Stiri nationale

RASPLATITI – Premii de 250.000 de euro, pentru proiecte de urbanism in marile orase

Premii in valoare totala de 250.000 de euro sunt oferite, in cadrul competitiei Urbaniada, arhitectilor, urbanistilor, publicitarilor sau membrilor unor ONG-uri care propun solutii concrete pentru imbunatatirea vietii in marile orase, cu o populatie minima de 100.000 de locuitori.

Valoarea unui premiu variaza intre 15.000 si 100.000 de euro.
Urbaniada este o competitie publica, iar arhitecti, urbanisti, publicitari sau membri ai organizatiilor neguvernamentale care au in plan proiecte de arhitectura, urbanism sau interventii publice sunt invitati sa le inscrie pana pe 14 decembrie 2015, pe site-ul www.urbaniada.net. Se cauta proiecte ce au impact asupra unor comunitati mai mari, specifice marilor orase, cu o populatie minima de 100.000 de locuitori.

Proiectele participante vor fi evaluate de catre un juriu format din noua specialisti in arhitectura, urbanism, sociologie si antropologie – Adrian Soare (arhitect-partener – SYAA), Andrei Serbescu (arhitect-partener ADN BA), Attila Kim (arhitect), Bogdan Iancu (lector universitar Departamentul de Sociologie, Facultatea de Stiinte Politice – SNSPA), Mircea Toma (presedinte ActiveWatch), Oana Preda (director executiv CeRe), Rudolf Grӓf (arhitect-partener Vitamin Architects), Teodor Frolu (arhitect, antreprenor si co-initiator Rowmania) si Vera Marin (arhitect urbanist, presedinte al Asociatiei pentru Tranzitie Urbana din Romania).

Jurizarea se va face ȋntr-o prima etapa online. In urma acesteia, primele opt proiecte cu cele mai mari note vor intra ȋn a doua etapa de concurs, ȋn care candidatii ȋsi vor prezenta individual proiectele ȋn fata juriului si a board-ului de CSR ING, alcatuit din angajati ai bancii. Finalistii vor fi anuntati pe 20 ianuarie 2016, iar lista proiectelor castigatoare va fi facuta publica pana pe 1 martie 2016. Proiectele castigatoare vor fi implementate pana la 1 noiembrie 2016.
Concursul este organizat de The Institute si ING Bank. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.urbaniada.net.

Sursa: Mediafax