Din Cicarlau, pe valea Negrutii si varful Sindilitu

Traseu turistic nemarcat
Nu exista zone periculoase
Circuit de aproximativ 15 km care se poate parcurge in 6-7 ore
Obiective de avut in vedere: gospodarii traditionale din Cicarlau si Cicarlau Vii, valea Negrutii, primavara o mare varietate de flori si varful Sindilitu (584 m).

Ciubotica cucului (Primula veris) – Autor: Lucian Petru Goja

Vezi GALERIA FOTO (click aici…)

Imediat dupa ora 7, deasupra Baii Mari, soarele se chinuie sa alunge plapuma groasa de nori cenusiu-negriciosi, tabloul amintind de Titian.
Ne grupam la ora 8 vizavi de gara Cicarlau, pe soseaua asfaltata ce conduce-n centrul marii localitati rurale maramuresene, impresionanta prin aerisire, prospetime, desavasita curatenie, bancile aliniate pe langa trotuare, largile rigole pentru drenarea apelor pluviale, de asemeni intretinute curate, curtile ordonate, gradinitele pentru flori si zarzavat, parcelele cu vii traditionale, vestite in zona, chiar si un mic parc amenajat pe un damb ciudat mamelonat.

Cicarlaul ne va intarii si-n finalul circuitului aceasta impresie, de adevarat sat european, fiind mult de departe cea mai ordonata si igienizata comunitate rurala maramuresana, demna de felicitat impreuna cu bravu-i primar, vestitul rapsod popular Nicolae Sabau.

Mai intai mergem pana-n raspantia centrala, de acolo o luam la dreapta, pana la monumentul ridicat in memoria satenilor cazuti in razboaiele mondiale, continuam pana ce valea Negrutii apare in dreapta si de acolo, pe o straduta inca putina vreme asfaltata, in amontele malului geografic drept al ei.

Apar imediat caracteristicile acestei localitati cu stravechi traditii vini-viticole, pivnitile trainice, din piatra, ingropate pe jumatate, ingrijite, una cu o parte din teascul pentru stors strugurii in fata. Indaratul lor, parcele cultivate cu vita de vie, aracite, altele pe spalieri din beton. Ciresi, visini si piersici, alaturi de pruni, suind pantele abrupte.
In curti pot fi remarcate traditionalele cuptoare pentru paine iar dinaintea caselor, inguste straturi cu luscute si ghiocei infloriti, zambile imbobocite, lalele si absolut inedit, intr-un loc, branduse portocalii (firesc intalnite in sudul tarii, nu aici, probabil aduse si aclimatizate).

Ne indreptam catre est, suind usor pe drumul forestier pietruit, spre cea dintai confluenta si raspantie cu rastignire si o banca pentru popas in care, venind dinspre nord-vest, de sub dealul Plesilor, arid, stancos, valea Plesilor isi aduna putinele ape cu cele ale vaii Negrutii (mal geografic drept).

Pana aici ne-au atras atentia stancariile vulcanice aglomerate, brun-negricioase, brecii conform colegilor geologi.
In curti si in restransele livezi dominate de pruni, zburda albi, gemeni iezi, alteori tarcati, aplecati sa suga nesatiosi la ugerul mamei.
Deasupra raspantiei, cateva zeci de delicate diademe galben pal decoreaza pieptul de deal acoperit cu frunzis gros de gorun. Intalnim cea dintai colonie de ciubotica cucului (Primula veris). Intercalate, mai rare, gingase exeplare ciclamen-violacee de brebenei (Coryalis cava). Langa cruce, o solitara grupare de toporasi (Viola joodi) albastri.

Dupa o prima punere a hartii (utilizabila harta Zona turistica Baia Mare–Tautii Magheraus din proiectul Gutinul turistic) in situ cu ajutorul busolei, continuam pe valea Negrutii (in amonte), curata, abia ici colo putem descoperi vreun pet aruncat de muncitorii forestieri. Dealul Plesii (versantul din stanga), adica cel sud-estic, este din ce in ce mai abrupt, stancos-andezitic, iar valea isi sapase spectaculosul, prin repezisuri, curs in aceleasi dure andezite tinere, negre.
Versantul din dreapta (valea Negrutii-malul geografic stang) incepe sa ne incante cu coloniile sprintarelor albastrele (Hepatica transilvanica).
Inspirat, imi fac hatarul imortalizand aceste simboluri ale primaverii.
Printe albastrele, se ivesc sabiutele viorelelor (Scilla bifolia) si policromele pizda tigancii (mierea ursului- Pulmonaria officinalis) cu tulpinite turgescente acoperite de fini perisori protejandu-le de brumele noptii.
Tot aici descopar un singur exemplar cu delicate floricele albe, aducand unei varietati de anemone.

Versantul din stanga e impadurit preponderent cu gorun intercalat cu fag si carpen, cel din dreapta dominat de fag si carpen.
In curand dam de un alt loc de popas, cu o ingenioasa captare de izvor si o fantanita inspirat amenajata de catre silvici, alaturi o masa cu banci din lemn.
Aici remarcam si castani comestibili plantati in urma cu vreo trei decenii, la rand atacati de nemiloasa ciuperca (cancerul scoartei) si in apropiere, un bordei silvic, din barne, patinat de grosii muschi galben-verzui. Probabil a servit ca depozit pentru puieti, poate si ca ghetarie-rar mai putem admira asa ceva pe la noi. Aici exista si o zona restrans plantata cu molid.

Pe drumul forestier ingust imi atrage atentia un fragment de roca silicioasa sangeriu-visinie, jasp, conform geologilor Istvan si Stefanoiu.
Paraie modeste, inguste si abrupte, taie frecvent ambii versanti, afluind in valea Negrutii.

Ajungem la capatul drumului forestier, intr-o fosta rampa de afluire-debitare-incarcare.
Aici, jugulat de fiare dar in rest, ciudat, nesfasiat si mancat de salbaticiuni, descoperim cel dintai starv al unei tinere oi.
Pe jos, printre grohotele andezitice rugoase si negricioase, in frunzisul gros de fag, zarim sute de calugari (Erythronium dens canis) ciclamen, abia imbobociti sau cu corolele, ca niste coifuri medievale, larg deschise.

Coltisorii (Dentaria grandulosa) sunt rari si abia imbobociti dar frunzele lor, minunat crestate, reusesc sa invioreze cu un verde crud covorul frunzisului ocru-ruginiu. Aici dam peste cea dintai salamandra, cu abdomenul umflat de succesoarea generatie.

In curand, optam pentru continuarea urcusului spre (nord) obarsia vaii (deoarece abordarea spre dreapta culmii tinta ni se pare mult prea brutala si solicitanta).
Descoperim resturile altor trei oi, de aceasta data smocuri mari de lana turcana alba. Ne intrebam fara a gasi un plauzibil raspuns ce, cum, cand se produsese drama si, evident, considerabila paguba. Sa fi fost atacul unui haite de lupi, dar atunci de ce era intreg primul hoit? De ce nu-l devorasera oportunistele vulpi sau corbii si ciorile?

Un drum vechi de TAF suia oblie spre culmea din fata. Surpriza totala, printre superbii calugari dam peste primul exemplar de spanz (Helleborus purpurescens) inflorit, cu sepale verzi-albastrii si petale visinii, contrastul acestora cu finele stamine si pistilul auriu, incarcat de polen, conferind splendoare acestei plante cu veleitati terapeutice bine cunoscute.

Dupa 2 ore de la plecare atingem culmea principala intr-o inseuare acaparata de lastarisul obraznic intercalat cu fagi si goruni impresionanti.
Aici florile de spanz sunt mult mai numeroase dar, din nefericire, incepe prima repriza lunga de ploaie.
Conform hartii, daca continuam pe culme la stanga, aproape, vom da de Poiana lui Cardos si dincolo de un varf arid (531 m altitudine), acaparat de goruni si un minunat palc de pini rosii si cativa frumosi tei, cu cativa corni dand in floare, intr-o succesiva sa, de Poiana Popii.

Niciuna din poieni nu mai exista, fiind acaparate de un lastaris dens. Pana aici abia daca remarcaseram cateva urme de caprioare, indeosebi crotine mici, de iezi din 2007.
Acum remarc si scurmaturi de cervide si mistreti, corbi solitari croncanindu-ne din inalturi. Privind in urma (sud-est) zarim varful Sindilitu (584 m) cu piramida ascutita, tinta noastra.

Neguri umede invaluie depresiunea dinspre valea Somesului suind treptat catre noi.
Ne intoarcem in sa, continuand spre nord-nord-est. In curand dam de o borna silvica inaltata tipic din bolovani, nenumerotata insa.
O poteca suie lejer, de-a coasta, spre Culmea Grohotului. O urmam o vreme apoi tragem tare la stanga, in culme dam de un vechi drum de TAF acaparat de tufe dense de mur, lastaris de 1,5-3 m spre nord, padure matura de stejar intercalat cu fag spre sud.

Ploaia se inteteste dar n-o bagam in seama, considerand ca ne va lasa repede in pace.
Intalnim borna silvica III/92 in zona unde apar primii bolovani rugosi, negriciosi sau sangeriu-visinii, cu aspect de grohote. Nu sunt grohote, ne spun colegii geologi, ci e vorba de brecii de Sindileu, de fapt dacite piroxenice si dacite fumaroliene de Sindileu (dupa apropiatul varf Sindilitu), roci vulcanice erodate in loc, nerulate, nedeplasate adica.

Culmea Grohotului, lunga probabil de mai bine de un kilometru, usor ascendenta si din ce in ce mai accidentata din pricina bolovanilor haotici, se va dovedi cea mai spectaculoasa din intregul circuit iar panorama fantastica, din pacate cetoasa.
Sub noi, la stanga,orientata de la nord spre sud-vest, valea Cicarlau, deoparte si alta a acesteia poieni inlantuite, locul fiind numit Satul Pustiu.
Acolo fusese Cicarlaul pana pe la 1700, dupa care austriecii au decis sa mute vatra satului mai aproape de calea de comunicare Baia Mare–Seini–Satu Mare.

In valea Cicarlaului (la obarsii numindu-se Valea Mare), orientandu-se de la est spre vest, afluieste valea Runcului, mai mica.
De la poienile Dealului cu Spini spre Dealul Popii si Poiana Fundatura, sub noi, la stanga Culmii Grohotului, se desfasoara o vasta depresiune relativ recent defrisata la ras pe cateva sute de hectare, treptat acaparata de lastarisul foioaselor.
Asta ne acorda sansa panoramarii spre Dealul Soarelui Seini, varful Comsa, Muntele Mic, varful Triholmuri, Piatra Tisei, Magura Mare si Piatra Handal.

Ploaia din ce in ce mai cainoasa si rece, ca de toamna tarzie, impieta strasnic asupra panoramarii si tentativelor foto, nu si asupra moralului insa.
Deplasarea printre bolovanii de-avalma aruncati este una anevoiasa, la un moment dat regrupandu-ne sub umerii usor surplombati ai unora.

Culmea Grohotului se termina intr-un varf de 625 m alt., fara nume pe harti si marcat de niste impresionante stancarii mamelonate si ingemanate.
Deoarece ploaia nu pare a avea de gand sa ne lase-n pace, murati, ezitand inexplicabil sa ne punem pelerinele, decidem sa ocolim prin dreapta portiunea finala a Culmii Grohotului.
Aici admiram o vulpe ce nu se jeneaza defel sa amusineze neperturbata, la nici 50-60 de metri, dupa niscaiva soareci.
Calugarii apar si aici, nu si visatii de noi ghiocei de piatra sau, prin zonele umede din preajma numeroaselor izvoare, a luscutelor.

Poteca descendenta initial, pe urma continuand pe curba de nivel, dispare iar bolvanii vulcanici (pe alocuri niste uriase platose andezitice compacte) impanzesc codrul de foioase, mai ales inspre stanga-sus, spre varful fara nume.

Cautam culmea principala marcata silvic cu doua benzi rosii verticale paralele.
Scoarta rugoasa a stejarilor pe care fusesera vopsite aceste semne ne induce in eroare apoi ne lamurim. Suntem pe drumul bun si coborand spre sud am atins o sa larga, dinaintea varfului Sindilitu, cu o mica balta intunecata in care ma uit dupa broaste in rut sau depunandu-si ponta margelat cristalina, punctata de embrionii negri, viitorii mormoloci.
Nu vad nicio vietate in apa negricioasa, bulbucata de stropii ploii.

S-a facut ora 11,30, adica eram la 3 ore si jumatate de la debut, strasnic udati de ploaia care a decis acum sa se retraga, lasand vederii departe, spre depresiunea baimareana, mincinoase petece alb-azurii de cer.

Suim mai intai prin fagetul rarit, lasam la dreapta un marcaj silvic privat, banda galben-portocalie, apoi pe culoarul frunzos al unui vechi drum de TAF, in cele din urma atacam varful Sindilitu printr-o vasta defrisare la ras, clisos-noroioasa, cu frecvente insule de urzici fragede, numai bune pentru prepararea unui vitaminic piure cu lapte (o exceptionala specialitate culinara transilvana).

La ora 12 suntem pe varful Sindilitu, marcat cu o borna topo din beton, ilizibila din pricina muschilor invadanti.
Negurile se ridica ca maiestuoase fuioare albe de pe vai, insirate de la nord spre nord-est-est-sud-est, constituie pentru noi a doua rasplata, deplin meritata.

Vedeam de aici varful Piatra Tisei, Magura Mare, Pietroasa, Frasineasa, Bagneu, Ulmoasa, Tocastru, Plestioare, in urma acestora impresionantul con retezat, cu calota de nea, a varfului Ignis (cu relee ivindu-se dar apoi disparand repede in nori) apoi mult in dreapta, varful Mogosa, celalalt con falnic.
Sub noi, debutul vaii Cutii apoi la sud-est, abia deslusindu-se din pricina gorunetului plouat si intunecat, peretele andezitic al Pietrei Soimului.
De aici zarim si primele case cu ardezie din Nistru apoi, si mai departe spre sud-est, Iricaul obturand Baia Mare.

Superba este imaginea varfului fara nume ramas la nord, de unde tocmai am venit, cu tanar mestecanis intercalat fagetului la fel de tanar, din care se ridica voaluri alb-zdrentaroase, de neguri.

Din nou recurgem la harti si cautam culmea marcata silvic cu doua benzi rosii verticale (plus una privata noua, galben-portocalie) si din nou rugozitatea scoartelor ne induce in eroare.
In prima instanta coboram dupa harta si busola, spre sud.
Dinspre (sud-sud-vest-vest) valea Somesului, valuri dense de neguri invadeaza codrul, vaile si culmile din jur.
Ajungem repede, dupa ce coboram un picior abrupt, intr-o sa larga, cu lacul Nistru si valea Nistrului jos, spre stanga, si un drum de culme, odinioara de carute, apoi de TAF.

Deplasarea devine facila. La un moment dat atentia ne este atrasa de fagi si stejari cu diametre chiar de peste 1 m, apoi de o mica gradinita imprejmuita, probabil o fosta pepiniera silvica.
Aici apelam din nou la harti dupa care continuam pe culmea parcursa de poteca larga, flexata de la sud spre sud-vest si apoi la vest-nord-vest.

In stanga, departe sub noi, vedem soseaua Baia Mare–Satu Mare apoi, din ce in ce mai aproape, sporadicele casute si pivnite din Cicarlau Vii.
Ne aflam pe Culmea Piclau, intr-o padure matura de stejari. Un sleau de carute, mocirlos si alunecos dupa strasnica aversa, se desprinse in dreapta culmii.
Noi continuam pe culme, dand peste standuri de vanatoare (ca si inainte de-a sui pe varful Sindilitu), apoi de doua hranitori pentru cervide, cu frunzar de stejar, vechi de ani de zile, devenit cuibar pentru soareci si parsi (proba irefutabila a grijii vanatorilor fata de bietele cervide).

Coboram spre vest-nord-vest versantul abrupt. La dreapta apare sleaul de carute si fiindca trecuse de ora 13 decidem sa facem un scurt popas intr-un luminis drapat cu priboi (saschiu-Vinca minor) verzi-cerati.
Sub noi, la stanga, se deslusesc viile si casutele din Cicarlau Vii, in fata, cu alura de magura vulcanica, varful Piclau ai carui versanti sud-vest-vest sunt acaparati de paralele parcele cultivate cu vii.

Cerul devine plumburiu si nici nu apucam sa ne scoatem merindele ca incepe sa picure, apoi sa ploua din ce in ce mai vartos, obligandu-ne s-o stergem din loc.
Urmeaza o anevoioasa coborare prin sleaul mocirlos si alunecos de carute. Ajungem la est de varful Piclau, intr-o poienita inseuata, de jur imprejur inconjurata de uriase tufe de loza (Salix caprea) bogat invadate de miile de matisori aurii, dulceag parfumati.
Pare ca am ajuns dintr-o data in Paradis dar ploaia mocaneasca ne submina si anihileaza orice tentativa de reverie si incantare in fata acestui spectacol al primaverii completat cu zecile, poate sutele, de galben-pal diademe ale primulelor ce invioreaza pajistea terna de la poalele nucilor, prunilor si merilor scapatati.

Ne lasam de-acum condusi de meandrele drumeagului, cea junge sub Piclau, admirandu-i o fotogenica magura stancoasa ceva mai vestica, cu cruce, la stanga, aliniate la liziera huciului des, apar patru gospodarii ale stravechilor viticultori precedate de alte cateva tufe de loza, imense, aurii buchete dedicate parca de zei, sau mama Natura, femeilor, de ziua lor internationala.
Urmeaza o bifurcatie, drumul continuand la stanga spre alte gospodarii viticole stravechi, unele mai noi, o poteca scurtand la dreapta.
De aici apar casutele de vacanta, pitite ingenios in funduri de paraie, inconjurate de huci.
De remarcat faptul ca aproape fiecare magurice are-n crestet o rastignire sau cruce, drept pavaza ocrotitoare si simbol al credintei localnicilor evlaviosi.

Nu peste mult trecem prin curtea unui fost mic conac grofesc strajuit de un solitar, superb, molid, constatand inca o data inclinatia romanului spre devastare si distrugere, ferestrele acestuia fiind riguros sparte de pietrele teribilist-imbecil azvarlite de niste cretini iresponsabili.
Dam de un drum frumos pietruit, cu o casa de vacanta, gradina de legume si vie noua in dreapta, la stanga o pitoreasca gospodarie traditionala, cu casa lunga si scunda, prispa ingusta sutinuta de stalpi de stejar si in fata o sura cu grajd, binisor conservata, din pacate pustie.

Ploaia se inteteste tot mai tare, suntem de mult uzi leoarca si mai avem de mers pana la masina circa 3-3,5 km.
O turma de mioare cu miei cruzi paste in pajistea din stanga, dincolo de care vedem cureaua soselei nationale ce duce spre Seini.

Casele vechi, pitoresti, alterneaza cu cele noi, majoritatea cu mult bun gust arhitectonic, drumul pietruit se largeste, mai apoi facand loc soselei largi si asfaltata, cu rigole largi, betonate, pentru colectarea pluvialului. Era imposibil sa nu remarci si aici aerisirea, ordinea, curatenia si spiritul gospodaresc al celor din Cicarlau.

La ora 15, dupa un parcus de 7 ore, din care vreo 5 prin ploaie, ne incheiem acest circuit in premiera pentru noi, fericiti ca, din start, am avut inspiratia surprinderii vestitorilor primaverii.
Primavara 2008 este cu siguranta in plina desfasurare, poate mai grabita cu 30-45 zile decat de obicei, dar ce mai este normal in lumea aceasta teribil bulversata ?!