Vezi VIDEO
Vezi VIDEO editat
Politistii de frontiera maramureseni au prins cinci cetateni ucraineni care au incercat sa introduca ilegal in Romania 7.500 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 64.000 lei. Pentru retinerea unuia dintre suspecti, politistii au fost nevoiti sa traga trei focuri de avertisment.
Politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Sighetu Marmatiei i-au observat in timp ce transportau marfa peste rau. Au fost somati sa se opreasca, dar unul dintre ei nu s-a conformat, astfel incat s-au tras trei focuri de arma. Incidentul a avut loc aseara, 23 iunie, in jurul orei 20.30. Persoana retinuta doar dupa tir a fost identificata ca Iurevici S., cetatean ucrainean, in varsta de 21 de ani. La scurt timp, politistii de frontiera au mai retinut inca un ucrainean S. T.. Celelalte persoane au sarit in apa raului Tisa si au trecut pe malul Ucrainean.
Au fost anuntate autoritatile de frontiera ucrainene care au reusit sa ii prinda pe fugari imediat ce au pasit pe malul ucrainean al Tisei. Cei trei barbati sunt acuzati de savarsiriea infractiunilor de contrabanda si trecere ilegala a frontierei de stat. Intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.
In cursul zilei de astazi, 24 iunie, urmeaza sa se efectueze cercetarea in comun a evenimentului de catre autoritatile romane si ucrainene. La fata locului au fost descoperite 15 colete ce contineau cantitatea de 7.500 pachete cu tigari de provenienta ucraineana in valoare de aproximativ 64.000 lei.
Sursa: Andrei Gherghel