Vezi VIDEO
Comisarii Garzii de Mediu Maramures au ajuns in dimineata zilei de 31 iulie pe rampa de gunoi de la Satu Nou de Jos. La o saptamana dupa reclamatia facuta de firma care salubrizeaza orasul si care are in administrare si groapa. La intalnire au participat reprezentantii firmei de salubrizare, ai Consiliului Judetean Maramures dar si ai Primariei Grosi.
Pentru a se asigura ca toate procedurile sunt legale din punct de vedere juridic, firma Drusal SA si-a convocat si avocatul.
„Deocamdata, motivul pentru care suntem noi aici este cum vine Garda sa investigheze o situatie. In rest putem discuta si alte aspecte. Tema intalnirii nu este asta. Putem discuta si alte aspecte dupa ce primim raspunsurile pe care vi le-am solicitat”, a spus Calin Stegaroiu, avocatul societatii Drusal SA.
La vederea lui, presedintele Consiliului Judetean Maramures, Zamfir Ciceu nu s-a putut abtine si a izbucnit.
„Putem discuta in foarte multe moduri, depinde de modalitatea pe care o alegeti. Mie-mi convine oricare”, a precizat Ciceu.
Cei mai deranjati insa de prezenta presei in zona au fost chiar reprezentantii Garzii de Mediu.
„In primul rand vreau sa stabilesc ceva: inspectia este o chestiune tehnica, au fost convocati doar cei trei factori implicati. Nu a fost convocata televiziunea sau mass media. Toate concluziile luni, dupa finalizarea controlului”, au spus reprezentantii Garzii de Mediu Maramures.
Dupa aproximativ 10 minute de discutii derulate departe de ochii presei, Zamfir Ciceu a plecat in tromba, insotit de unul dinte consilierii personali, nesufland niciun cuvant despre motivele plecarii.
Dupa aproape doua ore de discutii, toata suita a plecat de la rampa de gunoi fara niciun fel de concluzie. Intalnirea va fi reluata luni, 3 august, de data asta in birourile de la Mediu, incaperi in care presa nu are acces.
Sursa: Ana Pop