Luna-n descrestere, cu un auriu halou in jur prevestind schimbarea vremii si sosirea averselor in nord-vest.
Plecam de-abia la 8 (dupa ora de vara schimbata peste noapte) spre dealul Mesteacan, urmand soseaua Baia Mare-Dej dupa ce, initial, ne-am intalnit cu o parte din trupa largita (speologi de la Clubul Montana, studenti si dascali de la Universitatea de Nord Baia Mare) in fata Muzeului de Mineralogie.
Fresca pe tavanul bisericii Poienita, Salaj – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi GALERIA FOTO (click aici…)
Asteptam o vreme pe varful Mesteacanului inevitabilii intarziati, apoi incepem sa coboram serpentinele spre intersectia cu drumul ce-o ia la dreapta, in avalul Somesului, catre Rastoci.
Avem in fata Magura acaparata de mesteceni tineri, plopi albi si fagi, deasupra ei si spre stanga, Francenii Boiului (inceputul).
Parcam vizavi de motelul-restaurant aflat de cativa ani in constructie.
In timp ce coboram spre parcare, presedintele Clubului de Speologie Montana, colegul nostru de ture Mitica Istvan, ne indica la stanga, pe la obarsia unei vai scurse spre est-sud-est, locatia unei pesteri, o alta ceva mai aproape de stanga drumului, una cu peste 500 m dezvoltare in dreapta, spre pitoreasca exploatare de calcare eocene Rastoci.
Ne luam rucsacii si pornim prin stanga motelului. Dam de o prima mare dolina, urmam un drum de carute inierbat si trecem printre holde cultivate cu grau de toamna.
Patru berze cautand melci ne incantara cu alura lor tantosa, indepartandu-se circumspecte. Gaite galcevitoare, mai apoi pitigoi zglobii, isi iau zborul in liziera codrului de fagi si carpeni.
La stanga se contureaza un valcel cu doline acaparate de paducel, porumbele si spini, in latura sa sudica se contureaza cursul unui parau (cu aspect de sant putin adanc, ingust).
O luam in amontele acestuia si dam de un drum de carute ce ne scoate deasupra paduricii, pe un platou cu foste holde.
La stanga se contureaza valcelul cu numeroase doline-n linie, invadate de aceiasi arbusti deosebit de agresivi, intepatori, iar pe la poale si albia efemer umeda, colonii de spanzi, primule, albastrele, viorele, brebenei albi si ciclamen, flori ale Pastelui, mierea ursului.
La ora 10,15 (dimineata) poposim la nici 30 m vest de intrarea in dolina ce ascunde strategic, dincolo de un aparent inexpugnabil brau tepos de arbusti, accesul in pestera Magurici.
Dintr-un rucsac apare in curand si o harta a pesterii, traseul galeriilor, infundibulilor, salilor mari, locatia coloniilor de lilieci (cica apartinand a trei specii diferite), spatiul de imperechere al acestora si cresa.
Formatiunea carstica (pestera Magurici) este dezvoltata in calcare eocene prin adancirea nivelului de baza, adica nu era vorba de o dezvoltare intr-o diaclaza de sorginte tectonica, asa cum crezusera unii.
Deasupra pesterii sunt doline, in stanga ei o afunda dolina, sub ea, o veritabila vale de doline, unele cu foarte inguste sorburi efemere, nu mai largi de 18-25 cm, in jur exuberane flori de primavara.
Luam micul dejun, abia apoi ne echipam cu combinezoane, pregatim frontalele, lampile cu carbid, castile de protectie, aparatura foto, camera video… cei dotati cu asa ceva.
Curios si ca sa-mi fac o prima impresie, investighez primul accesul in palnia lutos-alunecoasa spre vest a dolinei impanzite de flori.
Admir portalul amintind de un modest abri, cu apa siroind din tavan peste grohotele acoperite cu muschi si mazga alunecoasa, imediat ivindu-se fisura verticala, nu mai larga de 60-70 cm, cu orizontale urme de dizolvare din tavan spre pardoseaua cu grohote.
Avansez cativa metri in galeria din ce in ce mai inalta si ingusta, apoi ies pentru a fi consiliat de catre Mihai T. si Toni Minghiras.
O prima echipa porneste in aventura (re)descoperirii partiale a celor peste 500 m galerii mult anterior cartate.
Gandul ca imediat dupa intrare si un parcurs sinuos, usor descendent, urmeaza un pasaj vertical de circa – 4 m, depasibil prin descatarare in ramonaj, cu sau fara asigurare cu o coarda si scarite de electron, cu treptele foarte rare, plasate la aproximativ 70-80 cm unele de altele, lipsa minimei mele pregatiri speo-alpine, imi da ceva emotii.
Asistat de Toni Minghiras, experimentatul speolog, un vechi si deosebit de agreabil amic, ma incumet sa intru, incurcat de aparatul foto si trepiedul atarnat de gat, blocandu-se adesea in peretii apropiati si rugosi datorita dizolvarilor, ulterior a depunerilor parietale de calcita.
Ce mult pot insemna doar – 4m atunci cand nu stii unde, pe ce, calci, ce profil are planseul si continuarea galeriei!
Nu, nu-mi era frica, asta datorita monitorizarii lui Toni, dar nici nu eram in deplinatatea largului meu.
Surpriza vine in curand, acolo unde un bolovan cade din tavan se blocheaza-n pana peretilor, la doar cam 60 cm de planseu, obligandu-ma la pasajul culcat pe spate si cu picioarele-n fata.
Dupa cativa metri urmeaza un pasaj aproape similar, ceva mai inalt insa si depasibil in patru labe, de-a busilea.
Pe urma profilul galeriei inguste, sinuoase, permite deplasarea in picioare, cu impusele, ciudate, contorsionari ale corpului pentru a evita protuberantele.
Ajungem la o raspantie de unde se poate sui intr-o galerie fosila etajata, cresa liliecilor dar noi preferam sa nu-i deranjam.
Continuam la stanga, pe galeria principala care se largeste putin si capata, pentru o scurta portiune, aspectul profilului semicircular al unei galerii de mina.
Pe pereti apar primii lilieci, premiera absoluta pentru mine intr-o caverna carstica.
Aerul tradeaza prezenta amoniacului degajat din tot mai consistentele depozite de guano aflate pe branele inguste, dar mai ales pe planseu.
Galeria ia o tenta ascendenta si cu planseul lutos-argilos plin de guano apoi profilul redevine acela al unei inguste si deosebit de inalte, fisuri.
Tavanul de-abia este vizibil pe alocuri.
Liliecii solitari, cate doi, unul in carca altuia, sau adunati in colonii de 8-15-25, sau chiar cateva sute de exemplare fosninde, incep sa se dezmorteasca, agite si imediat sa falfaie straniu din aripi, aparand si disparand draculian din flash-urile frontalelor sau blitzurilor.
De aici incolo se mai poate avansa circa 10-15 m prin galerie, pe urma aceasta devine foarte ingusta, impunand strategii profesioniste de catarare pentru depasire si accederea in marile caverne.
Consider ca de-aici incolo nu merita sa-mi stresez ghidul, extrem de rabdator, si dupa ce admir pe indelete tavanul, bolovanii desprinsi si infipti in pana peretilor, ulterior suferind multimilenar efectele de dizolvare si modelare ale apelor prelinse, o iau o spre inafara.
De mentionat ca doar in cateva locuri pasajul in sens invers a doua persoane e permis de ingustimea si profilul galeriei.
La ora 12 redescopar caldura si stralucirea soarelui, aerul dulceag, poate si datorita miilor de flori ce impanzesc dolina, deasupra portalului.
Nu peste multa vreme, impreuna cu o parte din speologii de la Montana, plec spre Poienita (pe soseaua Mesteacan–Rastoci–Letca–Cuciulat–Jibou).
Din comuna Babeni deviem spre vest-nord-vest, suim pe drumul alb, pietruit cu calcare si opri, la casa parohului ortodox Ioan Cardos, o mai veche, exceptionala cunostinta pentru mine si Mitica Istvan.
Acesta abia-si terminase duminical-liturgicele obligatii si doreste sa le faca o vizita parintilor sai din Cristoltel, impreuna cu doamna preoteasa, asadar picasem cam neinspirat.
Ii inmanez (precum altadata) un pachet consistent de Rt-uri turistice, preponderent salajene 2008, dupa care incep sa-i relatez scopul vizitei neanuntate: un tipograf din Poienita, stabilit in Baia Mare, ii povestise unui jurnalist, membru al Clubului de Speologie Montana, despre o gaura, nu mai larga de un lat de palma, prin care sufla un curent subteran de aer.
Aceasta se gaseste in culmea calcaroasa aflata la vest-nord-vest de Poienita (si care debuteaza-n malul drept al Somesului cu dealul Rakoczy / Piscuiul Ronei, continuand spre Ciocmani–Poienita–Piatra Cozlei–Prisnelu Valisoarei–Prisnelu Varaiului–Cornu Plesii si, dincolo de Mesteacan, prin Boiu Mare pana la Vima Mica, ascunzand doline, ponoare iar in subsol o multitudine de pesteri si avenuri).
Parintele Ioan Cardos, multumita caruia descoperisem prin august 2005, alaturi de Mihai G., monumentele naturii de sorginte peisagistica Mosul si Baba (martori de eoroziune din conglomerate gresoase grosiere), nu are cunostinta de asa ceva dar promite sa ne ajute sa aflam cele trebnice de la mai varstnici.
Mai intai, amabil, ne invita sa-i vizitam bisericuta de lemn, monument istoric din sec. XVIII, cu splendide fresce, mai ales pe tavanul semicircular boltit, din lemn, unele destul de bine conservate, dar si fresce noi, pictate de el insusi, apoi catapeteasma sculptata de haruitul slujitor al lui Dumnezeu, precum usa pronaosului, ramele icoanelor sfinte etc.
De-aceasta data nu mai intram in casa parohiala, un veritabil mic muzeu de sculptura in basorelief, mobilier sculptat, tablouri de inspiratie biblica etc.
Colegii care se gasesc pentru intaia oara aici, dar nu doar ei, sunt de-a dreptul coplesiti de aceste bijuterii istoric-ecumenic-artistice.
Urmeaza suita interogarii catorva varstnici, de la brigadierul silvic la oameni simpli, cunoscatori ai toponimiilor ancestrale dar care nu au auzit de o gaura prin care sa sufle vantul.
Pe cand sa ne despartim de preot in fata unei carciumi, doi fideli adepti ai lui Bachus, auzind de toponimiile Fantana Fagului si Hanusa, apropiate de ipotetica gaura cu vant, dau semne de dumirire iar unul ne insoteste acolo.
Suim pana-n culme, urmam drumul spre linia de inalta tensiune ce vine de la Surduc–Tihau, adica pe traseul comun spre Mosul si Baba apoi oprim.
Incepe sa picure si sa bata vantul.
Din pacate splendidele panorame de aici, spre imensa anaconda argintie a Somesului, de la valea Lesului spre Lozna, Stanu Clitului, Ciocmani, Surduc, Varai, Jibou, Somes Odorhei, Benesat, respectiv pe malul geografic drept, de la Somes Guruslau spre Tranis si Vadurele, mai departe spre Napradea, Cheud si Dealul Mare, varful Morii din Muntii Ticaului, sunt foarte cetoase.
O luam spre sud-est, pe culmea calcarelor eocene cu destul de putine fosile, indeosebi lamelibranhiate si admiram straturile verticalizate aproape, palcurile de toporasi.
Din saua strabatuta de un drum pastoral continuam la stanga culmii aride, depasim cu circa 100 m izvorul Fantana Fagului, ajungem in locatia Hanusa unde speologii incep sa caute posibile cavitatii intre calcarele puternic tectonizate.
Dislocand bolovani, dam peste o fisura. Testam cu flacara existenta unui curent de aer, descoperim ceva ce nu ni se parea deloc concludent si cu atat mai putin interesant, promitator, dar nici dezolati de constatare, zona, peisagistic vorbind, este una splendida si caracteristica Podisului Somesan. Spre vest vedem Mosul si Baba rasarind din faget.
Ne incheiem proiectele pentru aceasta fasta zi si, printre rarele picaturi de ploaie o luam inapoi spre Poienita, multumindu-i betivanului, nespus de amabil si cunoscator de toponimii, continuam spre pestera Magurici.
Grosul trupei nu terminase prospectarile in scop de management a ariei naturale, motiv pentru care ne luam ramas bun si plecam spre casa dupa ora 17.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
