Steaua Bucuresti s-a calificat in turul III din competitia Europa League la fotbal, dupa ce a invins formatia maghiara Ujpest Budapesta cu scorul de 2-1 (0-0), in deplasare, joi seara, 23 iulie, in mansa secunda a turul II preliminar. Steaua merge mai departe, dupa un succes obtinut prin golurile marcate de Janos Szekely (58) si Rafal Grzelak (66), respectiv, Tamas Vasko (82). In primul joc, stelistii castigasera cu scorul de 2-0.
Jocul a fost unul de tatonare in prima sa parte, la Budapesta, fara ocazii clare de gol. Surdu a avut o posibilitate buna, scapand spre poarta in minutul 10, dar a cazut fiind dezechilibrat de sarbul Lambulic (10), fara ca arbitrul sa dicteze ceva. Ujpest a avut prima ocazie buna in minutul 19, cand Tatarusanu a respins in corner sutul puternic al lui Tisza. Nicolita a avut si el o sansa buna, in minutul 21, dar lovitura sa de cap, la centrarea lui Szekely, a trecut peste poarta (21). Tatarusanu a avut o interventie foarte buna in min. 29, la centrarea lui Vermes.
Partida a pierdut apoi din consistenta, fiind numeroase intreruperi si accidentari. Atacantul maghiar Kabat s-a ales cu capul spart la un duel aerian cu Golanski si a plecat la cabine in minutul 40 cu sangele siroind pe fata. In careul maghiar, Vasko si Bicfalvi s-au accidentat reciproc, prima repriza prelungindu-se cu 6 minute. Bicfalvi nu a mai revenit de la cabine, fiind inlocuit cu Onicas.
Repriza secunda a inceput cu o intarziere de circa 20 de minute fata de ora oficiala, atat din cauza intreruperilor din finalul primei parti, cat si din cauza incidentelor petrecute in tribune intre galeriile celor doua formatii: maghiarii au aruncat cu torte catre sectorul fanilor stelisti, care au ripostat rupand un gard si aruncand cu diferite obiecte. Fortele de ordine au intervenit cu apa si gaze lacrimogene, iar meciul a inceput in cele din urma.
Nicolita a reluat din unghi foarte mic, in min. 57, la centrarea lui Stancu, la prima ocazie a Stelei dupa pauza, dar Balajcza a respins in corner. La lovitura de la colt, Stancu a trimis cu capul pe langa poarta (57).
Steaua a deschis scorul in min. 58, cand Toja a scapat pe stanga, a centrat pentru Stancu, blocat de portar, dar mingea a ajuns la Szekely, care a impins-o in poarta: 0-1.
Ujpest a avut imediat sansa egalarii, dar Tatarusanu a scos excelent mingea expediata de Pollak (60), la centrarea lui Rajczi.
Antrenorul Cristiano Bergodi a facut o mutare inspirata, introducandu-l pe polonezul Grzelak, care a marcat la prima atingere de balon, in min. 66, la centrarea lui Stancu, de pe partea dreapta: 0-2.
Tatarusanu a fost la post in minutul 69, la sutul lui Tisza, de la circa 26 de metri. Toth (74) trage pe langa poarta din pozitie buna, la o neatentie a apararii steliste. Ujpest a redus din handicap in minutul 82, prin Vasko, fundasul budapestan reluand cu capul din marginea careului mic, la un corner executat de Tisza: 1-2. Finalul partidei o surprinde pe Ujpest intr-un forcing prin care incearca sa obtina un rezultat onorabil.
Steaua a reusit o calificare meritata, cu o victorie in deplasare, dupa o repriza secunda foarte buna.
Toja si P. Marin sunt suspendati pentru urmatorul meci, din cauza cumulului de cartonase galbene.
In turul III preliminar, Steaua va intalni echipa scotiana Motherwell, calificata in dauna albanezilor de la Flamurtari Vlora (1-0 in primul joc pentru Flamurtari, Motherwell avea 6-0 la pauza meciului retur).
Ujpest Budapesta – Steaua Bucuresti 1-2 (0-0)
Au marcat: Tamas Vasko (82), respectiv Janos Szekely (58), Rafal Grzelak (66).
Budapesta, stadion ‘Szusza Ferenc’: 9.678 spectatori.
Au evoluat echipele:
Ujpest: 1. Szabolcs Balajcza – 18. Krisztián Vermes, 14. Mladen Lambulic, 19. Tamás Vasko, 24. Zoltán Pollák (17. Norbert Tóth, 67) – 2. Ivan Dudic, 5. György Sándor, 6. Tony Stokes, 10. Tibor Tisza – 8. Péter Rajczi, 22. Péter Kabát (capitan; 20. Kethevoama Foxi, 60). Antrenor: Willie McStay.
Rezerve neutilizate: 36. Tamás Horváth – 4. Zoltán Takács, 27. Mohamed Remili, 9. Attila Simon, 31. David Barczi.
Steaua: 12. Ciprian Tatarusanu – 4. Pawel Golanski, 3. Dorin Goian (capitan), 17. Eugen Baciu, 18. Petre Marin – 7. János Székely, 26. Eric Bicfalvi (25. Mihai Onicas, 46), 14. Juan Toja (19. Andrei Ionescu, 83), 16. Banel Nicolita (10. Rafal Grzelak, 65) – 11. Romeo Surdu, 28. Bogdan Stancu. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Rezerve neutilizate: 1. Robinson Zapata – 31. Emil Ducu Ninu, 21. Razvan Ochirosii, 99. Krum Bibiskov.
Arbitru: Andre Marriner; arbitri asistenti: David Richardson, Richard West; arbitru de rezerva: Anthony Taylor (toti din Anglia); Delegat UEFA: Tugomir Frajman (Slovenia), observator UEFA pentru arbitri: Francesco Bianchi (Elvetia).
Cartonase galbene: P. Marin (18), Tisza (22), Dudic (30). Toja (62), Szekely (72).
Sursa: Agerpres