Sport

TENIS DE MASA – Romania, campioana europeana la junioare si vicecampioana la cadete

Echipa de junioare a Romaniei a cucerit marti titlul european, in timp ce cadetele au devenit vicecampioane continentale, la Campionatele Europene de tenis de masa de la Schwechat (Austria). Echipa de junioare a Romaniei, formata din Bernadette Szocs, Irina Ciobanu, Bernadett Balint, Roxana Istrate, Andreea Rosca si antrenata de Petre Arnautu, a castigat titlul european, dupa ce a invins Rusia cu scorul de 3-1 in finala.

Szocs le-a invins pe Ekaterina Guseva cu 3-0 (7, 8, 7) si pe Iana Noskova cu 3-2 (4, -9, 6, -10, 7), Irina Ciobanu a dispus de Noskova cu 3-0 (8, 9, 6), iar Balint a fost intrecuta de Ana Blajko cu 3-0 (6, 2, 9).

In semifinale, Romania a invins Croatia cu 3-0, dupa ce in sferturi trecuse de Franta cu 3-1, iar in optimi de Grecia cu 3-0. In grupa, tricolorele au castigat cu 3-2 in fata Slovaciei, cu 3-2 in disputa cu Olanda si tot 3-2 cu Cehia.

In finala cadetelor, Germania a invins Romania (Andreea Clapa, Adina Diaconu, Diana Lupu, Bianca Crisan, antrenate de Marian Filipas) cu 3-0.

Diaconu a cedat la Alena Lemmer cu 2-3 (-9, -6, 7, 9, -2), Clapa a pierdut la Wan Yuan cu 2-3 (-10, -8, 12, 10, -8), iar perechea Diaconu/Clapa a fost intrecuta de Wan/Lemmer cu 3-1 (-9, 9, 9, 8).

In semifinale, cadetele noastre invinsesera Franta cu 3-1, in sferturi au depasit Polonia cu 3-1, in optimi au trecut de Slovenia cu 3-1, dupa ce in grupa invinsesera Olanda, Italia si Suedia cu acelasi scor, 3-0.

Echipa de juniori a Romaniei s-a clasat pe 12, dupa ce a pierdut cu 2-3 in fata Slovaciei ultimul meci de clasament. Echipa de cadeti s-a clasat pe 14, dupa 0-3 cu Republica Moldova in ultimul meci.

Sursa: Agerpres