Marturisesc din start ca sunt adeptul abordarilor bine documentate, dar curajoase. Mi se par desuete si chiar penibile formularile in doi peri, incarcate de ambiguitate (gen “o istorie a…”, cum se sugerase, in loc de “istoria…”), care dau dreptul autorului sa abordeze personal si fara rigoare o cercetare stiintifica. E un paravan dupa care iti poti ascunde confuziile si ineptiile, ca „simple pareri”, fara pretentii. Un act de lasitate culturala.
Ma bucur ca Dorin Stef nu a mers pe aceasta cale. Nici nu era stilul sau. A dovedit-o deja cu cartea de debut, Miorita s-a nascut in Maramures, la care a lucrat mai bine de doua decenii. In toata aceasta perioada s-a pronuntat cu discretie si a cautat in permanenta noi si noi dovezi, dar in final nu s-a temut sa-si expuna teoria prin afirmatii indraznete, socante pentru unii specialisti.
Istoria folcloristicii maramuresene e o carte de cu totul alta factura. Miza nu se fixeaza pe inedit si originalitate, ci pe uzul practic. De altfel, se recunoaste explicit ca demersul nu este unul intemeietor, ci continuator, avand ca reper teza de doctorat a renumitului profesor Dumitru Pop – Folcloristica Maramuresului, care a vazut lumina tiparului in anul 1970. Avem de-a face aici cu un simplu instrument de lucru pus la indemana celor interesati de folclorul maramuresean.
Nu exista motive de polemici, iar titlul mi se pare perfect motivat atata vreme cat se urmareste fenomenul supus cercetarii chiar dinainte de inceputuri (secolul al XVII-lea) pana azi. In loc sa i se impute autorului prea marea larghete a titlului in comparatie cu limitele continutului, din punct de vedere metodologic i s-ar putea reprosa, cu blandete, contrariul. Adica faptul ca a inclus in sinteza sa istoriografica nu doar studiile dedicate folclorului (acestea formand obiectul folcloristicii ca ramura a etnologiei), ci si unele simple colectii de creatii populare, respectiv pe culegatorii acestora.
Personal, consider ca nu se poate vorbi de o folcloristica a Maramuresului inainte de inceputul secolului XX si as fixa ca reper lucrarea Poezii populare din Maramures publicata in anul 1906 sub egida Academiei Romane de studentul Alexandru Tiplea. Lui i se cuvine titlul de parinte al folcloristicii maramuresene, fiind primul culegator de productii populare care si-a bazat colectia pe o conceptie stiintifica, a intocmit un aparat critic, mentionand sursa. Perioada anterioara, de la Codicele Petrovay (1672) pana in anii 1900 poate fi considerata cel mult un preambul al dezvoltarii acestei discipline, nicidecum ca o parte a sa.
Pe langa urmarirea asidua a documentelor, colectiilor si studiilor de folclor local, Dorin Stef ofera cititorilor in a doua sectiune a lucrarii o bibliografie generala structurata riguros pe mai multe categorii. Practic, propune in premiera un index al tuturor autorilor – consacrati sau doar ocazionali – care au avut ceva de spus despre cultura populara a Maramuresului in carti, reviste de specialitate, antologii, calendare, publicatii efemere, ziare etc. Si de aceasta data autorul a dat dovada de curaj, asumandu-si riscul unor inerente scapari.
O certitudine ramane insa limpede la finalul lecturii: nu cred ca vreun cercetator al culturii populare din aceasta parte a tarii va putea face de-acum abstractie de aceasta sinteza istoriografica si bibliografica.
Sunt convins ca Istoria folcloristicii maramuresene va fi o piesa de baza in „trusa cu instrumente” a viitoarelor generatii de specialisti : istorici, folcloristi, etnologi si antropologi deopotriva.
Inspirata alegerea Centrului Judetean de Conservare si Promovare a Culturii Traditionale, care a marcat prin editarea acestei carti 50 de ani de la infiintarea institutiei si 100 de ani de la publicarea colectiei de folclor a lui Alexandru Tiplea, adica, in opinia mea, un secol de la nasterea folcloristicii maramuresene ca ramura distincta a stiintelor umaniste.
Sursa: Dumitru Maris
– Servicii de creare site web
