Vezi VIDEO
Dupa doua saptamani de vacanta, astazi, 6 ianuarie, elevii maramureseni s-au reintors in banci. Programa scolara din acest an prevede o noua structura, spre deosebire de anii anteriori, astfel ca scolarii vor avea patru saptamani de cursuri, dupa care vor intra intr-o noua vacanta. Practic, primul semestru se va incheia la finalul lunii ianuarie, urmand ca al doilea semestru sa inceapa luni, 10 februarie.
Cei mai fericiti de faptul ca dupa cateva saptamani de scoala vor avea o noua vacanta sunt elevii, care au fost nevoiti sa renunte la programul lejer din ultimele zile si sa se intoarca in banci. Gandul la urmatoarea vacanta le da celor mai multi energia necesara pentru a trece mai usor peste aceste zile.
„Nu ne-am obisnuit inca cu programul, dar o sa ne acomodam din nou zilele astea. Timp de doua – trei saptamani, ca apoi vine alta vacanta. Nu ne obisnuim oricum in doua saptamani, iar ultima saptamana o sa fie cu incheierea mediilor, n-o sa stam mult la scoala”, a aratat un elev, Florin.
„Asa ar trebui sa fie tot timpul, trei saptamani de scoala, una de vacanta, iarasi scoala, iar vacanta. E mai bine asa, pentru ca avem nevoie de odihna, e foarte multa materia si avem nevoie sa ne odihnim”, a marturisit o eleva, Timea.
Modificarea cu privire la noua structura a anului scolar este vazuta cu ochi buni si de unii profesori. Acestia au aratat ca elevii reusesc sa se acomodeze cu scoala in aceasta perioada, fiind motivati de faptul ca este perioada de evaluare si acum au ocazia sa isi mareasca mediile.
„Din punctul meu de vedere, noua structura a anului scolar este una benefica, deoarece anul trecut a fost o disproportie in ceea ce priveste semestrele: primul semestru era foarte scurt, al doilea foarte lung si faptul ca s-a echilibrat este un lucru bun si elevii se acomodeaza destul de bine”, a spus consilierul educativ Maria Ciumau.
Pe de alta parte, unii parinti sau elevi sustin ca noua structura a anului scolar este bulversanta si neproductiva. Fiind o perioada relativ scurta dedicata cursurilor, scolarii nu reusesc sa intre in ritm, gandindu-se la urmatoarea vacanta si astfel nu asimileaza toate cunostintele la fel ca intr-o perioada obisnuita de scoala.
„E obositor, fiindca au fost doua saptamani de vacanta. Toata lumea doarme tarziu, acuma ne-am trezit devreme, sunt trei saptamani iarasi de scoala si dupa aceea iar vacanta. E aiurea, nu e chiar ok”, a aratat o eleva, Jessica.
„E putin aiurea aceasta programa, pentru ca dupa ce se obisnuiesc copiii cu scoala, iarasi sunt in vacanta si un pic ne tulbura. Poate era mai bine sa aiba acum o saptamana si apoi sa fie in continuare scoala”, a povestit o baimareanca.
„Cred ca ii cam bulverseaza pe copii, se obisnuiesc un pic cu scoala si pe urma iarasi liberi…Dar e bucuria lor!”, a opinat o alta baimareanca.
Daca in anul scolar 2012 – 2013, dupa vacanta de iarna, elevii au intrat in semestrul al doilea, anul acesta scolarii vor mai parcurge inca patru saptamani de scoala si abia dupa aceea vor incheia primul semestru. Conform ordinului privind structura anului scolar 2013 – 2014, vacanta intersemestriala va dura o saptamana, fiind cuprinsa in intervalul 1 – 9 februarie.
Sursa: Gabriela Kuhajda