Prima doamna a Statelor Unite, Michelle Obama, a declarat marti ca este foarte mandra de sotul ei, presedintele Barack Obama, care, dupa cum a afirmat ea, s-a lasat de fumat de aproape un an.
„Da, s-a lasat de aproape un an”, a confirmat dna Obama, in timpul unei intalniri cu un grup de jurnalisti la Casa Alba, dand in acelasi timp asigurari ca ea nu a insistat ca sotul ei sa se lase de fumat si ca nu a mai evocat de atunci acest subiect. „Cand cineva face ceea ce trebuie sa faca, nu trebuie sa arate”, a adaugat ea in gluma, potrivit cotidianului USA Today.
Ea a indicat ca dl Obama a gasit resurse pentru a renunta la fumat multumita fiicelor lor, care au insistat ca el sa abandoneze tutunul.
La 9 decembrie, purtatorul de cuvant al lui Obama, Robert Gibbs, a indicat ca presedintele nu a mai fumat de noua luni, dar ca recunoaste ca a te lasa de tigara este o „lupta” dat fiind stresul la care liderul este supus.
Obama s-ar fi lasat astfel de fumat dupa ce a fost publicat ultimul lui buletin de sanatate oficial, la 28 februarie 2010, in care medicul presedintelui a indicat ca liderul trebuie sa „isi continue eforturile pentru a se lasa de fumat”.
Presat cu intrebari despre modul in care Obama a reusit sa nu recidiveze, Gibbs a raspuns ca „el este incapatanat”.
Sursa: Agerpres