Vezi VIDEO
Nicu Ginga se pregatea de o lunga si frunctuoasa cariera in instalarea de calorifere cand a vazut un afis si a ajuns in sala de sport. Alegere inteleapta, dat fiind ca a castigat, printre altele, o medalie olimpica. Glumeste spunand ca multi oameni mari au avut… inaltimea mica si povesteste ca nimeni altul amintiri cu Nadia de la Montreal. Anul 1977 a fost cel mai bun din cariera luptatorului, care a reusit in circa sase luni sa castige trei titluri nationale si trei medalii mondiale. Marturiseste pentru eMaramures ca si-a luat revansa fata de toti cei care l-au invins la un moment dat. Si mai face o marturisire: aceea ca visa apa atunci cand era la regim pentru indeplinirea categoriei de greutate. Zambetul ii devine amar cand socoteste ca de peste doua decenii Romania nu a mai cucerit o medalie olimpica la luptele greco-romane.
• argintul olimpic i-a adus o masina, asa ca s-a apucat de scoala de soferi
– In 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, ati castigat argintul probei de 52 kg, dar cred ca orice medalie ati fi cucerit tot despre Nadia Comaneci si al ei 10 s-ar fi vorbit.
– Nu am fost in sala cand s-a intrerupt calculatorul din cauza notei 10, dar in satul olimpic, acolo unde eram cazati, toata lumea umbla dupa Nadia Comaneci. Mie mi-a atras atentia ca un pictor, cred ca pictor era, ii schita rapid portretul si apoi il vindea imediat. Cu 50 de dolari. Renumele ei s-a propagat in toata lumea: o fata fabuloasa care a dat calculatorul peste cap. Noi, venind din regimul comunist, nu aveam voie sa luam contact cu strainii. Atunci pur si simplu nu s-a mai putut… Nadia era peste tot si intreg globul vuia. Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, vor ramane in istorie pentru ca noi, romanii, am luat 27 de medalii olimpice. Am fost locul 5 pe natiuni. Ceea ce nu se va mai intampla, va rog sa ma credeti, nici daca ne vom da peste cap. Guvernul Romaniei ne-a promis atunci: locul 1 – o masina si 300 de dolari. Inaintari in grad la cei care eram de la Steaua si Dinamo, apartamente pentru cei casatoriti si cu copii. Si s-a tinut de cuvant guvernul, de nu mi-a venit sa cred. Am luat o masina, m-a facut ofiter din subofiter, am avut garsoniera mi-a dat apartament cu doua camere. Nici nu aveam carnet. Pana la urma m-am straduit, am cerut voie antrenorilor si am dat examenul pentru carnetul de conducere. Nu conta ca eram vicecampion olimpic si campion mondial. Acum eram conducator auto. Am condus masina castigata la Jocurile Olimpice vreo sase ani, dupa care am vandut-o.
• trante, pe tarla cu mieii; lupte, de la 16 ani, visand la… Napoleon
– Am inceput discutia noastra cu cel mai important punct de reper din cariera dumneavoastra, dar haideti sa ne intoarcem in timp: in sala de antrenamente cand ati ajuns prima oara?
– Eu am plecat de la tara, dintr-o comuna de langa Giurgiu, de pe malul Dunarii. Eu am crescut cu peste! Revenind. Dupa ce am terminat clasa a opta am plecat in Bucuresti la scoala profesionala, la meseria de instalator calorifere. La 16 ani m-am apucat de lupte. Desi, cand mergeam cu mieii si caprele pe tarla, uitam si de mine si de capre si faceam trante. La lupte mi-am dat seama ca sunt puternic, desi sunt mai maruntel. Dar se stie ca buturuga mica rastoarna carul mare. Napoleon cat era?! M-am apucat de lupte la Rapid Bucuresti. Dintr-o intamplare: vazusem un afis cu doi luptatori desenati si sus scria „Luptele greco-romane, sportul celor curajosi si puternici”. Eu, la cele 50 de kilograme ale mele, mi-am zis sa ma duc. Dupa doi ani de zile de munca perseverenta si constient ca asta este calea mea, am iesit campion european de juniori, desi am avut niste emotii iesite din comun. Dupa acest moment, antrenorul Ion Cernea m-a convins sa merg la Dinamo, speculand slabiciunea pe care o nutream fata de acest club. Acolo se facea performanta. Nici nu se punea problema rezultatelor interne: europenele, mondialele si Jocurile Olimpice – astea erau telurile.
• si-a luat revansa in fata tuturor adversarilor care l-au infrant vreodata
– Mult ati asteptat primele rezultate cu adevarat importante? Prima victorie care ati simtit ca a contat?
– Am avut o ascensiune asa de rapida ca nu va vine sa credeti: intr-un singur an am devenit campion national la juniori, tineret si seniori, campion mondial de tineret in Statele Unite, vicecampion mondial universitar in URSS, campion mondial de seniori. Toate le-am castigat nu intr-un singur an, in sase luni! Optimismul e secretul. Cu toate ca uneori ai caderi, daca treci peste asta si ramai optimist (si eu toata viata mea asa am fost), razbesti peste tot. Nu se poate sa nu!
– Si cand erati infrant tot optimist erati? Nu va dadeau tarcoale supararile?
– Dura o jumatate de ora supararea. Dar nu-l uitam pe adversar. Visam noaptea infrangerea si la antrenamente, a doua zi, repetam exact procedurile prin care am fost invins. N-a existat adversar din lume (din lume, nu din tara!) care sa ma bata si sa nu-mi iau revansa. Eu il si visam pe cel care m-a invins. Si iarasi va zic: nu a existat adversar care sa ma invinga si eu sa nu imi iau revansa.
– Adversari pe salteaua de lupta. Dar era si un alt adversar cu care ati avut de furca…
– La sporturile din atletica grea ai de lucru cu acest „individ” pe care ajungi sa nu il mai suporti: cantarul! Pentru ca trebuie sa te incadrezi la categorie. Unii pot sa ma intrebe: de ce nu treci la o categorie superioara? Am trecut: am luat niste batai sora cu moartea. Cu dorinta de a merge la europene, mondiale si la Jocurile Olimpice, eu a trebuit, asadar, sa slabesc. Nu mancatul era, insa, problema. Ci restrictiile la apa – aici era problema: nu puteam sa dorm noaptea. Odata am si visat ca eram la cascada Niagara si nu voiam sa pierd nicio picatura. Iti trebuie ambitie si o rabdare fantastica sa treci peste aceste perioada. Asa ca va spun ca eu n-am avut de infruntat numai adversarul de la lupta, ci si un alt adversar: indeplinirea categoriei.
• emotiile cele mai mari le-a trait cand a cantat imnul pentru el
– Campion mondial in Goteborg in 1977, vicecampion mondial un an mai tarziu in Mexic. Argint castigat la Jocurile Olimpice din Montreal, locul 4 in 1980, la Moscova. Doar cateva dintre cele mai valoroase rezultate pe care le-ati obtinut. Emotiile cele mai mari cand au fost?
– Mie mi s-a cantat imnul de patru ori: acolo ai mai multe emotii decat la un meci, pentru ca acolo vin toate televiziunile si te filmeaza. La un Campionat Mondial ba radeam, ba plangeam. Ma gandeam la mine acasa, pentru ca eram tocmai in America si canta imnul pentru cine?! Pentru tara mea! Ma gandeam la club, la prieteni, la familie. Ce-o zice tata acum?! Au dat-o la ziar odata pe mama si mama a spus: „Uite, sunt in ziar datorita tie!” Vorbim despre niste satisfactii enorme.
– Fara medalie olimpica la lupte e Romania din anul 1992. Nu va cuprinde tristetea?
– Imi pare rau. Eu cand ma duc la un concurs eu sunt Nicu Ginga: de trei ori campion mondial si vicecampion olimpic. Cand ma duc la un concurs si vad salteaua de lupta, parca imi vad familia. Dupa parerea mea acesta este cel mai frumos sport: luptele. Ma uit la toate sporturile, sunt universal. Dar am in sange luptele. Si mi se pare cel mai frumos sport.
Sunt campioni care atunci cand iti arata vitrina cu trofee si isi deschid sertarul cu amintiri te fascineaza in asa masura incat nu ai mai vrea sa pleci de langa ei. Campioni reali, care si-au castigat bataliile purtate si si-au invatat lectiile de viata atat din victorii, cat si din esecuri. Campioni cu coloana vertebrala, care nu au pus genunchiul in pamant si nici nu au plecat privirea. Campioni care au inteles ca sacrificiile sunt primele si abia apoi, eventual, vin si laurii. Campioni care te fac sa te indragostesti de sport si de mirajul lui iar si iarasi, uitand pentru o vreme macar de eroii din ziua de azi, care prea des sunt construiti din mucava si nu din „stofa” de legenda. Un astfel de campion este Nicu Ginga, cel care s-a aflat recent in Baia Mare pentru a promova luptele greco-romane.
Sursa: Ramona-Ioana Pop
– Servicii de creare site web
