Vezi VIDEO
Cele peste 200 de guri de mina din Maramures sunt departe de a fi inchise. Reprezentantii Prefecturii ii acuza pe administratorii acestora ca “intocmesc proiecte din birou”, care nu au niciun rezultat. De cealalta parte, reprezentantii Conversmin vin cu promisiuni, bazandu-se pe fondurile insemnate alocate in acest an pentru inchiderea, securizarea si conservarea minelor.
Maramuresul mai are de asteptat pana sa raporteze inchiderea si securizarea celor peste 200 de guri de mina din judet. Desi conducerile companiilor Remin si Conversmin spun ca masurile luate pana acum au dus la ecologizarea minelor, amenzile de la Apele Romane curg ca pe banda. In plus, nici reprezentantii Prefecturii nu sunt multumiti de proiectele “elaborate din birou”, fara o documentare temeinica pe teren.
“Eu nu stiu, dumneavoastra, din birou, ce lucrari ati facut si pe ce baza faceti proiecte? Rugamintea mea este sa vedem daca intr-adevar pe aceste lucrari se fac proiecte sau se fac numai de dragul de a se face proiecte?”, le-a reprosat subprefectul Gyongyike Bondi reprezentantilor Conversmin si Remin.
Reprezentantii Conversmin au explicat ca in perimetrele miniere se lucreaza incontinuu, fondurile alocate acestei activitati fiind chiar mai mari decat anul trecut. “In Maramures, avem alocate anul acesta fonduri pentru lucrari importante. Avem pentru conservare 7,5 milioane de lei, pentru partea de proiectare 615.000 de lei si pentru inchidere si ecologizare 32,2 milioane lei”, a precizat directorul general al Conversmin, Sorin Copaiescu.
Lucrarile finantate de la bugetul de stat, prin Ministerul Economiei, se executa prin compania de stat Remin, insa amenzile curg din partea altei institutii a statului, Directiei Apele Romane, fapt ce creeaza nemultumiri in randul celor de la Remin.
“Incercam sa epuram acele ape din mina, insa este deja a treia sau a patra luna cand primim penalitati, care cresc de la luna la luna, ajungand acum la 200 de miliarde (n.r. de lei vechi). Suntem constienti ca nu putem face destul, dar nu este normal sa incercam sa facem totul si sa ne trezim cu aceste amenzi”, a reclamat directorul Remin, Ovidiu Galca.
Din aceasta disputa, unicul lucru palpabil a fost… tot o promisiune. In primul trimestru al anului viitor, in Maramures va ajunge o statie de epurare mobila care va ajuta la ecologizarea perimetrelor miniere.
Sursa: Calin Dragomir