![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
Iubitorii artei, ai culturii si muzicii au avut parte de o seara de neuitat in Baia Mare. Sala mare a Teatrului Municipal Baia Mare a fost gazda unui eveniment cu totul si cu totul special. Unul dintre cei mai apreciati si cunoscuti romani din domeniul cultural, Ioan Holender, a povestit despre viata sa, despre importanta culturii, dar si despre drumul pe care l-a parcurs el de la stadiul de muncitor necalificat, la cel de director al Operei din Viena.
Evenimentul a fost organizat de catre primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, acesta fiind si cel care a insistat ca maestrul Holender sa vina in Baia Mare. Timp de doua ore, cateva sute de baimareni au aflat lucruri inedite despre viata celui mai longeviv director al Operei din Viena.
Peste 300 de baimareni au participat miercuri seara, 9 octombrie, la „Dialoguri Culturale“, eveniment ce se doreste a fi o conversatie intre baimareni si diferite personalitati marcante ale Romaniei. Aflat pentru prima data in Baia Mare, Ioan Holender s-a declarat impresionat de valorile artistice ale municipiului, dar si de proiectele de viitor. Evenimentul va aduce in viitor in fata baimarenilor oameni marcanti, care au fost adevarati ambasadori ai Romaniei peste hotare, de la care baimarenii au ce invata.
„Este un prim pas pe care il facem din cel putin doua perspective. Facem un prim pas in ceea ce inseamna proiect al nostru pentru a dinamiza viata culturala a orasului, dar mai facem inca un pas astazi, un prim pas in a invita personalitati de la care sa invatam, de la care sa primim exemplul, de la care sa primim intr-un fel lumina, in ceea ce inseamna drum pe care-l avem noi ca si comunitate de parcurs si astfel de evenimente vom avea in mod constant, pentru ca eu cred ca astfel de oameni innobileaza comunitatea, aduc intr-un fel emotie si lumina comunitatii. Mi-as dori foarte mult, pentru ca vorbeam despre proiectele pe care le avem, ca sa ni le binecuvanteze intr-un oarecare fel, prin experienta pe care domnia sa o are, pentru ca avem de facut o filarmonica si e o dorinta mare si-a mea si a dumneavoastra sa avem o filarmonica si avem nevoie de sfatul domniei sale. Vreau sa avem o Academie de Arte, asta pentru a da intr-un fel curaj celor tineri, si pentru a duce pentru orasul nostru prestigiu, pentru a face din Baia Mare un adevarat oras universitar intr-un domeniu in care nu putem sa spunem ca excelam, dar avem cateva puncte forte, cateva puncte cheie“, a aratat primarul Catalin Chereches.
In aplauzele publicului, Ioan Holender si-a inceput povestea cu primele amintiri legate de orasul sau natal. El si-a exprimat dragostea fata de Timisoara, dar si de Romania, de unde Holender a fost nevoit sa plece, desi nu si-a dorit acest lucru. „Nici prin gand si nici prin vis nu mi-a trecut, cand am fost nevoit sa plec din Romania, si eu n-am plecat de voie, am plecat de nevoie, eu n-am plecat ca sa-mi fac o cariera, eu am plecat ca sa supravietuiesc si ca sa exist. Si sunt de parere ca in general oamenii se nasc ca sa traiasca, nu ca sa devina eroi“, a povestit Ioan Holender.
Ioan Holender a recunoscut ca opera este cea care i-a salvat viata. A citit nenumarate carti, s-a documentat constant, iar muzica a aparut in viata sa la momentul oportun. „Am invatat cu patima, cu bucurie si cu frica, dar mai mult cu frica caderii si cu frica nereusitei la examen in regimul acela foarte sever, plin de toate ororile care s-au intamplat in anii ’50. Dar teatrul, opera din Timisoara, concertele Orchestrei Filarmonice m-au atras si-au fost o lumina, o raza de speranta in timpurile acelea intunecate“, a povestit Ioan Holender.
Opera si teatrul fac parte si in acest moment din viata fostului director al Operei din Viena. In ceea ce priveste opera, despre care Ioan Holender spune ca poate fi “destul de curioasa” pentru cineva neavizat, maestrul a aratat ca nimic nu o poate inlocui in viata sa.
„Modul de-a talmaci vorbe, sentimente, idei – in tot ce putem vorbi – in loc sa se vorbeasca, se canta. In fond, e o arta destul de curioasa, unii o considera chiar stupida, pai de ce sa canti daca ti-e foame, daca mori, daca suferi, daca iubesti, dar prin cantat, prin muzica, talmacirea a tot ce vrei sa exprimi este mai directa patrunde in sufletul oamenilor, chiar daca nu intelegi cuvintele“, a mai spus maestrul Holender.
Tot in cadrul evenimentului de miercuri, pentru a ilustra frumusetea operei si a muzicii, pe scena din Baia Mare au fost invitate sa canta sopranele Barbara Balazs si Cristina Bodea. Alaturi de ele au urcat pe scena pianistul Lucian Dusa, iar momentele au fost gustate la maxim de public, dar si de maestrul Holender.
Dialogul lui Ioan Holender cu baimarenii a fost unul deschis, in care fiecare intrebare si-a gasit raspunsul. S-a vorbit despre pasiunile maestrului, despre viata sa, dar si despre succesul pe care l-a avut de-a lungul anilor. Cu toate acestea, Holender a pastrat secretul despre anumite aspecte ale vietii sale, pe care maramuresenii le vor putea descoperi in cele doua carti lansate aseara, cu ocazia evenimentului „Dialoguri Culturale“.
Maestrul a dorit sa-si arate si aprecierea fata de primarul Catalin Chereches si a spus ca, desi nu a mai fost niciodata in Baia Mare, a fost placut impresionat de oras. „Mi s-a transmis prin fosta mea eleva de la Iasi, Mihaela Panainte, ca am o invitatie la Baia Mare, lansare de carte si pentru a schimba niste cuvinte cu cei care sunt interesati in Baia Mare, asa cum am mai facut-o si in alte orase din Romania. Dar, prin aceste insistente, nu exagerate, dar si figura asta cherechesiana m-a atras aici. In fine, am venit si acum chiar ca sunt absolut surprins si impresionat“, a spus maestrul Holender.
Evenimentul s-a incheiat in ovatiile publicului si cu rugamintea edilului baimarean ca Ioan Holender sa ajute municipalitatea sa deschida Filarmonica din Baia Mare. „Cred ca domnia sa are intr-un fel puterea sa inspire pe cei care trebuie sa fie inspirati. Vreau sa ii lansez inca o data invitatia, si o sa o fac si intr-un mod oficial, sa ne sprijine in demersul nostru de a infiinta Filarmonica intr-un mod modern institutional, dar si Academia de Arte. Nu stiu cat de recunoscatori vor fi cei de la Bucuresti pentru ceea ce faceti pentru Romania, prin Festivalul Enescu, nu stiu cat de recunoscatori va vor fi cei de la Timisoara pentru tot prestigiul care l-ati adus, dar Baia Mare cu siguranta va va fi recunoscatoare si poate, la un moment dat, aceasta institutie pe care noi o sa o cream, Academia de Arte, va avea si un nume. Asadar, vom avea o invitatie oficiala pe care o sa v-o lansam pentru a veni cu toata experienta dumneavoastra alaturi de noi“, a spus primarul Chereches.
„Dialoguri Culturale“ s-a dovedit a fi un real succes, publicul fiind cel care la sfarsit a tinut sa arate ca un eveniment de acest gen este binevenit. „Deosebit din toate punctele de vedere. Cu siguranta ca astfel de evenimente merita repetate si cat mai des sa fie“, a spus profesorul universitar Nicolae Felecan.
„A fost o seara, zic eu, de pomina, care ne-a umplut inimile de bucurie, o bucurie spirituala de care avem foarte mare nevoie, intr-o lume in care bucuriile se imputineaza, mai cu seama la o anumita varsta. Foarte interesante si demne de luat in seama“, a declarat una dintre spectatoare.
Evenimentul de miercuri a fost doar un prim pas dintr-un sir mai lung de intalniri cu oameni de prestigiu, pe care primarul Chereches vrea sa le organizeze in Baia Mare. Edilul a aratat ca evenimente similare se vor organiza cel putin o data pe luna, iar ca invitati vor veni oameni de prestigiu din toate domeniile.
Un material amplu despre acest eveniment va putea fi urmarit la Televiziunea eMaramures sambata, 12 octombrie, incepand cu ora 18:00, respectiv duminica, 13 octombrie, de la ora 17:00.
Sursa: Cosmin Carp