Vezi VIDEO
Prezenti la vernisajul “Anuala Artelor 2010”, oficialii baimareni s-au lasat “furati” de tablourile expuse. Mai mult decat atat, unii dintre ei si-au dezvaluit chiar pasiunea lor ascunsa in ce priveste pictura.
Dupa ce au vazut cele peste 200 de lucrari expuse in cadrul “Anualei Artelor 2010”, oficialii baimareni si-au exprimat fiecare preferintele. Asadar, Istvan Ludescher a optat pentru un tablou semnat Ioan Anghel Negrean.
“Imi place tabloul lui Negrean. E foarte interesant cum a prins un peisaj in bucati. Zona asta deluroasa din tablou imi ofera o mare placere. Predilectia pentru zona deluroasa, muntoasa vine din faptul ca eu am copilarit la ses, in Carei, ” a spus Istvan Ludescher, primar interimar.
Peisajele sunt si pe gustul lui Mircea Dolha. Viceprimarul a ales lucrarea “Florika” realizata de artistul Szanto Andreasz.
“Tabloul pe care l-am remarcat e cel semnat de Szanto Andreasz. Are o foarte buna asezare si, in acelasi timp, o incarcatura florala foarte mare si inspirata si imi place foarte mult. Inclusiv coloristica. Este un tablou special pentru mine cel putin. Este ceva deosebit. Iti da senzatia ca e ceva viu nu static”, a motivat Mircea Dolha, viceprimar.
Pe langa atractia pentru peisaje, cei doi edili au in comun si o dragoste timpurie pentru pictura.
“Am pictat doar in copilarie. Pe urma am reluat aceasta indeletnicire cand copilul meu cel mare a avut vreo patru, cinci ani si am incercat sa-l pictez, sa-l desenez. Am constatat, insa, ca nu am un talent deosebit si am abandonat. Dar sunt un admirator in general al lucrarilor de arta”, a spus Istvan Ludescher.
In timp ce Istvan Ludescher se rezuma la statutul de simplu admirator, Mircea Dolha se gandeste serios sa se apuce de pictura.
“Am si eu cateva tablouri si uneori ma tot gandesc sa cochetez si eu cu pictura, dar nu am timp sa incep, sa imi iau culori si pensula, dar probabil ca mai incolo o sa ajung si acolo, sa vedem daca am sau nu har cum se spune” a conchis Mircea Dolha.
E de urmarit daca intr-o viitoare editie a Anualei Artelor se va strecura o lucrare semnata Mircea Dolha.
Sursa: Diana Grad