrete ale tablourilor in ulei, cu somptuoase rame baroc inflorate si poleite cu aur. Niciune nu erau veritabilele capodopere, sobele de teracota din cahle alb-bej, verzi-fistic, bej-ruginii, care au incalzit si au decorat fostele incaperi ale castelului. Praful si mizeria a mai ramas din salonul de bal in care in 1963 absolvisem clasa a VII-a primara. O tempora…!
Un paznic ingrijea (ne spunea) de vreo doi ani Castelul lui Pocol si alaturatul bloc sovietic pustiu, fost al Casei de Copii scolari din Valea Borcutului (o oribila si deplin antitetic-neavenita alaturare arhitecturala).
Am iesit din incinta castelului, continuandu-ne deplasarea pe drum in sus inca vreo suta de metri. La dreapta a ramas (remasterata ca si casuta de vacanta, pastrand ceva totusi din fostul stil cochet-modest original) fosta casa a spiterului frizer , din tata-n fiu, din Valea Borcutului a familiei Dobai, apoi, indaratul sau, fosta casa a familiei Botos si a familiei Silaghi (odinioara padurar, bunicul sotiei mele).
Pe un stalp electric de beton din stanga drumului, am avut ca reper borna silvica (Bs) 1/26. De acolo am abandonat drumul ce continua spre fosta Mina Sofia din dreapta vaii Antonca si de la poalele Dealului Lisabona, fosta statie de compresoare ce deservise minele din zona, confluenta cu valea Neamtului, mai apoi cu valea Iojica si-n fine, confluenta vaii Wilhelm cu valea Bartosa care reprezinta practic obarsia vaii Berariei.
Pe-acolo insa vom umbla probabil in circa doua saptamani daca se va curma gerul si se va topi incet neaua, in cautarea simbolurilor primaverii, delicatele luscute, ghiocei si, cu ceva sansa a tufelor scunde si extrem de rare de liliac salbatic (Daphne mezereum).
Panorame spre Valea Borcutului
O poteca ingusta, abia deslusibila in huciul spurcat invadat de lungii si teposii rugi de mur, suie abrupt spre liziera gorunetului, orientandu-se treptat spre NV, trecand pe deasupra castelului.
De pe acea poteca se deschideau succesive, superbe, panorame catre Valea Borcutului si mai ales spre un apendice al acesteia ce suia spre poalele NV ale Iricaului, in livezile clasice scapatate fiind inca vizibile cateva razlete gospodarii ce-mi trezesc firesti nostalgii, indeosebi legate de Dealului Bunicii (unde a copilarit familia tatalui meu si apoi a devenit una din dragile noastre destinatii in cele dintai excursii percepute drept niste veritabile expeditii).
Curand, la poalele gorunilor din ce in ce mai frecvent intercalati castanilor comestibili, apar specificele araturi ale raturilor mistretilor ce au scormonit nocturn dupa ghinda si castane.
Mai apoi, la stanga, s-a ivit un fost bordei traditional, loc de panda a hotilor amatori de castane toamna, confectionat din rude (prajini) subtiri lipite cu lut si pleava de catre familia lui Roman Sani.
Poteca suia treptat, costis, spre Balta lui Pocol eu insa am decis sa fac o scurta bucla la stanga pentru a nu rata o superba panorama fotopicturala hibernala oferita de prabusindele case si acareturi care au apartinut familiei Hindli Lajos. Dincolo de acestea, un secular palc de multiseculari castani comestibili si-au proiectat pe cerul siniliu minunata gravura a coroanelor lor robuste.
Am revenit la poteca ce o taia-n sus printre pinii cu trunchiuri scorojit-rosietice si, coroanele lor coplesite de alba povara a zapezii pufoase mi-au amintit de inegalabilele picturi ale maestrului padurilor ruse, Siskin.
In versant au aparut micile cariere empirice din care s-a extras piatra dura preponderent utilizata de mesteri la cioplirea pavajelor cubice destinate drumurilor inaintea utilizarii mixturilor asfaltice.
Sinistre horhoaie deasupra Terebescai si pe culmea Dealului Poprad
O culme s-a desprins la dreapta-n sus. Pe ea am suit la Casa Talharilor dar, inainte de asta, am trecut pe la Balta lui Pocol, o frumoasa zona umeda, initial loc pentru borcuteni de prins broaste primavara, in debutul lui martie, pentru savuroasele lor tomburi (adica pulpe) fragede.
In acest scop, am aflat de la Papa ca aici s-au organizat mici expeditii nocturne, cu lampi de carbid si felinare, macelul barbar derulandu-se o noapte-ntreaga iar festinul regal, din belsug stropit cu delicioasele vinuri ale familiei Bot, terminat cu un mic bal, a doua zi.
Vreun neghiob aflat in treaba a drenat anii trecuti o parte din apele baltii, impietand astfel asupra habitatului cu un farmec aparte, transformat de catre silvici prin 1965-1970 intr-un veritabil, mic, parc dendrologic in care au plantat experimental foioase si rasinoase exotice ornamentale alaturi de ciresi. In coltul sudic al baltii, s-a dezvoltat frumos, timp de peste patru decenii, unicul exemplar de Tisa.
Ne-am intors cateva zeci de metri spre S pentru a sui de-acum incolo piciorul impadurit, treptat cu panta tot mai accentuata. Balta lui Pocol a ramas sub noi si la stanga.
Am depasit alte mici cariere de piatra unde s-au cioplit pavaje cubice, dupa care am ajuns intr-o larga inseuare unde am dat peste stutul unei foste sonde de prospectare geologica apartinand IPEG Marmures.
De-acolo cobora oblic si la stanga un vechi sleau de carute care, in zona Baltii lui Pocol, se trifurca, o ramura iesind pe deasupra gopodariei lui Hindli Lajos la palcul de castani seculari, alta o lua spre fosta, intinsa, proprietate a familiei Bot si de-acolo spre valea Frumuseaua, iar cea de-a treia, aproape rectilinie, continua spre N catre intorsura Faget si Targu Ciorilor de pe valea Frumuseaua si-n cele din urma, peste o culme impadurita din dreapta Tighierului, in Baita, o alta seculara asezare miniera, prin fata casei memoriale a poetului Ion Sugariu.
Pe culmea ce suia deasupra Casei Talharilor drumul era recent parcurs de un tractor senilat cu sanie. Apartinea, pare-se, recuperatorilor de fier vechi si utilaje miniere abandonate prin puturile, galeriile, gurile sinistre de aeraj si prabusitele abataje ce-au lasat in loc sinistre horhoaie deasupra Terebescai si pe culmea Dealului Poprad (toponimia derivand de la colonistii minieri slovaci ajunsi in Valea Borcutului din poalele Muntilor Tatra).
Beteala mirifica ce impodobea arborii
Am tinut o vreme drumul apoi, atunci cand in stanga au aparut stancarii megalitice, ruiniforme (de fapt aglomerate vulcanice de tip brecii) cu forme bizare, gaunoase datorita exogenelor alterari si cu interesante culori tradand diferitele mineralizatii, am taiat-o la stanga, intrand la poalele Casei Talharilor minunat decorate de pinii rosii spontani.
Am suit pana sub abruptul stancos pentru a admira acel aspect de urias fagure, cu mici grote, una fosta vizuina de lup in urma cu vreun deceniu. Gerul umed al noptii a drapat cu o mirifica beteala aciculara arborii, sloii de gheata atarnanzi din micile bolte aduceau unor pumnale in timp ce alte prelingeri acvatice, nocturn incremenite-n transparent-cristaline forme, dau de lucru fanteziei artistice individuale.
Erau fascinante pigmentatiile verzi, de malachit,
Erau fascinante pigmentatiile verzi, de malachit, alternand cu cele rosii purpurii, ocru-ruginii, galbene. Frumoase erau si aparentele prelingeri, in late limbi parietale, ale lichenilor mari de piatra, sur-albastrii si ca niste urechiuse.
Am continuat pe aliniamentul stancariilor vulcanic aglomerate spre V, am dat de o fosta mica grota, parte din ea prabusindu-se in urma cu ceva ani. Noi am avut insa o alta tinta.
La galeriile de mina si pe varful dealului Poprad
Mai intai am dorit sa suim pe crestetul platoului Casei Talharilor pentru a panorama de-acolo spre Iricau, Borzas, Valea Borcutului, Frumuseaua si Tautii Magheraus printre, sau pe deasupra picturalilor pini coplesiti de nea, dincolo de depresiunea Baltii lui Pocol aflata aproape, sub noi.
Aici s-a preconizat interbelic, construirea unei manastiri. Avantul monahal ortodox a facut ca un ipotetic ctitor cu ifose de sihastru rebel sa viseze la acest proiect si dupa decembrie 1989, dar in afara belirii cu brisca si toporul a scoartei tinerilor goruni din zona, in forma de, treptat cicatrizata, cruce, s-a ales colbul de intentie.
Aici am avut intalnirea cu recuperatorii de fier vechi ce coborau cu senilatul lor pufaitor, ducandu-si valoroasa prada ascunsa sub paturi slinoase. Intr-un fel aduceau minerilor amarati din sinistra perioada socialist-utopic-ceausist-securista sau celebrelor portrete-n carbune sau conte ale lui Daumier si Van Gogh.
Am urmat drumul de culme decupat prin lastaris de fag, mai apoi prin gorunet si faget matur, lasand la stanga Bs I/21, imediat dupa aceea o ampla abureala, cu iz dulceag-morbid de pantec al pamantului, atragandu-ne atentia auspra celui dintai horhoi, cu alte cuvinte o palnie asimetrica, alungita N-S, lata de circa 5-7 m, lunga de vreo 25- 35 m si afunda de vreo 100 m, lasand vederii galeriile miniere, una orientata spre S, cealalta spre V.
Horhoiul a aparut pe Filonul 10 apartinand vechii mine Sofia, ne-a spus colegul nostru, fost inginer minier, I.V.Pop.
Nimic nu proteja sau avertiza, cel putin de fatada, asupra catastrofalului pericol de prabusire mortala a cuiva intamplator aflat prin zona in acel oribil hau. 
Continuind pe culme, am ajuns la Bs I/28marcata pe un gorun si pe o borna silvica tipica, plantata pe solul accidentat GPS-ul lui Ionica G. Pop, poreclit de noi Topo, indica 553 m alt.
Eram ajunsi pe varful Poprad si de acolo am coborat usor pe culme spre stanga, ajungand la o alta sinistra borta a pamantului, afunda de 104 m, un fost suitor de areaj al galeriei de pe Filonul 3 Alexandru derivata de asemenea din sistemul subteran al minei Sofia aflata aproape,ceva mai spre SE.
Cu ceva ani in urma, geologul A.Stefanoiu si inginer Minier Dinu Pascu mi-au facut la fata locului o prelegere tehnic-miniera referitoare la semnificatia notiunilor de talpa, filon, coperis, indicandu-mi-le pe rand in peretele vertical andezitic, acum intens aburit de valatucii umezi suind din strafunduri.
Din nou la Casa Talharilor
De la aceasta infernala borta, aproape rotunda, larga de circa 5-8 m, ne-am intors spre Casa Tilharilor de unde am inceput coborarea pe piciorul impadurit care avea sa ne scoata la intorsura –reper drumul larg ce venea de la stanga, dinspre Balta lui Pocol, coborand la dreapta spre Faget si Targu Ciorilor dar mai ales sun palc de pini spontani.
Sub drum, pe directia V, s-a remarcat firicelul unui vasaras ruginiu care-si avea originea intr-o veche si scurta, de cel mult 25-30 m, galerie miniera luata mai tarziu in prospectare de catre IPEG Maramures.
Au trecut patru ore jumatate de la debutul turei si s-a facut ora 13,10 iar GPS-ul indica 355 m alt. Am intrat in ea putin, fiind inundata si cu bolta aparent dura dar deplin neconsolidata, apoi am revenit la culme coborand spre V pana deasupra minicascadei numite de borcuteni Picsa Babii, situata in flancul geografic stang al vaii Frumuseaua.
Apa firului prelins pe stancaria cu muschi Picsa Babi era cristalin-incolora in timp ce firul mai abundent, curs pe valea Frumuseaua dinspre Targu Ciorilor, era ruginie, tradand lucrarile miniere vechi aflate-nspre amonte.
Pe un fag tanar din debutul potecii vagi ce suia pe tighier era marcata Bs 1/22, alte reper util orientarii.Aici (la ora 13,20) am atacat direct ( spre N) versantul foarte abrupt, impadurit cu goruni si fagi rari, cu o insula de molidis plantat in dreapta (E).
Curand am dat de o mica terasa, posibil ramasa de la o sondeza de foraj prospectiv minier, iar de acolo am deviat spre stanga pe o poteca foarte sumar-ingusrta, ca o brana, drapata cu afinis scund.
Ne aflam paralel cu valea Frumuseaua, deplasandu-ne practic la circa 50-60 m deasupra ei si in flancul sau geografic drept ( pe directia V) si dupa vreo 100 m am ajuns in fata grotei Tighierului.
Rocile de aici erau asemanaroare celor de la Casa Talharului, insa stancariile conglomerat vulcanice (brecii) erau mult mai impresionante ca anvergura. Un sanatos brat de lemne uscate adunate pentru foc picnicaresc si un consistent culcus de frunze uscate de gorun tradau trecerea pe-acolo a unor amatori de mici escapade turistic-picnicaresti.
Nu lipseau frumoasele scurgeri glaciare parietale, lichenii sur-vinetii, ferigutele minuscule, etern verzi si pigmentatiile , variind in functie de mineralizatie, de la verde-coclit la ocru-ruginiu, dominand de departe negrul-brun si aspectul ruiniform de ansamblu.
Grota era dezvoltata in finalul sudic al unei lungi custuri aglomerat vulcanice pe care, dupa binemeritatul scurt popas si mancarea frugalelor merinde, am acompaniat-o ascendent prin dreapta, slalomand pe versantul extrem de abrupt, si cu risc major de derapaj din pricina radacinelor ascunse sub nea, ca si a ramurilor uscate de fag decojite reprezentand niste veritabile capcane pentru bocanci. Aici, si nu doar, betele de trekking isi justificau perfect utilitatea.
Mai intai am poposit pe o restransa platforma cu belvedere spre defileul ingust-serpuit al vaii Frumuseaua, in continuare spre culmea care o separa catre V-SV de hotarul Apei Sarate si mai departe catre Tautii Magheraus iar la S, spre Valea Borcutului.
Stancariile Tighierului
In continuarea custurii pe care am acompaniat-o la urcare am putut admira aici un fel de urias U stancos-negricios iar dupa bratul sau vestic, primul valcel sec si deosebit de abrupt si cu cu saritori, urmatoarele succedandu-se paralele spre V, unul, probabil dintre cele mai accidentate, suind spre crestetul impadurit cu gorunet si faget al Tighierului pe langa acel obelisc cu aspect de deget descarnat si prin fata fostului loc de cuibarit al familiei de superbe acvile de munte (pana la impuscarea lor de catre vanatorii AJVPS Baia Mare prin 1962-1965) situat in baza unei stancarii piramidale si aparent inexpugnabila.
A urmat un precaut traverseu pe deasupra stancariilor si obarsiei valcelelor seci, poposind in cateva minute la al doilea, traditional pentru noi, loc de larga belvedere marcat de un solitar pin rasarit spontan si acum inalt de mai bine de doi metri.
Acum, privind catre E-NE, am avut surpriza extraordinarului efect al razelor soarelui care s-a ivit (abia pe la ora 14) pentru a valora si invioara magic pinii incotosmaniti cu nea de pe Casa Talharilor. 
Treptat a inceput sa se vada si fata impadurita (SV-V-NV) a Iricaului coborand spre Borzas-Valea Borcutului – E.M.Aurul Sasar, pacla continuand insa sa deranjeze panoramarea spre Mocira, Recea, Sasar, Bozanta Mare si Mica si apoi spre valea Somesului in zona Gardani, Tamaia, Ardusat, de altfel vizibile in zilele senine.
Soarele puternic, desi forate tarziu ivit, a muiat nespus de repede neaua groasa de cca 25 cm, iar deplasarea de la E spre V pe o brana a cervidelor, de ani si ani de zile folosita de catre braconieri pentru montarea smacurilor (laturilor) confectionate artizanal din cablu rezistent de otel, unul descoperit la 20 02 2010, altul aflat in poteca in aceast circuit la coborarea de pe Tighier spre vii, impunea o atentie sporita, existand riscul alunecarii nu doar pe zapada instabila ci si pe grosul strat de frunze de gorun umezite, dedesubtul lor solul fiind inghetat.
In dreapta sus (N) au aparut niste semete stancarii separate de incipiente valcele seci, cu alura de medievale fortarete partial ruinate, avand in baza peretilor scurte grote pitoresti in timp ce spre stanga (S) se casca prapastiosul abrupt acaparat de stancarii cu alura de scurte custuri ori cioturi de brecii, oportunistii mesteceni si gorunii scunzi, bizar contorsionati, oferind pretexte fotografice la tot pasul.
Nu lipseau inspre capatul SV al Tighierului insulele acaparate in sezonul cald de exuberantele hatase de mur intercalate cu viguroase exemplare de matraguna (Atropa beladona), acum tulpinile tubulare uscate ale acestora fiind ocru-bej si cu mici ciorchini de fructe negricioase-stafidite si otravitoare in ramificatele varfuri pleostite de dezghet.
Un perete splendid de brecii galben-ocru, pigmentate splendid cu tonuri de verde-albastru, a fost pus extraordinar in valoare de soarele cald, iar deasupra gorunetului s-a ivit acel inconfundabil cer albastru cer de Maramures, intens, optimist si aproape ireal, cu trimiteri spre albastrul voronetian.
Am mai continuat o vreme deplasarea de-a coasta dupa care, ajungand deasupra micilor vii traditionale ce au apartinut sasarenilor, am cotit-o descendent catre SE evadand din zona stancos-accidentata. 
La liziera au aparut falnicii castani comestibili, o seama dintre ei seculari, altii mai tineri, lastariti pentru a-si incerca astfel asigurarea supravietuirii teribilului atac al cancerului scoartei (produs de o ciuperca agresiva si foarte rezistenta, importata din Italia o data cu puietii de castan ameilorat genetic cu scopul cultivarii pe scara larga a acestei valoroase specii in bazinul baimarean, vizand exportul delicioaselor fructe).
Am dat intr-o mica poienita in care mamelonat-albele musuroaie oblic scaldate de soare aratau extraordinar. La capatul viei din dreapta, am putut admira o ruinanda fosta casoaie in care proprietarii locuiau in perioada muncilor legate de sapat, taiat, legat via precum si la culesul si storsul strugurilor.
Cativa meri clasici au punctat aici fanata restransa. In apropiere, la stanga, era o fantanita cu apa potabila, o poteca veche angajandu-se le deasupra ei spre E-NE, conducand spre abruptul S-SE spectaculos al Tighierului.
Casuta pitoreasca din chirpici
Aceasta zona invia la viata imediat dupa topirea zapezii, atunci soarele scotand la iveala luscute, branduse albastre-liliachii dar si din cele mult mai rare, albe, apoi albastrele, viorele, brebenei albi si roz-liliachii, tufele de loza din preajma fantanitei si celelalte, acompaniind spre S pariul care afluia mai apoi in valea Frumuseaua, incarcandu-se de matisori alb-catifelati, galben-aurii si dulceag parfumati, curtati de albine si bondari, pe la Duminica Floriilor.
O coliba trasa-n folie de polietilena, banci si o masa de lemn acoperite acum cu o groasa si alba frisca pufoasa de nea intregea acest frumos loc de unde, privind spre NE, am avut o imagine partiala a versantul arid-spectaculos al Tighierului.
Putin mai spre SV, intr-o restransa insula de fanata, deocamdata neacaparata de tufele scunde de iarba neagra (Calunna vulgaris) si mai ales de invazivul hatas de mur, mesteacan, plop tremurator, carpen, lemn cainesc si castan comestibil, prin final de iunie am admirat superbe gladiole salbatice (Gladiolus imbricatus).
Am urmat spre S poteca larga odinioara, acum deja greu decelabila in hatasul dens, trecand pe langa un urias castan comestibil multisecular si reprezentand un veritabil habitat pentru o suita de specii de pasari ce cuibaresc si vor concerta nebuneste-n curand.
Un alt castan, aproape uscat, imens si cu scoarta torsionat-pachidermica, a ramas la stanga potecii. Am iesit imediat dupa aceea intr-o alta poienita in care sasarenii au avut de asemenea vii si o casuta pitoreasca din chirpici.
De acolo am panoramat spre Balta lui Pocol, Casa Talharilor si Tighieru, evaluand in plin soare o mare parte din circuitul nostru turistic pe care aveam sa-l incheiem in circa o jumatate de ora.
Poteca larga de culme ne-a condus spre S, deplasandu-ne prin gorunetul matur pana la o apropiata bifurcatie (reper stalpii de medie tensiune electrica vopsiti in verde, aflati la stanga).
Acolo noi am optat pentru varianta care se desprindea-n unghi ascutit spre stanga ( varianta principala, de culme, continua circa 2 km spre S, trecand pe langa un mic cimitir invadat de loza; acolo o poteca o lua la dreapta-n jos pentru a descinde dupa cca 1,5 km la Apa Sarata, in zona Cabanei Silvice apartinand Directiei Silvice Maramures-O.S.Baia Mare; o alta poteca o lua diametral opus, la stanga, descinzand in valea Frumuseaua si apoi in Valea Borcutului; varianta sudica tinea culmea si iesea aproape de arena fotbalistica de la Borcut).
Aproape de cartierul traditional al romilor
Urmarindu-ne poteca, am ocolit in coborare, prin dreapta, stalpul electric verde, am trecut prin codrul de carpeni tineri si dupa vreo 200 metri am poposit in fostul drum auto-forestier care acompania prin anii 1960-1970 valea Frumuseaua, pe sub Tighieru pana in Targu Ciorilor.
La stanga si foarte aproape era cartierul traditional al tiganilor stabiliti din tata-n fiu in acel loc, avand odinioara ca ocupatie confectionarea cosurilor impletite din nuiele de alun, a maturilor din nuiele de mesteacan, adunarea si vanzarea rudelor (aracilor) pentru fasole, rosii si a parilor pentru vita de vie despicati din busteni de castan sau gorun apoi arsi in foc la capat, ori muiati in bitum, pentru a le prelungi trainicia decenii.
Nu ne-a mai ramas decat sa acompaniem inspre aval valea Frumuseaua circa un km, lasand in urma tot mai rarele case traditionale minieresti alternand cu casele mai mari construite dupa 1965 si vilele ivite, ca ciupercile, dupa 1990.
Si pe valea Frumuseaua au fost descoperite ape minerale, modest carbogazoase, feruginoase si slab acidulate, cu ocazia saparii fantanilor pentru necesitatile de apa potabila ale gospodariilor individuale dar niciunul nu a fost decenii de-a randul valorificat de borcuteni si baimareni precum borvizul captat si dotat cu o manuala pompa de langa terenul de fotbal.
Ne-am incheiat excursia dupa sapte ore jumatate de la debutul ei, pornind imediat spre Baia Mare ( 5 km).
Trebuie mentionat faptul ca acest traseu turistic, deosebit de agreabil in orice anotimp, se parcurge normal in patru ore jumatate (maximum cinci ore) incluzand si un scurt popas pentru dejun sau timpi pentru extazierea in fata frumusetilor naturii.
Doar prezenta, de-aceasta data, a unui cameraman in echipa noastra, asta cu scopul de-a le prezenta baimarenilor nebanuit de frumoasa zona limitrofa municipiului Baia Mare dar extrem de putin valorificata turistic, a impus lungirea timpilor de deplasare.
Foto: Dealul Poprad, Tighieru, castelul Pocol (C) Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
