Stiri externe

INTALNIRE – Negocieri de pace la Paris asupra Ucrainei, in umbra conflictului sirian

Liderii Frantei, Rusiei, Germaniei si Ucrainei, respectiv Francois Hollande, Vladimir Putin, Angela Merkel si Petro Porosenko, se vor intalni vineri la Paris pentru a consolida pacea in estul separatist ucrainean, o reuniune ce intervine in contextul in care discutiile internationale sunt dominate de conflictul sirian.

“Timpul preseaza. Trebuie sa lucram la cel mai inalt nivel, sa cream un climat impreuna pentru a incerca eliminarea obstacolelor”, astfel incat acordurile Minsk-2 sa fie aplicate in mod real pana la sfarsitul lunii decembrie, a explicat o sursa diplomatica franceza, citata de AFP.

Aceste acorduri, incheiate de aceiasi protagonisti la 12 februarie in capitala belarusa, dupa lungi si complicate negocieri, includ o serie de masuri care sa duca la incetarea conflictului dintre armata ucraineana si rebelii prorusi, conflict care a facut, din aprilie 2014, peste 8.000 de morti.

Summitul de la Paris urmeaza sa inceapa la ora locala 14:15 (12:15 GMT), discutiile fiind prevazute sa dureze pana la ora 18:00. Inaintea reuniunii, presedintele rus Vladimir Putin va fi primit de gazda acestui summit, François Hollande, si se va intalni cu cancelarul german Angela Merkel, pentru a discuta subiectul cel mai arzator din aceste zile, si anume Siria.

Conflictul ucrainean, noteaza in continuare AFP, a dus la izolarea Rusiei, tara acuzata de a fi trimis soldati si arme pentru sustinerea rebelilor din Donbas si vizata din aceasta cauza de o serie de sanctiuni occidentale.

“S-a facut mult de la reuniunea de la Minsk. Cel mai important lucru, cel mai spectaculos, dar si cel mai fragil, este armistitiul”, care in general este respectat, a subliniat sursa franceza.

““Ultimul punct din acordurile de la Minsk, “normalizarea” situatiei in Ucraina, presupune retragerea fortelor stationate in aceasta tara si securizarea frontierei ruso-ucrainene”, din care 400 de kilometri se afla in prezent in mainile separatistilor, a adaugat aceeasi sursa.
Aceasta normalizare presupune de asemenea alegeri locale, care sa permita reintegrarea Donbasului separatist in teritoriul ucrainean si acordarea unei mai mari autonomii acestei regiuni, respectandu-se Constitutia ucraineana.

Acest proces politic, prevazut sa se incheie pana la sfarsitul anului, avanseaza foarte dificil, separatistii incercand sa organizeze alegeri locale potrivit propriilor reguli, in timp ce parlamentul de la Kiev ramane divizat in privinta votului asupra masurilor de autonomie.

Kievul cere anularea alegerilor programate de separatisti in Donetk si Lugansk, pentru 18 octombrie si, respectiv, 1 noiembrie, precum si eliberarea tuturor prizonierilor, intre care pilotul militar Nadia Savcenko, aflata in centrul unui proces foarte controversat in Rusia.

Moscova ar putea spera la o relaxare a sanctiunilor care apasa greu asupra economiei sale daca acordurile de pace se vor concretiza, o problema ce va discutata in decembrie la Bruxelles.

Acest subiect, care ingrijoreaza Kievul la cel mai inalt nivel, a fost abordat joi in cadrul unei convorbiri telefonice intre Hollande, Porosenko si Angela Merkel, dupa cum a indicat, sub acoperirea anonimatului, un responsabil ucrainean.

In contexul implicarii aviatiei ruse in Siria, Kievul se teme ca Moscova va utiliza criza siriana pentru a distrage atentia de la Ucraina si ca, in urma unor propuneri facute de Francois Hollande, occidentalii vor decide in cele din urma o relaxare a sanctiunilor impuse Rusiei.

“Pozitia Frantei este aceea ca sanctiunile trebuie sa fie ridicate daca acordurile de la Minsk sunt puse in aplicare. O pozitie la fel ca cea a Germaniei si Uniunii Europene”, a subliniat un diplomat francez, dezmintind orice dezacord european asupra acestui punct.

La New York, unde are loc Adunarea Generala a ONU, seful diplomatiei ruse Serghei Lavrov a negat orice tentatie din partea Moscovei de a trage profit din criza siriana. “Este o interpretare total absurda”, a afirmat ministrul rus, citat de agentiile de presa ruse.

Sugerand occidentalilor sa se alieze cu Rusia in lupta impotriva gruparii jihadiste Statul Islamic si angajand avioanele armatei ruse pe cerul sirian, presedintele Putin a facut in aceasta saptamana o miscare spectaculoasa pe scena internationala.

“Este evident ca ceea ce se intampla in Siria va influenta climatul summitului de la Paris. In ce fel, ramane de vazut”, a incheiat diplomatul francez, conform agentiei de presa citate.

Sursa: Agerpres