La Palatul Cotroceni au avut loc azi, 20 aprilie, consultari intre presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, si partidele si formatiunile politice reprezentate in Parlamentul Romaniei.
Este cea de a treia runda de consultari pe care presedintele le tine cu reprezentantii partidelor, de aceasta data printre temele vizate fiind stadiul legislatiei electorale si procedurile parlamentare de incuviintare a cererilor justitiei.
Alaturi de vicepremierul Gabriel Oprea, presedintele UNPR, s-a aflat si de aceasta data Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.
„Pentru mine ca si roman, care are la randul sau rude si prieteni plecati in strainatate in cautarea unei vieti mai bune, ca si roman care respecta sacrificiul celor plecati din tara pentru a pune painea pe masa familiilor lor din tara, este important ca Parlamentul Romaniei sa ofere respectul cuvenit acestor oameni. Sa le ofere dreptul la vot prin corespondenta. Pentru ca si din munca acestor romani plecati in strainatate se dezvolta Romania. Romanii din diaspora au dreptul la respect si libertatea de a alege si de a se implica.
Satisfactia mea majora astazi la Cotroceni (ieri, n.r.) a fost sa sustin, alaturi de domnul vicepremier Gabriel Oprea si colegii mei, votul prin corespondenta pentru romanii din diaspora”, a declarat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.
La finalul consultarilor dintre presedintele Romaniei si delegatia UNPR, presedintele formatiunii, vicepremierul Gabriel Oprea si-a declarat sustinerea neconditionata pentru proiectele lui Klaus Iohannis, in special cele legate de aparare, siguranta nationala si justitie.
Sursa: Emm