Cu ocazia comemorarii a 50 de ani de la moartea cantaretei Edith Piaf, trecuta in nefiinta pe 10 octombrie 1963, o biografie foarte bine documentata, aparuta in cursul acestei saptamani in Franta, isi propune sa puna capat mistificarilor ce inconjoara viata artistei, pentru a face sa straluceasca mai puternic acest „mit francez”.
„De ce s-a inventat atat de mult, s-a exagerat in legatura cu Piaf?”, se intreaba Robert Belleret, citat de AFP, in introducerea lucrarii sale „Piaf, un mythe francais”. Fost ziarist la Le Monde si autor al unei biografii de referinta a cantaretului Leo Ferre, autorul a efectuat verificari laborioase, bazandu-se indeosebi pe circa o suta de scrisori adresate de Piaf confidentului ei, Jacques Bourgeat, ramase neexploatate pana astazi. In circa 700 de pagini, autorul desfiinteaza unele din cele mai rezistente legende din jurul artistei. Minciuni si jumatati de adevar vehiculate de anturajul ei, unele fiind chiar incurajate de Piaf pentru a-si „autoalimenta mitul”, arata autorul.
Astfel, contrar a ceea ce a afirmat mereu, Edith Gassion nu s-a nascut pe strada, pe 19 decembrie 1915, ci la spitalul Tenon din arondismentul parizian 20. Fiica a unei cantarete si a unui contorsionist, ea a fost incredintata spre crestere bunicilor, dar nu a fost hranita cu vin rosu si nici oarba in copilarie. Autorul se indoieste si de afirmatiile lui Piaf, conform carora ea le-ar fi transmis acte false prizonierilor in timpul vizitelor in lagarele germane, in cel de-al Doilea Razboi Mondial. El evoca mai degraba o cantareata dezinvolta, fara constiinta politica, ce nu ezita sa se mute in 1942 intr-un bordel „bine incalzit”, la doi pasi de sediul Gestapoului.
Belleret mentioneaza si viata amoroasa a unui „Don Juan feminin”, „spargatoare de casnicii”, printre partenerii ei numarandu-se Marcel Cerdan, Yves Montand, Georges Moustaki, Eddie Constantine.
Cartea nu trece cu vederea partile intunecate (capriciile, dependentele, meschinariile) si, chiar daca desfiinteaza mitul personajului, ii face totusi dreptate, prezentand extraordinara forta de munca si multiplele talente ale cantaretei. Magnetismul pe scena este evocat cu ajutorul criticilor din acea epoca, iar autorul incearca sa aduca in prim plan si alte aspecte ale artistei, mai putin cunoscute: datorita calitatilor ei de autor, a scris aproape 90 de cantece, printre care „La vie en rose” si „L’Hymne a l’amour”.
Sursa: Agerpres
– Servicii de creare site web
