Contrabanda, trafic cu autovehicule furate din strainatate, migratie, ilegala, trafic de droguri, acestea sunt cateva dintre activitatile cu care s-au confruntat politistii de frontiera maramureseni in primele noua luni ale anului. In aceasta perioada s-a reusit destructurarea a 14 grupari infractionale organizate, axate pe contrabanda cu tigari de provenienta ucraineana. In continuare, traficul cu tigari reprezinta principala problema cu care se confrunta politistii de frontiera din Maramures, numarul infractiunilor de contrabanda crescand foarte mult in aceasta perioada.
In primele noua luni ale anului 2011, politistii de frontiera au intocmit 225 dosare penale sub aspectul savarsirii a 652 infractiuni de catre 469 persoane. Dintre acestea, 46 au fost arestate sau retinute. Perioada analizata s-a caracterizat prin intensificarea fenomenului contrabandei cu tigari, numarul infractiunilor constatate crescand pe aceasta linie cu peste 86%, fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Pe linie de contrabanda au fost inregistrate un numar de 100 dosare penale pentru savarsirea a 274 infractiuni si 27 de evaziune fiscala, in care au fost cercetate 305 de persoane.
Tot in aceasta perioada au fost executate 67 mandate de aducere si efectuate 75 de perchezitii domiciliare.
In anul 2011, la nivelul IJPF Maramures s-au inregistrat un numar de 98 evenimente de trecere ilegala a frontierei de stat, in care au fost implicate 98 de persoane. Din acestea, sapte persoane au trecut frontiera in scopul migratiei ilegale pentru a ajunge intr-un stat din vestul Europei.
A fost descoperita si ridicata in vederea confiscarii cantitatea de 352.541 pachete tigari in valoare totala de peste 3.000.000 lei si au fost indisponibilizate 20 autoturisme, 29 utilaje de constructii si un moped, furate din spatiul UE, valoarea totala fiind estimata la 7.000.000 lei, adica peste 1.600.000 euro.
Au fost aplicate 301 sanctiuni contraventionale, in valoare de 143.310 lei, pentru diverse incalcari ale legislatiei constatate de catre politistii de frontiera in zona de competenta.
Sursa: Andrei Gherghel