Un control efectuat marţi în magazinele şi localurile din comuna Boiu Mare s-a încheiat cu amenzi şi confiscări. Poliţiştii din Şomcuta Mare şi cei de la postul comunal din Boiu Mare au găsit 37 de...
Citeste mai multUn control efectuat marţi în magazinele şi localurile din comuna Boiu Mare s-a încheiat cu amenzi şi confiscări. Poliţiştii din Şomcuta Mare şi cei de la postul comunal din Boiu Mare au găsit 37 de...
Citeste mai multAlarma a fost luată în serios, iar echipele de intervenţie s-au îndreptat spre locul indicat. Rând pe rând în zonă au sosit poliţiştii, pompierii, maşina Salvării, iar la ceva vreme şi pirotehniştii. Străduţele din jurul...
Citeste mai multPreşedintele Senatului a convocat şedinţa Biroului permanent pentru după-amiaza zilei de marţi, urmând ca apoi Senatul să se întrunească în plen. Membrii forului trebuie să se pronunţe în legătură proiectul de modificare a Legii nr....
Citeste mai multCompania este prezentă deja în România, unde derulează două proiecte rezidenţiale de peste 200 de milioane de euro. În alte şapte ţări europene, israelienii construiesc peste 10.000 de locuinţe. Parte din investiţii sunt susţinute financiar...
Citeste mai multVineri, 25 august BLACKBEERS, TAPINARII, GRIMUS, GODMODE, SLANG BLAZZAJ, COMA, TARGET, LUNA AMARA, ZALE, ORANJ, NO SUBSTANCE (UK), BLANOZ DISTRUZOS + INJEKTAH Sâmbătă, 26 august ANEXA 1, CARTWHEEL (B), BUCIUM, DA HOOD, NADA (Germania), BIO,...
Citeste mai multEchipele de intervenţie au găsit miercuri după-amiază şi cutiile negre ale avionului. Ele fac verificări amănunţite la locul accidentului, unde au fost aduse şi o parte din rudeniile victimelor. Autorităţile ruse au precizat că aparatul...
Citeste mai multÎn timp ce reprezentanţii GSP susţin că a fost vorba de un atac armat nejustificat şi că petroliştii stau sub ameninţarea armelor, autorităţile de la Theran spun că acţiunea a vizat împiedicarea dispariţiei echipamentelor de...
Citeste mai multDeputatul PSD de Maramureş, Dan Mihalache a declarat că la reuniune se va ”creiona programul de guvernare” care va fi supus apoi dezbaterii interne. Concluziile vor fi trase la sfârşitul lunii septembrie, cu ocazia întrunirii...
Citeste mai mult”Stiti cum se obisnuia ca faraonii sa fie inmormantati impreuna cu lucrurile pe care le iubeau? Eu vreau sa fac asta cu Lucky. Ea ar trebui intinsa sa se odihneasca alaturi de mine cand va...
Citeste mai multÎn această sesiune, doar 12 elevi maramureşeni au fost notaţi cu 10, 38 au obţinut note între 9 şi 9,99, 80 - între 8 şi 8,99, 49 – între 7 şi 7,99, 31 – între...
Citeste mai multEra o seară destul de rece, ca de început de primăvară, mulți români se aflau în fața televizoarelor, iar pe...
Citeste mai mult© 2020 eMaramures. Toate drepturile rezervate.