Rt 52 din 1 noiembrie 2009 -cu E.,D. Pascu, A. Stefanoiu, Brena si eu
Cu aproximativ o saptamana in urma, intr-o fantastica zi de toamna insorita, dar bantuita de fotogenice neguri, am batut defileul Lapusului in zona Peteritei, adica pe malul geografic stang. Inca de atunci, am admirat Groapele si meandrele Raului de pe Custura Vimei si, ulterior, de pe promontoriul stancos afund invaginat la Gropita, de la S catre N, in cea dintai bucla-n U a Lapusului. In acel moment, am visat sa reeditam traseele din anii trecuti efectuate primavara, la infloritul primulelor, branduselor sau florilor liliachii de spanz, ori toamna, la vremea poleirii mestecenilor si inflacararii fagilor, ciresilor si perilor salbatici, in paradisul Groapelor lapusene.
Poteca – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi galeria foto (click aici…)
accuweather.com a anuntat vineri vreme insorita pentru cea dintai zi a lunii noiembrie, dar si temperaturi de -4, -6 grade Celsius, motiv pentru care am incropit mental un circuit peisagistic de vis ( Baia Mare – dealul Pietris – Targu Lapus – Razoare – Groape – Ochiul Gropitei – Preluca Veche – Copalnic Manastur – Baia Mare). Sambata n-am mai consultat prognoza meteo, dar am auzit la radio ca frigul se va accentua si va aparea treptat nebulozitatea. OK-ul l-am primit de la ortaci abia sambata dupa-amiaza, iar deplasarea aveam s-o facem duminica dimineata, de la ora 7.
„Acompaniati” de un cer bacovian…
Ger. Bruma. Cer acoperit. Nici urma de fastuosul rasarit imaginat, cu toate acestea frumosul s-a materializat imediat, dupa ce am lasat in dreapta terasele cu pomarii ale Grosiului, iar la stanga codrul de carpinis matur, in care frunzisul gros, auriu, a drapat, precum un splendid covor policrom solul. As fi oprit pentru a-l nemuri… dar…lumina nu ne dadea voie.
Cenusiul, ternul, argintiul brumei groase ne-au acompaniat, doar in momentul in care am traversat culmea dealului dintre Carbunari spre Berinta cerul a parut ca se sparge in sute de cioburi sur-negricioase, treptat, subtil brodate cu anemice irizatii de raze ale soarelui care se „straduia” sa rasara.
Trecand de Rusor spre Cernesti, harbul ciobit al discului solar incandescent a parut pur si simplu ca ne sfideaza pret de-o clipa, aratandu-se deasupra Magureniului si a Culmii Preluca, motiv pentru care ne-am pus mari sperante in urmatorul sfert de ceas, in care am fi putut depasi cumpana apelor dealului Pietris pentru a descinde in Tara Lapusului.
Negurile albe, dense si laptos plutinde de deasupra Borcutului, Cufoi, Targului Lapus, Razoarelor din urma cu o saptamana au disparut. Cele de azi erau „nefotogenice”, obturante, insipide si de-a dreptul sfidatoare.
Doar trecand de fostul aeroport utilitar, azi sediul unei fabrici de mobilier, pe Valea Cufoi si inspre Borcut negurile abia lasau vederii fantomaticele siluete efemere ale frasinilor si stejarilor, an de an hacuiti de ramurile devenite frunzare pentru oi si capre sau contururile vagi ale caselor si gospodariilor. Peisajul ne stimula imaginatia si setea insatiabila de frumos.
Targu Lapus chiar s-a dovedit a fi un pol al frigului umed si al ceturilor matinale maramuresene. Prin urmare, din nou ni s-a parut ostil traversandu-l. Am oprit la intrarea catre Razoare, la pragurile Raului, acum aburinde din pricina gerului, realizandu-ne cea dintai repriza de shooting chiar din talvegul stancos al Lapusului ce-si arata coltii stirbi, ititi dintre imputinatele-i ape.
Cerul parea dramatic de-a dreptul, norii semanand cu niste legionare cohorte intunecate ce au invadat bolta. Nici vorba de soare cu irizatii magice…Pana si fumurile lenese ridicate din hornurile caselor pareau terne si lipsite de vlaga.
O vreme neguroasa, prielnica…braconajului
Am cotit la dreapta, am intrat apoi in Razoare pe ingusta, dar excelenta, curea asfaltica multisinuoasa, iar privirile ne-au fost atrase de cateva case noi aflate in constructie, bietajate, cu parterul zidit si etajul svelt, armonios, integral din barne de lemn, cu traditionale, frumoase decoratiuni.
Un drum o lua la dreapta, spre muribunda E .M. Feromangan Razoare, dar noi o tineam inainte pe asfaltata ulita-ngusta, incetinind nitel in dreptul bisericii de lemn, monument istoric cu hramul Sfantu Dumitru. De-ar fi fost lumina ar fi meritat sa-i nemurim armoniile, asa insa…
Am iesit din sat, lasand la dreapta stancariile dolomitice, minele si micutele halde ale fostelor galerii, in care s-a exploatat bentonita, dealurile aride intens spalate de torente nebune, avand la stanga relativ ingusta lunca a Lapusului strajuita de salcii monumentale.
Drumul suia alert la inceput. Am oprit pe o terasa pentru a admira la stanga raul, cu flexiunile sale ample, in care scremerile chiorului soare nasteau treptat frumoase reflexe cromatice. Cate un corb sageta orizontul. Era liniste, apoi s-a auzit o seaca impuscatura, dovada ca braconierii apreciaza vremile neguroase, altfel pentru majoritatea ostile.
Crampeie timid-azurii de raze ce accentueaza policromia autumnala
La circa 200 m spre V, s-a ivit un stancos, impresionant, promontoriu, ce anunta practic intrarea Lapusului in lungu-i defileu spre Remecioara. L-am abordat per pedes apostolorum, de la N-E spre S-E, prin codrul de fag, gros drapat cu frunzis auriu-ruginiu-roscat.
In final, am coborat cu precautie stancariile dolomitice si, oprindu-ne pe un prag situat la circa 35-45 m deasupra malului geografic drept al raului, de acolo am putut scruta la S, peste coroanele pline de chiciura argintie a noptii sau spre E, acolo unde Lapusul a creat, de-a lungul timpului, o elipsoidal-neregulata si maricica prima insula flancata de salcii.
Gerul musca degetele (manusile mi-au ramas in rucsac, ca si betele de trekking, astfel mi-era aproape imposibil sa reglez aparatul foto si, totodata, riscam o nefericita derapare in apele inghetate ce bolboroseau impresionant undeva sub mine). Nici vorba de soare, cerul era aproape la fel de tenebros, dar treptat s-au ivit crampeie azurii, iar apele raului capatau frumoase irizatii bronz-aurii, magia era intregita de aburii ce pluteau vag deasupra cursului apei.
Am suit promontoriul abrupt pe stancariile alunecos – parsive, apoi picioarele fosneau prin frunzisul gros ce degaja imbatatoare miresme autumnale. Reimbarcati, ne-am continuat deplasarea spre Groape, pe drumul asfaltat si ingust, flancat de policromul huci de foioase, uneori beneficiind de largi perspective ascendente spre dreapta, acolo unde mestecanisurile tinere si frivole erau predominante.
Am traversat modesta dar salbatica vale a Carligatii. Versantul din dreapta a devenit stancos, sistos cristalin, spectaculos. Am trecut de o culme coborand usor spre o vale seaca, dupa care am facut volta mare stanga si am dat de o intersectie in care varianta din drepta, pietruita, suia avantat pe langa o Rastignire spre Fata Groapelor si-n continuare, pe Piciorul Maschii, catre Preluca Veche (pe acolo ne vom intoarce la Baia Mare).
Varianta din stanga, asfaltata apoi pietruita doar, ne-a condus la scoala frumoasa dar inchisa din lipsa de elevi, respectiv la fosta bisericuta seculara de lemn, nefericit restaurata, tencuita si cu cateva fresce cu sfinti pe flancul sudic, in fata cu patru oribili stalpi de beton destinati amenajarii unei viitoare clopotnite.
Poamele abandonate – ofranda pasarilor cerului
Treptat, soarele s-a decis sa-si faca aparitia, oferindu-ne o prima imagine calda a Fetei Groapelor, partial acoperita cu huciul dens, tanar, policrom. Ne-am luat rucsacii, betele si am pornit-o la vale, pe sleaul secular al carutelor. Merii nu au fost despovarati de rod, merele parand niste ciudate globuri pentru brazii de Craciun.
Cotofene, gaite, vrabii, pitigoi au profitat de abundenta de hrana. La stanga, cateva gospodarii bine organizate, mai jos si la dreapta altele doua, pustii. Una din ele, binisor scapatata, era de vanzare ne-a spus badea Ionac Aurel, care l-a recunoscut, incantat, pe ortacul nostru inginer minier Pascu, care-i fusese mare sef pe cand lucrase la IPEG Maramures.
De la badea Aurel si sotia lui am aflat ca valea pe care o aveam de traversat imediat deplasandu-ne spre SV, de fapt un modest parau, se numeste valea Mare, urmatoarea, dincolo de culmea peste care o aveam de suit pe un sleau de carute de-a coasta, e valea Branistei (aceasta curge spre zona estica a Ochiului Gropitei, la stanga dambului P…i ) si-si are obarsia sub Fata Groapelor.
Mai la vest, cu obarsia in extremitatea estica a Prelucii Vechi, sub dealul Paltinu si Piciorul Maschii, e valea Branistei Mari (sau a Vidrei), aceasta afluind de asemenea in malul drept al Lapusului, dupa ce spre final se pravale peste o succesiune de stancarii dolomitice creand cateva frumoase cascade (impresionante la topirea zapezii sau in perioadele cu precipitatii bogate, acum doar o vana susotinda de apa) apoi inconjurand prin dreapta dambul P…i care ramane astfel precum o uriasa capita dolomitica stransa intre cele doua vai gemene, arida spre S, acoperita consistent cu ferigi spre N, cu un abundent si excelent izvor de apa la liziera vestica a fagetului.
Privelistile erau numeroase, variate si inedite, de la merele galbui ori rosii cazute-n frunzisul gros ce aduce unei pointiliste panze, la peretii lipiti cu lut peste hasurile rudelor subtiri de alun si in final spoite-n albastru ultramarin sau in roz si trase cu ruloul in alb-discrete motive florale, apoi sarpantele de dranita, maiestrele imbinari ale grinzilor peretilor, traiectul sleaurilor seculare pentru carute ba chiar si o sprintara veverita ce ne-a tinut din cale pret de cateva minute.
Pe culmea dintre Valea Mare si valea Branistei, alte cateva gospodarii, unele prospere, altele decazute, unele incepute dar abandonate in stadiu destul de avansat, apoi nesfarsitele livezi de pruni, meri, ciresi, peri si nuci, mici spaliere cu vita de vie din soiuri hibride, neculese si lasate drept ofranda pasarilor cerului.
Alaiul de nunta al caprioarelor
Privind inapoi spre Groape, zona SV de sub biserica, ni s-a infatisat un alt impresionant tablou pastoral, intregit de un ciopor de mioare albe imprastiate ca niste zaruri ale hazardului prin livezi. Gardurile electrice sunt in voga in Tara Prelucilor, indaratul lor pascand vite, metisi de Pinzgau de Transilvania, Bruna de Maramures Baltata Romaneasca ori chiar si de Holstein Friza.
In cotetele trainice maiestru imbinate din lodbe groase de stejar, grohaiau molcom godacii rotofei, doi, trei la fiecare casa. Izolarea, accesul, comunicarea si precara fertilitate a solului pareau a fi singurele probleme de-aici, insa asfaltarea caii de acces dinspre Targu Lapus – Razoare, ca si croirea variantei de legatura (practicabila in perioadele fara nea si gheata) spre Preluca Veche – Coplanic Manastur – dealul Corbului (proiect SAPARD) a rezolvat intr-un fel aceste neajunsuri, amatorii de case de vacanta intr-un peisaj de vis neintarziind sa apara.
Poteca descendenta si cu o multime de urme de capriori si cerbi, ne-a condus lejer pe flancul drept al vaii Branistei spre Ochiul Gropitei, dupa ce initial am depasit zona dolomitica stancoasa. Imediat dupa aceea, poteca s-a flexat descendent spre dreapta, luand aspectul unei superbe alei de parc acoperita cu un gros covor fosnitor de frunze.
Am ajuns astfel in poienita presarata cu gramezi de conglomerate gresoase si dolomite, avand la stanga valea Branistea, la dreapta si ceva mai consistenta ca debit valea Branistei Mari, iar spre S, acoperit cu un gros covor de ferigi arse de brume, dambul P…i, pe care l-am suit pentru a putea admira plonjant Ochiul Gropitei.
Din nefericire, soarele nu a invins inca negurile care migrau invaluitoare de la E spre SV-V, acompaniind riguros raul si flancurile acestuia. Policrome frunze pluteau precum niste ireali fluturi deasupra undelor calme si cu strafulgerari argintii-verzui, dar si cu numeroase dantelarii de umbre-ntunecate inspre amonte si repezi, argintii, spre aval, acolo unde un perete dolomitic scurt, nu mai inalt de vreo 3-4 m, tinea o milenara stavila cursului raului.
La un moment dat, linistea desavarsita, subliniata parca de susurul curgerii Lapusului, a fost sparta de un fel de latrat horcait reverberat de ecou si care ne-a surprins. Brena a intrat imediat in alerta, rapunzandu-i neinfricata.. Il stiam foarte bine, auzindu-l odinioara aproape de Piatra Cerbului pe la inmuguritul primaverii. Era strigatul avertizant al unui caprior, nevazut deocamdata.
Ne aflam in finalul boncanitului, iar capriorul a latrat amenintator, protejandu-si astfel mandretea de caprioare din alaiul sau de nunta. Privind de pe dambul P…i spre izvorul din flancul drept al vaii Branistei Mari, in fagetul matur, am remarcat prima data capriorul, abia apoi nalucile brune cu fese albe ale celor doua caprioare care constituiau cioporul, deplasandu-se pe deasupra potecii pescaresti ce duce in aval catre a doua insula si mai apoi la confluenta Raului cu apele imputinate ale cascadei Pisatoarea, de la Piatra Cerbului.
Spectacolul mirific al naturii intinat de… mizerii haiducesti
Am coborat piciorul sudic custuros al dambului P…i, contrariat de faptul ca abia puteam vedea, printre negurile migrande, stanca – belvedere de pe malul geografic stang, adica cea de pe care am fotografiat duminica trecuta, suspendati deasupra neantului amfiteatrul policrom al Groapelor.
Am dat in lunca mica, spurcata de picnicarii pescari cu variate ambalaje de conserve si indeosebi de licori bahice, unele dintre ele partial incinerate pe numeroasele vetre de foc din jur. Sub un fag urias, o masuta, boci de lemn pe post de scaune haiducesti si alte mizerii… Urme de talpi in aluviunile vaii Branistei.
In alt loc, o neasemuita gravura spontana, rezultata prin esicarea malului pe care au aglutinat recent mortii fluturi ai frunzelor policrome. Aproape, Lapusul, aparent nemiscat, cu splendide umbre si pistruii plutindelor frunze.
Ne-am intors in amontele vaii Branistea Mare suind pe crestetul rotunjit si arid al dambului P…i, sperand sa surprindem acum in cu totul alte conditii de lumina Ochiul Gropitei, nereusind decat sa o portretizez pe draga de Brena, maestra in poza, sau pe L. Pascu & A. Stefanoiu, ramasi pe culmea dambului, proiectandu-si minusculele siluete de homunculusi pe bolta cerului azuriu si cu albi, bucalati, nori fotogenici.
Am suit apoi spre biserica Groapelor pe-acolo pe unde am coborat dimineata, din fericire soarele jucandu-se acum cu noi si oferindu-ne prelungi, aproape ireale, umbre, magnifice contre jour-uri. Cocosi pintenogi evoluau ca la parada pe covorul maiestru pensulat din frunzele merilor despuiati de brume.
Ne-am imbarcat si-am demarat spre Fata Groapelor, oprind pentru a surprinde dincolo de valea Carligatii padurea de mesteceni apoi, de sus, de pe culme, o suita de panorame spre Groape, uneori cu un estompat fundal sudic spre Culmea Vimei si Rapa Vimei, dar mai ales spre SE si E, catre vatra gospodariilor din amfiteatrul Groapelor, ulterior spre obarsia vaii Branistei Mari si-a Prelucii Vechi ori catre haldele de bentonita si dolomite din Valea Arinului si Fata Vidrei (pe care coborasem relativ recent cu M.Ghetie intorcandu-ne de la Poarta lui Pintea).
Treptat se innora, dar pitorescul neasemuit al Piciorul Maschii si-apoi panoramele spre Preluca Veche, zona sa S-SV-V, dealul Paltinu, bisericile ortodoxa si greco-catolica, ciresii inflacarati, perii rosii-sangerii, dungile verzi-galben-aurii ale huciurilor flancand vaile, ne-au incantat si ne-au rasplatit deplin prin neasemuirea lor.
Suind spre Culmea Preluca si dealul Florii , A. Stefanoiu a vazut o pisica salbatica amusinand dupa soareci de camp. Cumatra a fost prea vicleana pentru a o suprinde fotografic dar…mestecanisurile, holdele terasate acoperite gros cu feriga, gramezile de clenceri ramurosi, din carpen sau mesteceni, gorunii, azurul celest si calatorinzii nori au fost suficienti pentru a ne motiva inca o data iesirea.
Am coborat dealul Florii, iar spre dealul Manasturului ni s-au oferit alte minunatii peisagistice, de la fagii cu coroane aproape circulare, la vastele panorame spre Ciocotis, Fanate, Cernesti, Rusor, Copalnic Manastur, Laschia, Berinta…
Ultimele volte ale drumului SAPARD spre cimitirul din Coplanic Manastur. Aici asistam inmarmuriti la spectacolul nebun al ciresilor salbatici insangerati sau valuritul versant nordic al Culmii Preluca, pensulat de maestrul demiurg in tonuri cromatice indescriptibile.
Toata minunatia a presupus circa 100 km parcursi in doar sase ceasuri de desfatare autumnala deplina. A urmat o alta, resemnata, incantare oferita de traditionala Luminatie specific ardeleneasca.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
