Stiri nationale

RABLA – Persoanele fizice si juridice au rezervat 19.500 de tichete in cadrul programului

Persoanele fizice si juridice au rezervat 19.500 de tichete in cadrul programului “Rabla”, incheindu-se astfel o alta etapa de evaluare a dosarelor, a anuntat, joi, Administratia Fondului pentru Mediu (AFM), intr-un comunicat de presa.

“Pana in prezent, in sistemul informatic al AFM, au fost rezervate pentru persoanele fizice si juridice peste 19.500 de tichete. Administratia Fondului pentru Mediu anunta inchiderea unei alte etape de evaluare a dosarelor depuse de persoanele juridice si institutiile publice pentru programul ‘Rabla 2015’. In cadrul Programului au fost analizate 1.609 dosare, din care 817 dosare au fost acceptate, pentru 2.488 de autovehicule si 808 dosare au fost respinse”, se arata in comunicat.

Pana in prezent, la registratura AFM au fost depuse 2.215 de dosare de catre persoanele juridice si institutiile publice. Persoanele interesate sa participe la Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national pot depune dosarele de finantare la sediul AFM, pana la data de 30 octombrie 2015.

Lista persoanelor juridice si a institutiilor publice, care au fost acceptate in program, este publicata pe site-ul AFM la sectiunea aferenta programului.

Persoanele fizice care vor sa achizitioneze o masina noua pot aplica, incepand din 27 aprilie, in cadrul Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national 2015, bugetul alocat in acest sens de catre autoritati fiind de 162,5 milioane de lei.

Totodata, programul ‘Rabla’ destinat persoanelor juridice, inclusiv institutiilor publice, operatorilor economici fara personalitate juridica, organizatiilor profesionale care sunt organizate si isi desfasoara activitatea intr-una dintre formele de exercitare a profesiei liberale a demarat in data de 4 mai, cu o alocare de 5.000 de vouchere si un buget total de 37,5 milioane lei.

Sursa: Agerpres