Peste 200 de locuri de munca au fost declarate vacante in aceasta saptamana la nivelul judetului Maramures. Desi odata cu trecerea sezonului de vara scad si ofertele pe piata muncii, totusi angajatorii maramureseni au anuntat ca in aceasta perioada cauta forta de munca in mai multe domenii de activitate. Pe langa obisnuitele joburi in confectii, in Maramures au aparut si posturi noi cum ar fi: ciontolitori transatori carne, matari sau debavuratori retusori la produse din ceramica fina.
Ponderea cea mai mare a posturilor vacante ramane in continuare in confectii, unde se cauta 39 de persoane dornice sa lucreze in acest domeniu. Astfel, se cauta confectioneri asamblori articole din textile, dar si muncitori necalificati si operatori confectioneri. La acestia se adauga si 19 posturi vacante de sef formatie industria confectiilor imbracaminte, insa angajarile pentru aceste posturi se fac tocmai in Timisoara.
Foarte multe joburi vacante la ora actuala sunt si pentru cei care vor sa lucreze in servicii. Astfel, exista posturi de barmani (2), bucatari (2), ospatari (7), ajutor ospatar (1), cofetar (1), vanzatori (3), lucrator bucatarie (4), lucrator comercial (2).
Angajari se fac si pentru cei care au pregatire de economisti (1), ingineri constructii civile (2), ingineri instalatii pentru constructii (1), inginer productie (10), operator ghiseu banca (1), secretar administrativ (1), secretara (1), dar si proiectanti ingineri mecanici sau ingineri electromecanici (3).
In aceasta saptamana au aparut insa si posturi noi, cautandu-se pentru angajare ciontolitori transatori carne (1), matari (2), macelari (1), dar si debavuratori retusori la produse din ceramica fina (6) si turnator produse ceramice (5).
Foto: arhiva (c) eMM.ro
Sursa: Camelia Tocaci