Vezi VIDEO
Dupa ani de tergiversari, autoritatile maramuresene au reusit, in sfarsit, sa avanseze un termen pentru demararea constructiei depozitului ecologic de deseuri de la Farcasa. Seful administratiei judetene, Mircea Man, este optimist, precizand ca, pana cel tarziu in 15 februarie, Ministerul Mediului va acorda toate avizele necesare astfel incat proiectul sa poata fi implementat. Valoarea acestuia a fost estimata la circa 70 de milioane de euro, o suma mai mare cu aproximativ 30% fata de costurile estimate initial.
Autoritatile maramuresene au fost chemate, saptamana aceasta, din nou la Ministerul Mediului pentru a discuta problema gropii de gunoi ecologice din Farcasa. Presedintele Consiliului Judetean, Mircea Man, aratat ca, in urma discutiilor, s-a ajuns la concluzia ca, pana la sfarsitul lunii ianuarie, proiectul va fi aprobat. Man si-a luat insa si o marja de eroare, estimand ca, totusi, termenul pana la care vor fi primite toate avizele necesare este mijlocul lui februarie 2012.
“Eu spun ca pana la finele lunii ianuarie, hai sa-mi iau 15 februarie, noi vom avea toate avizele Ministerului Mediului si proiectul va fi aprobat”, a afirmat Mircea Man.
Pana la sfarsitul acestui an, va trebui organizata insa si o dezbatere publica cu localnicii din Farcasa, care si-au exprimat de nenumare ori dezacordul in privinta constructiei depozitului in comuna lor. Intalnirea ar urma sa se desfasoare intre Craciun si Anul Nou. In plus, autoritatile mai au de trecut un hop, in contextul in care valoarea investitiei a fost majorata cu 30 % fata de suma initiala. Man sustine insa ca n-ar trebui sa fie probleme nici la acest capitol.
“Din lipsa de informare corecta si a colegilor de la Consiliul Judetean, si a consultantului, si felului in care cei de la Ministerul Economiei au explicat, ni s-a spus ca proiectul trebuie sa fie sub 50 de milioane de euro, ca altfel nu mai merge la Bruxelles. E fals, indiferent de valoarea proiectului, dupa ce se face analiza in cadrul ministerelor, proiectele, fara sa conteze suma, pleaca la Bruxelles. Noi mergem undeva la 70 de milioane de euro”, a explicat Mircea Man.
Dupa primirea avizelor necesare, autoritatile ar urma sa organizeze licitatia pentru proiect, iar pana la finele lui 2012, s-ar putea incepe constructia la depozitul ecologic.
CITESTE SI:
- TERGIVERSARI – GROAPA GUNOI – Depozitul ecologic de deseuri din Maramures ar putea ramane doar pe hartie (VIDEO)
- IN IMPAS – Proiectul pentru gestionarea deseurilor din Maramures a fost umflat cu 16 milioane de euro (VIDEO)
- PREMIERA eMM.ro – S-A SCHIMBAT… MODIFICAREA – Groapa de gunoi ecologica s-a mutat de la Buzesti la Sarbi (VIDEO)
- DEPOZIT – INFORMARE – Autoritatile incearca sa ii convinga pe localnicii din Buzesti sa accepte depozitul de deseuri in sat (VIDEO)
- PREMIERA eMM.ro – DECIZIE FINALA – Depozitul ecologic de gunoi din sudul Maramuresului va fi construit in satul Buzesti, comuna Farcasa (VIDEO)
- DEPOZITE ECOLOGICE – Consiliul Judetean face depozit ecologic in poligonul de la Ariesul de Padure si un „cadou” de 700.000 de euro privatilor (VIDEO)
- DEPOZITE – Maramuresul risca sa piarda o finantare de 80 milioane euro pentru ca autoritatile nu reusesc sa obtina acordul localnicilor pentru amplasarea gropilor de gunoi ecologice
Sursa: Camelia Tocaci