Vezi VIDEO
Vezi GALERIE FOTO
Cei care cred perioada de glorie a muzicii folk a apus odata cu Cenaclul Flacara ar fi trebuit sa vada concertul sustinut ieri, 23 septembrie, de Ducu Bertzi si Pasarea Colibri in cadrul Sarbatorii Castanelor. Plini de verva, dar si melancolici atunci cand a fost cazul, menestrelii au reusit sa umple de iubitori ai acestui gen de muzica Piata Libertatii din Centrul Vechi al orasului. S-a cantat si s-a dansat deopotriva pe scena si in fata ei, atmosfera fiind una de zile mari, dupa cum au recunoscut chiar artistii.
Primul pe scena a urcat Ducu Bertzi impreuna cu violonistul Mihai Nenita. Cantecele maramureseanului s-au dovedit a fi scanteia care a dat startul imbratisarilor in public, romantismul fiind la el acasa in momentul in care Ducu Bertzi a interpretat piese ca „Floare de colt”, „Si de-ar fi” sau „In ziua cand va fi sa vii”.
Si a urmat Pasarea Colibri, care inca de la prima piesa a reusit sa faca din public cel de-al cincilea membru al trupei. Spectacolul a fost total, spectatorii si folkistii parand a fi tot timpul intr-un concurs de dans si de interpretare. Apogeul a fost atins pe „Pisica neagra”, atunci cand „corpul de balet” al trupei, dupa cum i-a numit Mircea Baniciu pe Mircea Vintila si pe Teodor Boar, a dat o reprezentatie memorabila, cei doi dansand in tandem intocmai ca doi pustani.
Atat publicul, cat si membrii trupei au salutat ideea de separare a concertelor, spectacolul de aseara fiind exemplul perfect ca un spectacol de muzica folk organizat in Baia Mare poate sa fie unul memorabil daca publicul este cel care trebuie sa fie.
Sursa: Andrei Gherghel