Vezi VIDEO
Fostul premier Emil Boc a fost filmat gol pusca in vestiarul unei sali de fitness din Bucuresti, imaginile fiind prezentate in exclusivitate in emisiunea ”Un show pacatos” realizata de Dan Capatos. Inregistrarea difuzata de Antena 1 a fost facuta, potrivit declaratiilor, inainte ca seful executivului sa demisioneze, datand de cateva luni. In filmare, Emil Boc poate fi observat cum se schimba intr-un vestiar, in vreme ce pe langa el trec alti barbati infasurati in prosoape.
Realizatorul emisiunii a motivat difuzarea filmuletului invocand interesul public. Acesta a aratat ca ofiterii SPP care au asigurat paza premierului in acel moment nu au fost suficient de vigilenti, permitand realizarea registrarii video intr-o ipostaza atat de stanjenitoare pentru un demnitar. De altfel, Dan Capatos a cerut public demisia conducerii Serviciului de Protectie si Paza pe motiv de neglijenta, aratand ca tot atat de usor pe cat a fost filmat Boc, putea sa fie asasinat.
Intervievat in timpul emisiunii, presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ca vina nu ii apartine nici intr-un caz lui Boc. ”Omul n-are nicio vina”, a spus el, adaugand ca nici SPP-ul nu poate fi pus sub acuzare. ”Probabil e de discutat caracterul persoanei din grupul ala care s-a pretat la asa ceva. Saracul domnul Boc, si-asa nu era intr-o situatie fericita… Sincer, la nivel uman chiar imi pare rau. N-are nicio vina, n-a facut nimic deplasat”, a mai spus Antonescu.
Sursa: I.O.