Daca nu ar fi existat viata pe Pamant, planeta noastra ar fi putut sa nu aiba mase continentale, ajungand sa fie o planeta acoperita aproape in intregime de apa, conform unui nou studiu ale carui concluzii sunt publicate de SPACE.com. Aceasta concluzie ii poate ajuta pe astrobiologi in cautarea vietii pe alte planete, pentru ca daca observa mase continentale la suprafata acestora, atunci creste si probabilitatea sa existe si forme de viata.
In prezent Pamantul este singura planeta cunoscuta din Univers care are apa lichida la suprafata sa, insa, raportat la imensitatea Universului, este improbabil sa nu existe si numeroase alte planete pe care se afla apa, doar ca acestea nu au fost descoperite inca. Pe Pamant exista forme de viata aproape oriunde se gaseste apa, iar in consecinta cercetatorii cauta forme de viata extraterestra pe planete aflate la o distanta habitabila pe orbita stelelor, adica acea distanta fata de steaua mama la care este suficient de rece pentru ca apa sa nu se evapore de la suprafata dar si suficient de cald pentru ca aceasta sa nu inghete.
Desi apa acopera cea mai mare parte a suprafetei terestre, restul de 30% acoperit de mase continentale sustine o diversitate incredibila a vietii. In viitor astronomii vor putea sa identifice daca exista continente inconjurate de apa si pe alte planete indepartate, examinand spectrul culorilor acestor planete. Noul studiu prezentat de SPACE.com sustine ideea ca daca aici nu ar fi aparut viata, Pamantul ar fi fost o planeta acoperita de ape, cu foarte putine mase de uscat, sau poate chiar deloc.
Numeroase studii au demonstrat ca viata a avut un impact major asupra evolutiei atmosferei terestre si a oceanelor. Plantele si alte organisme capabile de fotosinteza au generat suficient oxigen pentru ca atmosfera Pamantului sa poata deveni respirabila si pentru alte forme de viata superioara. Viata influenteaza, de asemenea, si nivelul de carbon din atmosfera si oceane sub forma dioxidului de carbon si a metanului. La randul lor aceste gaze cu efect de sera opresc disiparea caldurii de la suprafata planetei si pot influenta puternic clima pe Pamant, ceea ce duce la cresterea nivelului apei pe planeta in urma topirii ghetarilor si a banchizelor polare. Exista insa un echilibru pentru ca oxigenul poate contribui indirect la racirea planetei, indepartand metanul din atmosfera — exista teorii care sustin ca in urma cu 2,4 miliarde de ani a existat o crestere dramatica a nivelului de oxigen din atmosfera — Marele Eveniment de Oxidare — care ar fi racit extrem de mult planeta, transformand-o intr-un „bulgare de zapada” — calotele glaciare ajungand pana la Ecuator.
„Totusi, se stiu foarte putine lucruri despre efectele pe care viata ar fi putut sa le aiba asupra geologiei terestre”, conform coordonatorului acestui studiu, Tilman Spohn, planetolog la Institutul de Cercetari Planetare din cadrul Centrului Aerospatial de la Berlin. Cele mai vechi urme de viata de pe Pamant descoperite de specialisti dateaza de aproximativ 3,5 miliarde de ani, perioada in care geologii sustin ca au inceput sa apara si continentele, ceea ce sugereaza ca ar putea exista o legatura intre biosfera si masele de uscat.
Echipa coordonata de Tilman Spohn s-a concentrat asupra efectului de eroziune pe care viata il exercita asupra rocilor. Aceste roci, erodate de organisme simple, sunt apoi distruse de vant si apa, transformate in sedimente si ajung in profunzimile scoartei, in zonele de subductie — zonele in care placile tectonice ale Pamantului se ciocnesc si trec una peste cealalta. „Lichenii care acopera rocile mentin o umezeala permanenta care poate slabi roca, in timp ce anumite bacterii secreta un acid care poate dizolva pietrele”, a explicat Spohn.
Aproximativ 40% din greutatea sedimentelor formate este reprezentata de apa. Acest lucru inseamna ca sedimentele care ajung in zonele de subductie pot introduce cantitati uriase de apa in mantaua Pamantului, stratul dintre crusta terestra si nucleul planetar. Odata ce aceste sedimente intra in contact cu presiunile si temperaturile caracteristice pentru adancimi de aproximativ 100 de kilometri, ele elimina apa, reducand temperatura de topire a rocilor inconjuratoare. Acest lucru conduce la topirea si ridicarea spre suprafata a unei mase mai mari de roca, care ajunge in cele din urma sa fie aruncata in exterior prin fenomene de vulcanism, contribuind la formarea maselor continentale. Cu alte cuvinte, viata poate distruge rocile dar poate si sa duca la aparitia unor mase continentale.
„Atunci cand suprafata terestra este reciclata, in zonele de subductie, sunt afectate procesele care se desfasoara in interiorul acestor zone”, sustine un alt cercetator care a participat la acest studiu, Dennis Höning, coleg cu Spohn la acelasi institut din Berlin.
Magnitudinea efectelor pe care aceste „intemperii biologice” il au asupra eroziunii continentale, la nivel global, nu este inca stabilita cu exactitate, estimarile variind uneori semnificativ. Pentru a urmari modul in care evolueaza acest fenomen, Spohn si colegii sai au dezvoltat o serie de modele computerizate privind nasterea si eroziunea continentelor, pornind de la estimarea ca o lume lipsita de viata s-ar confrunta cu aceleasi niveluri ale eroziunii continentale cum sunt cele manifestate in prezent pe Pamant.
Atunci cand cercetatorii au simulat in cadrul modelului lor un Pamant cu rata de eroziune din prezent, rezultatul a fost o planeta cu suprafata acoperita de apa care insa, dupa aproximativ 4 miliarde de ani prezenta intinderi de uscat ce acopereau aproximativ 40% din suprafata.
Cand au introdus insa in modelul lor o rata de eroziune continentala cu peste 60% mai mica decat cea din prezent, asa cum ar fi putut sa se manifeste pe o planeta lipsita de viata, si in care foarte putina apa ajunge in manta, rezultatul a fost un Pamant cu o masa continentala ce acoperea cel mult 5% din suprafata sa, dupa acelasi interval de 4 miliarde de ani.
Acest experiment demonstreaza ca formele de viata participa activ si direct in procesul de teraformare a planetei pe care apar, facand astfel posibila propria diversificarea ca forme de viata. Aceste rezultate „reprezinta o surpriza de proportii pentru noi. Speram sa identificam o diferenta dar nu ne asteptam ca aceasta sa fie atat de mare”, conform unui comentariu despre acest studiu publicat in revista Planetary and Space Science.
Evolutia fenomenului fotosintezei, inceputa acum cel putin 3,4 miliarde de ani, se pare ca a avut un impact extrem de mare asupra continentelor Pamantului. „Aparitia fotosintezei i-a permis vietii sa fie mult mai productiva, i-a oferit biosferei de atunci sansa de a se baza pe o sursa constanta de energie — Soarele — ceea ce a dus la o diversificare si inmultire rapida, fapt ce a dus la randul sau la intensificarea efectelor pe care biosfera le are asupra rocilor”, a explicat Spohn.
In plus, a mai adaugat Spohn, daca sedimentele create sub actiunea biosferei nu ar fi dus apa in mantaua terestra, si aceasta ar fi fost uscata, s-ar fi putut ca planeta noastra sa nu aiba nici macar placi tectonice. „Placile tectonice au nevoie de apa pentru a se deplasa”, a subliniat el.
Astfel, daca planetologii vor identifica undeva in Univers o alta planeta pe care se afla apa despartita de mase continentale, pe aceasta planeta exista o probabilitate crescuta sa existe viata sau a existat viata in trecutul sau.
Sursa: Agerpres
– Servicii de creare site web
