Pe 20 mai 1990, românii au mers la primele alegeri libere după căderea comunismului. A fost numită „Duminica Orbului”, pentru că mulți au votat cu ochii închiși, din frică, din obișnuință sau pentru că nu știau ce înseamnă, cu adevărat, democrația.
Dezbaterea Rațiu–Iliescu era un duel între viziuni fundamentale despre democrație: una venită din exilul occidental, cultivată în libertate, și alta născută din structuri rigide, cu reflexe autoritare. Rațiu vorbea despre stat de drept, responsabilitate, piețe libere și drepturi individuale. Iliescu despre liniște, stabilitate și un soi de tranziție pe cât de vagă, pe atât de controlată.
În 2025, când îi vedem în confruntare pe Nicușor Dan și George Simion, avem de-a face cu o ciocnire între două forme radical diferite de a înțelege statul, orașul și România. Nicușor Dan vine cu logica urbanistului, a celui care a construit o alternativă civică în ciuda sistemului. Simion aduce spectacolul retoricii populiste, fluturând steagul național într-o formă de protest permanent, dar cu soluții adesea vagi sau sau de marketing.
Dezbaterea de acum nu mai e despre alegerea între Est și Vest, ci despre alegerea între construcție rațională și zgomot naționalist. De la idei, planuri, teorii de viață și definiri ale democrației — cum am avut în 1990 — la o dezbatere în care „disparitățile dispar”, dar și diferențele de substanță devin tot mai vizibile pentru cei care privesc atent.
Poate că tocmai asta este miza: nu doar cine va convinge, ci cine va înțelege. Sperăm ca alegerile ce vin să fie o „duminică a celor care văd bine”. A celor care aleg nu doar cu inima, ci și cu mintea. Cu grijă, cu logică, cu responsabilitate.