Născut și format în perioada interbelică, Mitropolitul Bartolomeu Anania a trecut prin ororile celui de-al Doilea Război Mondial, a îndurat supliciile unor ani grei de temniță în perioada comunistă, dar nu și-a abandonat niciodată principiile, rămânând un om al ideilor și un spirit liber.
Astăzi, 18 martie, se împlinesc 100 de ani de la nașterea primului Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Potrivit unui material publicat în ziarul Lumina, a slujit Biserica Ortodoxă din Transilvania timp de 18 ani, mai întâi ca arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului (până în 2005, în cadrul Mitropoliei Ardealului), apoi în calitatea de cel dintâi mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Sub numele de mirean Valeriu Anania, cel care avea să devină mitropolit al Ardealului s-a născut la data de 18 martie 1921, în comuna Glăvile, județul Vâlcea. După școala primară, pe care a urmat-o în satul natal, s-a înscris la Seminarul Teologic Central din București, pe care l-a frecventat în perioada 1933-1941.
Un an mai târziu, s-a călugărit, la Mănăstirea Cernica, din București, fiind hirotonit apoi ierodiacon. În această calitate a slujit la mănăstirile Polovragi și Baia de Arieș.
În 1944 s-a înscris la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj, după ce Ardealul de Nord a revenit sub administrație românească. De această perioadă se leagă un capitol important al vieții sale, fiind cel care a organizat și condus greva studențească contra Guvernului condus de Petru Groza și, totodată, antirevizionistă, împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România.
Și-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din București și la „Academia Andreiană” din Sibiu, obținând licența în Teologie în anul 1948.
Până în anul 1958 a îndeplinit mai multe funcții în cadrul administrației patriarhale. Au urmat șase ani de temniță cruntă, în închisoarea de la Aiud, fiind supus așa numitelor activități de reeducare.
În 1966, la doi ani după eliberarea din închisoare, a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii, unde a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române. Zece ani mai târziu se întoarce în țară, unde va îndeplini funcția de director al Institutului Biblic până în 1982, anul în care s-a retras la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica în totalitate scrisului.
După o muncă titanică, a reușit tipărirea, în 2001, a ediției Bibliei la care lucrase atâta timp, operă care va deveni, de altfel, ediția jubiliară a Sfântului Sinod.
Dincolo de slujirea Bisericii și a semenilor, Bartolomeu Anania n-a abandonat niciodată tărâmul literaturii, atât de drag lui încă de pe băncile școlii. Din anul 1978 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în anul 1982 a fost distins cu Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România. De asemenea, din 22 noiembrie 2010 este membru de onoare al Academiei Române.
A debutat pe tărâm literar în anul 1963, în revista „Vremea”, iar sub semnătura lui Valeriu Anania au apărut apoi lucrări de o valoare de necontestat: în dramaturgie – „Miorița” (1966), „Meșterul Manole” (1968), „Du-te vreme, vino, vreme!” (1969), „Păhărelul cu nectar” (fantezie pentru copii – 1969), „Steaua Zimbrului” (1971), „Poeme cu măști” (1972); în poezie – „Geneze” (1971), „Istorii agrippine” (1976), „File de acatist” (1981), „Anamneze” (1984), „Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi” (1992), „Poezie religioasă românească modernă” (1992); proză și de eseuri – „Greul Pământului” (1982), „Rotonda plopilor aprinși” (1983), albumul „Cerurile Oltului” (1990), „Amintirile peregrinului Apter” (1991), romanul exotic „Străinii din Kipukua” (1979).
Între 1941 și 1948 urmează cursurile Facultății de Teologie din București, Cluj și Sibiu. Este nevoit însă, din cauza tulburărilor politice, să-și încheie studiile de medicină și muzică instrumentală începute la Cluj. În iunie 1946 conduce greva studențească anticomunistă din Cluj, motiv pentru care va fi urmărit și persecutat de organele represive comuniste. Însă acum cunoaște și numeroase personalități culturale care vor contribui simțitor la „nașterea” scriitorului Valeriu Anania.
În 1958 a fost condamnat politic la 25 de ani de muncă silnică, pentru „uneltire contra ordinei sociale”, și închis la Jilava, Pitești și Aiud. A fost eliberat după șase ani și două luni, în 1964, prin decret general de grațiere. În ciuda a tot și a toate, nu și-a părăsit niciodată calea, găsind întotdeauna liniștea să-și ducă opera mai departe, fie că a fost vorba de cea duhovnicească sau de cea cărturărească.
Pașii săi au fost călăuziți apoi peste oceane, slujind Biserica Ortodoxă Română în mai multe orașe ale lumii. Reîntors în țară, a fost directorul Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (1976-1982).
În seara zilei de 31 ianuarie 2011, mitropolitul Bartolomeu al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului își încheie misiunea pe pământ și pășește spre Împărăția cerurilor la vârsta de aproape 90 de ani. Trupul său a fost depus în așteptarea Învierii în cripta ierarhilor de sub altarul catedralei din Cluj.
– Servicii de creare site web
