![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Cei 11 parlamentari maramureseni au cheltuit, in primele doua luni ale anului, in medie, peste 7.000 de euro pe luna, suma care le-a revenit pentru indemnizatii, diurne si cheltuielile cu birourile parlamentare. Aproximativ jumatate din aceasta suma este cheltuita de parlamentari pentru cabinetele din teritoriu, adica pentru papetarie/birotica, salariile personalului propriu si, in unele cazuri, chirii si utilitati. Costurile cu un parlamentar au crescut in ultimii trei ani cu peste 500 de euro, ajungand la peste 7.000 de euro pe luna – suma ia in calcul doar indemnizatiile, diurnele, costurile cu transportul, telefonia mobila si cheltuielile cu birourile parlamentare. Clasamentul celor 11 parlamentari din Maramures ii are pe primele cinci locuri pe senatorul Liviu Titus Pasca, deputatul Gheorghe Zoicas, senatorul Gheorghe Barlea, deputatii Catalin Chereches si Doru Lese, ale caror costuri depasesc 7.500 de euro/luna. Pentru cei 11 parlamentari din Maramures s-au cheltuit intr-o luna o medie de 28.800,87 lei – echivalentul a 7.024 euro. Numai pentru cabinetul parlamentar se cheltuiesc in medie cate 5.000 de lei pe luna (50 de milioane de lei vechi), suma cu care se platesc papetaria/birotica si produsele de igiena.
“Desecretizarile” cheltuielilor parlamentarilor
Camera Deputatilor a facut publice cheltuielile parlamentarilor pe lunile ianuarie si februarie. Luand in calcul indemnizatia bruta, cheltuielile decontate pentru diurna, cazare, transport, telefonie mobila si cele pentru functionarea birourilor parlamentare, in topul celor opt deputati maramureseni conduce independentul Gheorghe Zoicas, cu o medie lunara de 30.779,5 lei (adica peste 7.500 euro).
Zoicas este urmat de celalalt fost social-democrat care a trecut in grupul independentilor, Catalin Chereches, cu 30.534 lei/luna si de Doru Lese (PDL), cu 30.359 lei/luna. In total, in primele doua luni ale anului, cei opt deputati maramureseni ne-au costat 444.558 lei, adica 222.279 lei/luna (o medie lunara de 27.784,88 lei/deputat).
In Senat, “desecretizarile” cheltuielilor au un ritm mai lent, in 2010 fiind facute publice doar cheltuielile din luna ianuarie. Clasamentul celor trei senatori maramureseni este urmatorul: Liviu Titus Pasca (PNL) – 32.872 lei, Gheorghe Barlea – 30.679 lei, Sorin Bota – 25.898,46 lei. In prima luna a anului, cei trei senatori maramureseni ne-au costat 89.450,55 lei, adica o medie de 29.816,85 lei/senator.
Costurile cu opt deputati: 222.279 lei/luna
Iata clasamentul cheltuielilor celor opt deputati maramureseni in lunile ianuarie si februarie:
1. Gheorghe Zoicas (independent) – 30.779,5 lei/luna:
indemnizatie brut – 6.994 lei/luna (net – 4.906 lei/luna);
diurna de deplasare in Bucuresti – 699 lei si 1.679 lei;
diurna de deplasare in teritoriu – 1.120 lei si 1.120 lei;
cazare in Bucuresti – 8.506 lei si 7.683 lei;
pentru transport in tara – 3.810 lei si 3.328 lei;
telefonie mobila – 67 lei si 64 lei.
Cu cabinetul parlamentar, Zoicas a cheltuit urmatoarele sume:
5.002 lei si 5.069 lei – materiale de intretinere;
4.671 lei si 4.753 lei – salarii personal.
2. Catalin Chereches (independent) – 30.534 lei/luna:
indemnizatie bruta – 7.080 lei/luna (net – 4.967 lei/luna);
diurna de deplasare in Bucuresti – 699 lei si 2.238 lei;
diurna de deplasare in teritoriu – 0;
cazare in Bucuresti – 8.506 lei si 7.683 lei,
pentru transport in tara – 3.328 lei si 4.236 lei;
telefonie mobila – 67 lei si 64 lei.
Cu cabinetul parlamentar, Chereches a cheltuit:
4.824 lei si 4.573 lei – materiale de intretinere;
salarii personal – 4.845 lei si 4.845 lei;
chirii si utilitati – 1.000 lei, in ianuarie (in februarie n-a platit chirie si utilitati).
3. Doru Lese (PDL) – 30.359 lei/luna:
indemnizatie brut – 6.994 lei/luna (net – 4.906 lei/luna);
diurna de deplasare in Bucuresti – 839 lei si 2.098 lei;
diurna de deplasare in teritoriu – 1.120 lei si 1.120 lei;
cazare in Bucuresti – 8.506 lei si 7.683 lei;
cazare in teritoriu – 294 lei si 294 lei;
pentru transport in tara – 1.856 lei si 3.175 lei;
telefonie mobila – 67 lei si 64 lei.
Cu cabinetul parlamentar, Lese a cheltuit:
4.967 lei si 4.100 lei – materiale de intretinere;
4.990 lei si 4.990 lei – salarii personal;
chirii si utilitati – 567 lei, in ianuarie (in februarie n-a platit chirie si utilitati).
4. Stefan Buciuta (minoritatea ucraineana) – 29.578,5 lei/luna:
indemnizatie brut – 7.080 lei/luna (net – 4.996 lei/luna);
diurna de deplasare in Bucuresti – 699 lei si 2.238 lei;
diurna de deplasare in teritoriu – 840 lei si 1.120 lei;
cazare in Bucuresti – 8.506 lei si 7.683 lei;
pentru transport in tara – 1.844 lei si 2.724 lei;
telefonie mobila – 67 lei si 64 lei.
Cu cabinetul parlamentar, Buciuta a cheltuit:
4.813 lei si 4.908 lei – materiale de intretinere;
4.643 lei si 4.643 lei – salarii personal;
96 lei si 109 lei – chirii si utilitati.
5. Pavel Horj (PNL) – 28.769 lei/luna:
indemnizatie brut – 6.994 lei/luna (net – 4.914 lei/luna);
diurna de deplasare in Bucuresti – 559 lei si 2.238 lei;
diurna de deplasare in teritoriu – 1.400 lei si 1.120 lei;
cazare in Bucuresti – 8.333 lei si 7.526 lei;
transport in tara – 163 lei si 1.274 lei;
telefonie mobila – 67 lei si 64 lei.
Cu cabinetul parlamentar, Horj a cheltuit:
4.818 lei si 4.818 lei – materiale de intretinere;
3.585 lei si 3.585 lei – salarii personal;
chirii si utilitati – 2.000 lei si 2.000 lei.
6. Vasile Berci (PNL) – 25.303 lei/luna:
indemnizatie brut – 6.994 lei/luna (net. 4.906 lei/luna);
diurna de deplasare in Bucuresti – 699 lei si 2.238 lei;
diurna de deplasare in teritoriu – 1.400 lei si 1.120 lei;
cazare in Bucuresti – 3.038 lei si 2.744 lei;
transport in tara – 1.387 lei si 3.237 lei;
telefonie mobila – 67 lei si 64 lei.
Cu cabinetul parlamentar, Berci a cheltuit:
4.693 lei si 4.693 lei – materiale de intretinere;
5.619 lei si 5.619 lei – salarii personal.
7. Stefan Beres (UDMR) – 23.810,5 lei/luna:
indemnizatie brut – 6.994 lei/luna (net – 4.906 lei/luna);
diurna de deplasare in Bucuresti – 699 lei si 2.238 lei;
diurna de deplasare in teritoriu – 1.400 lei si 1.120 lei;
cazare in Bucuresti – 8.333 lei si 7.526 lei;
transport in tara – 2.770 lei si 3.621 lei;
telefonie mobila – 67 lei si 64 lei.
Cu cabinetul parlamentar, Beres a cheltuit:
4.898 lei si 4.824 lei – materiale de intretinere;
4.798 lei si 4.138 lei – salarii personal;
chirii si utilitati – 1.125 lei, in ianuarie (in februarie nu a platit chirii si utilitati).
8. Nicolae Bud (PDL) – 23.145,5 lei/luna:
indemnizatie bruta – 6.994 lei/luna (net – 4.906 lei/luna);
diurna de deplasare in Bucuresti – 979 lei si 2.238 lei;
diurna de deplasare in teritoriu – 1.400 lei si 1.120 lei;
cazare in Bucuresti – 0;
transport in tara – 1.824 lei si 3.807 lei;
telefonie mobila – 67 lei si 64 lei.
Cu cabinetul parlamentar, Bud a cheltuit:
3.099 lei si 3.664 de lei – materiale de intretinere;
5.124 lei si 5.124 de lei – salarii personal;
chirii si utilitati – 2.379 lei si 1.414 lei.
In total, in doua luni, cei opt deputati maramureseni ne-au costat 444.558 de lei, adica 222.279 lei/luna (o medie lunara de 27.784,88 lei/deputat).
Costurile cu trei senatori: 89.450 lei/luna
Iata clasamentul cheltuielilor celor trei senatori maramureseni din luna ianuarie:
1. Liviu Titus Pasca (PNL) – 32.872,96 lei/luna:
indemnizatie brut – 7.080 lei (net – 4.967 lei/luna);
diurna teritoriu – 979,16 lei;
deplasare Bucuresti – 839,28 lei;
cazare Bucuresti – 8.506,4 lei;
transport in tara – 2.826,9 lei,
telefonie mobila – 84,05 lei.
In 26 ianuarie, Pasca a fost plecat pentru o zi in Belgia, unde a participat la audierile din Comisia pentru piata interna si protectia consumatorului a Parlamentului European, si a cheltuit in total 2.066,17 lei (diurna – 348,10 lei, cazare – 401,07 lei, transport – 1.317 lei)
Pentru cabinetul parlamentar, Pasca a cheltuit in ianuarie: 4.065 de lei – materiale intretinere; salarii personal – 6.426 de lei.
2. Gheorghe Barlea (PDL) – 30.679,13 lei/luna:
indemnizatie brut – 7.643 lei (net – 5.361 lei),
diurna teritoriu – 979,16 lei;
deplasare Bucuresti – 559,52 lei;
cazare Bucuresti – 8.506,4 lei;
transport in tara – 2.416 lei;
telefonie mobila – 84,05 lei.
Pentru cabinetul parlamentar, Barlea a cheltuit in ianuarie: 1.859 lei – materiale intretinere; salarii personal – 8.632 lei.
3. Sorin Bota (PSD) – 25.898,46 lei/luna:
indemnizatie brut – 7.168 lei (net – 5.027 lei);
diurna teritoriu – 1.678,56 lei;
deplasare Bucuresti – 1.119,04 lei;
cazare Bucuresti – 3.038 lei;
transport in tara – 3.087 lei;
telefonie mobila – 84,05 lei.
Pentru cabinetul parlamentar, Bota a cheltuit in ianuarie:
5.038,81 lei – materiale intretinere;
salarii personal – 4.685 lei.
In prima luna a anului, cei trei senatori maramureseni ne-au costat 89.450,55 lei, adica o medie de 29.816,85 lei/senator.
Analiza comparativa
Pentru cei 11 parlamentari din Maramures s-au cheltuit intr-o luna o medie de 28.800,87 lei – echivalentul a 7.024 euro. Comparand aceasta analiza cu cea finalizata in octombrie 2006 de catre Institutului pentru Politici Publice, se observa ca in ultimii trei ani, in pofida crizei economice si a restrictiilor financiare care, declarativ, se aplica si bugetului public, costurile pe parlamentar au crescut cu peste 500 de euro (in octombrie 2006, un parlamentar costa bugetul 6.500 euro).
De asemenea, se observa faptul ca pentru cabinetul parlamentar se cheltuiesc in medie cate 5.000 de lei pe luna (50 de milioane de lei vechi), suma cu care se platesc papetaria/birotica si produsele de igiena.
O suma mare, in unele cazuri peste 8.500 de lei/luna (85 de milioane de lei vechi), este repartizata cazarii in hotel a parlamentarilor – sunt insa si cazuri, putine, in care chiria scade la jumatate, daca parlamentarul locuieste intr-un apartament inchiriat. Probabil s-ar justifica reluarea discutiei referitoare la oportunitatea construirii de catre stat a unui hotel pentru parlamentari.
Alta suma semnificativa este cheltuita pe salariile personalului: peste 50 de milioane de lei vechi sau chiar 86 de milioane de lei vechi, in cazul senatorului Barlea, recordman in acest sens. Suma este dificil de justificat, tinand seama ca in staff-ul unui parlamentar exista, de regula, doua-trei persoane (un sofer, o secretara si un purtator de cuvant).
Pentru ce este platit un parlamentar
Pentru activitatea pe care o depune, un paralamentar incaseaza lunar o indemnizatie (un soi de salariu); diurne pentru deplasare in Bucuresti, deplasare in tara, deplasare in circumscriptia sa electorala (daca nu domiciliaza in respectiva circumscriptie; deplasare in alte localitati decat cea in care au domiciliul; suma forfetara pentru gestionarea biroului din teritoriu; abonamente la telefonie mobila si internet.
Ce spun parlamentarii
Intrebat cate cabinete parlamentare are, senatorul Gheorghe Barlea le-a enumerat: “Am la Sighet, la Viseu, consilier la Borsa si la Repedea. Personal, am unu angajat cu carte de munca si trei cu conventii”.
Cat despre cazare, senatorul Barlea a recunoscut faptul ca solutia cazarii la hotel este una extrem de scumpa si ca ar fi rezonabila si varianta cu un hotel. “Macar cu vreo 15 ani in urma trebuia facuta o strategie, un hotel propriu, ar fi fost mai economicos pentru bugetul celor doua Camere, dar nefacand-o, trebuie sa stea undeva parlamentarul din provincie. Sunt doua posibilitati, ori stai in hotel sau stai in chirie”, a spus Barlea.
Deputatul Stefan Beres spune ca nu cunoste exact in ce consta materiale de intretinere pentru cabinetul parlamentar. “Probabil la intretinere, intra in telefon, curent, incalzire si papetarie. Daca e separata intretinerea, atunci intra doar papetaria. Sigur, e foarte mult 50 de milioane lei vechi pe luna pentru papetarie. Cum? Am 48 de milioane lei? Asa apare? Nu se poate, e o greseala! Trebuie sa verific. N-au de unde sa fie atata. Trebuie sa vedem daca in suma asta nu sunt bagate ceva sume a grupurilor de la Parlament, pentru ca nu stiu cum fac doamnele acolo contabilitatea. Nici nu am de unde sa dau atata…”, a spus Beres contrariat de propriile-i deconturi.
Insa si deputatul Beres a fost de acord: cazarea la hotel si plata a aproximativ 80 de milioane de lei vechi pe luna pentru un parlamentar este prea mult. “Trebuie un hotel, sau un bloc in care sa revina fiecaruia cate o garsoniera cu bucatarie, macar”, a spus Beres, care a mai mentiuonat ca plateste noua angajati, “cu salarii modice”, pentru ca trebuie sa acopere tot judetul.
Neconcordante la papetarie
Cat despre cheltuielile cu papetaria/birotica… Am facut o lista care contine mult peste necesarul lunar: 100 de plicuri A4 – 100 de lei, 1 memory stick de 18 Giga – 120 de lei, 300 de CD-uri si DVD-uri – 300 de lei, 30 de dosare – 30 de lei, cinci topuri de hartie tip xerox – 100 de lei, cinci role de fax – 50 de lei, cate un capsator si cate un perforator pe luna – 50 de lei, 10 tuburi de lipici – 50 de lei, cinci role de banda tip scotch – 30 de lei, 10 cutii de capse – 20 de lei, 10 cutii de agrafe de birou – 40 de lei, 10 pachete de hartii pentru notite – 40 de lei.
Ne-am gandit ca poate mai trimit cate un colet, asa ca am trecut o cantitate indestulatoare pentru… 1.000 de colete: cinci suluri de sfoara – 15 lei. Si am adaugat cinci registre – pret 50 de lei, cate un biblioraft pe zi, respectiv 30 de bucati – 2.400 de lei (le-am luat in calcul pe cele mai scumpe), 200 de folii de plastic. Cam aici ne-am oprit, considerand ca e suficienta aprovizionarea pentru minim sase luni, nu pentru o luna.
Gandidu-ne ca un parlamentar merita si ceva cu staif, am mai completat lista cu un cadou virtual din partea noastra, a cotizantilor la bugetul care alimenteaza aceste cheltuieli: respectiv, cel mai scump produs de birotica din magazin: o trusa Parker pe luna (!). Apoi, am cerut unui specialist sa ne calculeze cat costa toate aceste produse pe care le-am insirat cu larghete.
„Pentru un birou care are doi angajati, produsele de papetarie-birotica costa pe luna aproximativ 1.500-1.600 de lei la preturi maxime si produse de cea mai buna calitate”, a dat verdictul Edith Lenghel, sef unitate Libraria „Nicolae Steinhardt” din Baia Mare – Maralibris. Adica, de peste trei ori mai putin.
Ce spun parlamentarii din judet despre aceste cheltuieli, unele exagerate, veti vedea la televiziunea eMaramures, astazi, 15 aprilie, de la ora 20.45, in cadrul emisiunii “Apel la comunitate”.
Sursa: Catalin Vischi