Afaceri - Economic

PIETE – Maramuresenii, sfatuiti sa nu cumpere oua si lactate “coapte” la soare (VIDEO)

Vezi VIDEO
Pentru a nu-si pune in pericol sanatatea, maramuresenii sunt sfatuiti ca, in perioada de vara, sa evite achizitionarea din piata a oualor tinute in conditii improprii, dar si a lactatelor vandute pe tarabe dupa ora 9.00. Comisarii de la Protectia Consumatorilor spun ca nu exista garantie pentru produsele tinute in soare ore in sir iar alimentele perisabile ar trebui cumparate doar din locuri autorizate.

Tinand cont de perioada caniculara, comisarii de la Protectia Consumatorilor Maramures au facut astazi, 21 iunie, un apel catre maramureseni punand accent pe faptul ca alimentele trebuie pastrate in vitrine frigorifice.

“Ii sfatuim pe consumatori sa cumpere doar din locuri autorizate. Vedeti ca acum temperatura mediului inconjurator este foarte ridicata. Daca merg in piata si cumpara direct de pe tejghea lapte si oua, nu poate exista o garantie ca acele produse sunt bune. Cand ajung acasa pot aparea anumite modificari si daca le consuma pot sa aiba probleme de sanatate”, a declarat comisarul sef al Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Maramures (CJPC), Olivia Ardelean.

Totodata, reprezentantii Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Maramures (DSVSA) au atras atentia ca lactatele pot fi puse in vanzare doar in conditii speciale. “In piete nu se comercializeaza lapte, mai ales in perioada caniculara dupa ora 9.00. Nu recomand sa cumpere oua din piata. Nu stim unde au fost depozitate in ce conditii. Exista oua marcate, identificate, recomandam astfel de oua sa cumpere”, a precizat seful biroului inspectie in cadrul DSVSA Maramures, Adrian Balin.

In ce priveste vanzarea laptelui in PET-uri, reprezentantul DSVSA a aratat ca practica e incurajata chiar de catre consumatori. Legislatia prevede ca aceste produse sa fie comercializate doar in ambalaje de unica folosinta si nu in sticle de plastic refolosite.

Sursa: Camelia Tocaci