Joi, 20 octombrie, la ora 14.44, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați prin apel de urgență cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu o victimă, în afara localității Băsești.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că o tânără de 26 de ani din Șurdești, aflată la volanul unui autoturism pe D.J. 108/D, a condus din direcția localității Băsești, înspre localitatea Ariniș, a intrat în coliziune cu un indicator rutier aflat pe marginea dreaptă a drumului, iar ulterior, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă și s-a răsturnat pe terenul cu vegetație.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, care a fost transportată la Spitalul Județean din Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde nu a rămas internată sub supraveghere medicală. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
CATHARSIS – muzica care îți dă ritmul după-amiezii! În fiecare zi, de luni până vineri, între orele 16:00 și 17:00,...
Citeste mai mult








– Servicii de creare site web
