Egiptul va redeschide punctul de trecere din Rafah spre Fasia Gaza, a declarat un responsabil al Hamas joi, 22 august, dupa o saptamana de la inchiderea sa de catre Cairo, potrivit AFP.
‘Punctul de trecere din Rafah va fi redeschis de sambata patru ore zilnic pentru cazurile umanitare si palestinienii cu cetatenie straina’, a declarat intr-un comunicat Maher Abu Sabha, director general al punctului de trecere pentru guvernul Hamas, care controleaza Fasia Gaza.
In 15 august, Egiptul – aflat in plina criza politica marcata de violente care au facut peste 800 de morti – a anuntat inchiderea terminalului pentru o perioada nedeterminata. Sute de palestinieni au ramas blocati de ambele parti ale terminalului, singura cale de acces in teritoriul palestinian care nu este controlata de Israel.
Punctul de trecere a fost redeschis sambata, dar a fost inchis din nou luni, dupa moartea a cel putin 24 de politisti in Sinaiul egiptean in cel mai ucigator atentat impotriva fortelor de ordine din ultimii ani.
Hamas a indicat ca aceasta redeschidere este un rezultat al presiunilor exercitate de miscarea islamista palestiniana pe langa autoritatile egiptene.
Hamas este un aliat al Fratilor Musulmani din care provine Mohamed Morsi, presedintele egiptean destituit de armata in 3 iulie
Sursa: Agerpres