Fotbal Sport

FOTBAL – Ronaldo a castigat a patra sa Gheata de Aur, dar nu este multumit

Cristiano Ronaldo a declarat ca nu este multumit si vrea in continuare mai mult, dupa ce a primit marti a patra sa ”Gheata de Aur”, pentru cel mai bun marcator din campionatele europene de fotbal in sezonul 2014-2015, un bilant record pe care vrea sa si-l amelioreze in viitor. ”Este un moment special”, a recunoscut starul lui Real Madrid (30 ani) in cadrul unei ceremonii care a avut loc intr-un hotel din capitala Spaniei. ”Insa nu sunt multumit, vreau mai mult decat atat. Stiu ca sunt singurul care a castigat patru Ghete de Aur, insa vreau mai mult, o vreau pe a cincea si pe a sasea, daca este posibil”.

Cel mai bun marcator (”Pichichi”) din La Liga, cu 48 de goluri in sezonul trecut, Ronaldo primeste pentru a patra oara in cariera, dupa 2008, 2011, 2014, 2015, acest trofeu decernat de mai multe media europene. Asta ii permite sa se instaleze singur in fruntea palmaresului, in fata rivalului sau Lionel Messi, al 2-lea in 2014-2015 (43 goluri) si de trei ori castigator (2010, 2012, 2013).

In palmaresul Balonului de Aur, trofeu care recompenseaza cel mai bun jucator al anului, situatia este inversa, argentinianul se afla in fata portughezului, cu 4 trofee castigate, fata de 3, Ronaldo. Laureat al Balonului de Aur in ultimii doi ani, Ronaldo pare insa ca se afla in 2015 in urma lui Messi, care a ghidat FC Barcelona spre o somptuoasa tripla La Liga-Cupa Spaniei-Liga Campionilor, in primavara.

”Evident, (castigarea unei noi Ghete de Aur) implica si castigarea unor titluri la nivel colectiv, a unor trofee cu echipa”, a recunoscut Ronaldo, constient ca Real Madrid a incheiat sezonul trecut fara un titlu major. ”Real Madrid este o echipa care trebuie sa castige titluri in fiecare an. In acest sezon este la fel, vrem sa castigam Campionatul, Liga Campionilor si, daca este posibil, si Cupa Regelui”, a declarat Ronaldo.

Aceasta a patra Gheata de Aur vine sa puncteze o perioada fasta pentru Ronaldo, intrat in legenda lui Real Madrid acum doua saptamani, egalandu-l pe Raul Gonzalez drept cel mai bun marcator din istoria clubului madrilen (323 goluri). In trecere, atacantul portughez a trecut si de bariera celor 500 goluri inscrise in cariera sa. 

Sursa: Agerpres