112

CONTRABANDA – Tigari de peste 260.000 lei confiscate la frontiera de nord

Politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei au descoperit si confiscat, in ultimele 48 de ore, 25.750 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 263.000 lei, care urmau sa fie introduse ilegal in tara. Trei cetateni romani sunt cercetati pentru savarsirea infractiunilor de contrabanda si trecere ilegala a frontierei de stat.

O parte din tigari au fost descoperite ieri, 12 octombrie, la nivelul Sectorului Politiei de Frontiera Valea Viseului, unde s-a desfasurat o actiune pe linia prevenirii si combaterii contrabandei cu tigari. In jurul orei 17.00, un echipaj al politiei de frontiera a observat in apropierea frontierei de stat o persoana de sex masculin care se deplasa catre interiorul tarii, transportand mai multe colete voluminoase.

Politistii de frontiera au intervenit pentru retinerea barbatului, care a fost identificat ulterior ca fiind cetateanul roman Vasile L., de 47 ani, domiciliat pe raza judetului Maramures. Totodata au fost informate autoritatile de frontiera ucrainene despre eveniment, concomitent cu dispunerea unor masuri de supraveghere si cercetare a zonei. La fata locului au fost descoperite patru colete cu tigari care, impreuna cu persoana in cauza, au fost duse la sediul sectorului in vederea continuarii cercetarilor.
In urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 2.000 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, de diferite marci, in valoare de 18.000 lei.

Politistii de frontiera efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrabanda si trecere ilegala a frontierei de stat, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.

Sursa: Emm