Un sofer din judetul Satu Mare, care a accidentat o sigheteanca pe trecerea de pietoni iar apoi a incercat sa fuga de la fata locului, a fost prins de jandarmul maramuresean Claudiu Filip. Desi era in afara orelor de program, jandarmul, care a luptat in Kosovo, a rezolvat acest caz intr-un mod extrem de profesionist, iar apoi a transportat victima la Spitalul Municipal din Sighetu Marmatiei.
In cursul zilei de miercuri, 3 februarie, la ora 12.30, politistii au fost sesizati ca pe strada Libertatii din Sighetu Marmatiei s-a produs un accident rutier soldat cu o persoana ranita. Ioan H. (50 de ani), din Negresti Oas (judetul Satu Mare), a surprins-o si accidentat-o pe Marie S. (57 de ani), din Sapanta, care s-a angajat in traversarea strazii pe trecerea pentru pietoni marcata si semnalizata corespunzator.
Conducatorul auto nu a oprit si a incercat sa fuga de la locul accidentului. Numai ca, spre nesansa lui, in zona se afla plutonierul major Claudiu Filip de la Sectia de Jandarmi Sighetu Marmatiei, participant la misiunile de mentinere a pacii in Kosovo. Desi jandarmul era in afara orelor de program, cand a observat ca soferul incearca sa fuga de la locul faptei, l-a imobilizat pe satmarean si apoi a chemat in ajutor o echipa operativa de la Jandarmerie si echipajul de la Politia Rutiea.
Apoi, jandarmul Claudiu Filip a transportat victima la Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei pentru acordare de ingrijrii medicale. Aceasta a fost diagnosticata cu traumatism cranio-cerebral, contuzie la nivelul fetei si a membrelor. In urma testarii soferului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,74 mg/l alcool pur in aerul expirat. Din acest motiv, satmareanul a fost dus la spital pentru recoltare de probe biologice.
Sursa: Vasile Dale