Deputatul Gheorghe Zoicas a ramas singura achizitie parlamentara a liberalilor maramureseni nenominalizata pe lista candidatilor pentru alegerile din 9 decembrie. Dezamagit, acesta a precizat ca un raspuns privind candidatura sa il va avea pana la finalul saptamanii viitoare, dupa ce Biroul Central PNL va anunta daca mentine sau nu propunerile decise astazi, 5 octombrie, de PNL Maramures.
“Dintre toti parlamentarii. doar eu nu am fost nominalizat de Biroul Politic Judetean. E regretabil. Au invocat si lipsa adeziunii mele, ca nu o gaseau, dar pana la urma mi-au inclus intentia de a candida la vot. Au fost trei propuneri pe Colegiul 1 Deputati Baia Mare Vest. Eu am avut doar doua voturi (dintre care unul al primarului din Calinesti, Mihai Stefan Nemes), Teodor Ardelean a avut sase voturi si Dolha a avut 16 voturi, asa ca pe lista a fost trecut Dolha. Sigur ca sunt dezamagit, mai am cateva proiecte pe care vroiam sa le pun in practica, dar pe fruntea niciunuia nu scrie parlamentar pe viata”, a declarat deputatul Gheorghe Zoicas.
Parlamentarul maramuresean a mentionat ca in acest moment nu stie ce va face, daca va candida (ceea ce ar insemna sa demisioneze din PNL) sau nu, si ca o decizie in acest sens va lua doar dupa decizia conducerii centrale a partidului. Zoicas a declarat ca, dupa ce s-a inscris in tabara liberalilor, presedintele PNL, Crin Antonescu, i-a confirmat, de doua ori ca el va candida pe lista USL pe colegiul in care este in acest moment deputat.
“Pana saptamana viitoare mai am de lucru in Parlament, am doua propuneri legislative, una cu legea cadastrului si una cu reducerea TVA la 5% la produsele de baza (paine, lapte, zahar, ulei si carne), pe care o sa incerc sa le trecem prin plen. Apoi, dupa ce conducerea PNL va selecta candidatii, ma decid daca voi mai candida sau nu. Eu as fi dorit sa candidez, nu ascund, pentru proiectele pe care le am”, a explicat Zoicas.
Extrem de multumit de rezultatul votului Biroului Politic Judetean al PNL, fostul viceprimar al Baii Mari, Mircea Dolha, venit din postura de outsider in lupta pentru desemnarea candidatului USL pe Colegiul 1 Deputati, unde favorit era Zoicas, a mentionat ca avea “avizul conducerii centrale a partidului” si acum are “si avizul organizatiei judetene” si ca va face mai multe declaratii zilele urmatoare.
CITESTE SI:
* CANDIDATII USL – Vezi cele cinci nume alese de PNL Maramures pentru o candidatura la alegerile parlamentare
* SCANDAL – Tagarlas, impiedicat de seful PNL Maramures sa isi depuna intentia de candidatura la parlamentare
Sursa: Catalin Vischi